Consider în continuare că infecţia cu noul coronavirus nu este cea mai periculoasă afecţiune de care poate suferi un om şi nici cea mai gravă pandemie prin care trece omenirea. Cei mai mulţi dintre cei care se infectează - în jur de 80%, după cum spun specialişţii - sunt complet asimptomatici sau prezintă nişte forme uşoare ale bolii, asemănătoare unei banale răceli sau, în cel mai rău caz, unei gripe mai uşoare. COVID-19 are însă o rată a mortalităţii totuşi mare, mai mare decât s-a ştiut iniţial – aşa e când te bazezi pe date furnizate de China: numărul de decese din cauza COVID reprezintă cam 7% din numărul total de cazuri de infecţie înregistrate la nivel mondial. Chiar şi dacă se consideră că numărul real de infectări este de 10 ori mai mare, aşa cum spun mulţi dintre specialiştii în domeniu, o rată de mortalitate de 0,7% este peste cea a gripei sezoniere.
Şi totuşi, sunt boli mult mai grave, cu o rată de mortalitate uriaşă, care ucid zilnic mai mulţi oameni decât o face COVID. Un alt exemplu: cancerul, care omoară zilnic în România, în medie, peste 100 de oameni. Sau afecţiunile cardiovasculare, din cauza cărora mor zilnic de 3 ori mai mulţi oameni decât de cancer şi care reprezintă principala cauză de deces la nivel naţional, România fiind „campioană” în UE (şi) la acest capitol.
Principala problemă cu COVID este că, spre deosebire de alte afecţiuni, aceasta este o boală transmisibilă, iar rata de contagiune este foarte mare. Bolile de inimă sau cancerul nu se transmit de la o persoană la alta. Nu se iau, nu se dau. COVID este contagioasă, cu o putere de transmitere uriaşă. Nu te îmbolnăveşti de inimă dacă stai lângă cineva care suferă de o asemenea afecţiune, dacă-l ţii în braţe, dacă trăieşti cu el. Nici măcar SIDA nu se ia uşor.
În schimb, COVID se poate lua doar prin simpla atingere a persoanei contaminate. Printr-o banală strângere de mână, prin a sta într-o încăpere cu cineva bolnav, prin a vorbi mai aproape cu el. Se poate contamina un întreg grup, de la o singură persoană bolnavă. Se poate contamina un întreg spital, doar de la un pacient sau un cadru medical bolnav de COVID. De aceea este necesară carantina, de aceea este necesară izolarea, de aceea este necesară distanţarea socială. Poate că pe mulţi nu-i sperie cei 12.000 de infectaţi la nivel naţional, cei 250 de internaţi la Terapie Intensivă şi cei 20-30 de morţi pe zi. Dar cum ar fi sunat însă 120.000 de infectaţi, 2.500 de internaţi la ATI şi 300 de morţi zilnic din cauza COVID? Dar vreo 500.000 de cazuri, 10.000 în stare gravă, pe care nu mai ai la ce ATI să-i internezi, şi peste 1.000 de morţi pe zi? Pentru că, indiferent cât de multe observaţii şi critici s-ar putea aduce modului în care au fost instituite şi gestionate carantina şi starea de urgenţă, asta s-ar fi întâmplat fără măsurile restrictive. Să ne imaginăm restarurante şi baruri pline, cluburi neaerisite ticsite de oameni, malluri aglomerate, săli de cinema cu spectatori, parcuri supraaglomerate, grătare în grup, întâlniri, mese întinse... Italia şi Spania, cu măsuri restrictive mult mai drastice decât la noi – de exemplu, copiii n-au avut voie să iasă deloc din case 45 de zile! – au înregistrat şi 1.000 de morţi pe zi. Cum ar fi fost acolo, fără nicio asemenea măsură restrictivă?
Este de înţeles că restricţiile astea sunt greu de suportat de toată lumea, iar cel mai probabil pe 15 mai se va ieşi din starea de urgenţă. E destul de greu să stai izolat şi fără să interacţionezi social, atât de mult timp, cel puţin cu cei dragi. Este aproape inuman, pentru că omul este o fiinţă socială. Dar asta nu ne poate scoate din starea de vigilenţă şi nu ne poate face mai puţin responsabili, faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi. Da, COVID nu este cea mai cumplită boală pe care o poate avea cineva. Dar, în afară de faptul că este extrem de contagioasă, COVID nu prea dă nicio şansă persoanelor vulnerabile, care suferă şi de alte afecţiuni. Da, poate pentru unii e uşor să spună „oricum murea, că avea leucemie”, „oricum avea cancer”, „oricum era foarte bătrân”, „oricum murea de inimă, că era bolnav”. Poate că da, dar nu ar fi murit în doar câteva zile. Poate că ar fi murit de inimă, dar hipertensiunea arterială nu te omoară în maximum 14 zile, cum o face de regulă COVID. Şi nici nu ar fi murit nimeni doar de la diabet, afecţiune care poate fi gestionată o viaţă întreagă. Da, 80% dintre cei infectaţi cu noul coronavirus nu dezvoltă niciun simptom, dar problema este restul de 20% în stare gravă şi cei 6-7% care chiar mor. Pentru că una e 6-7% din 12.000 de cazuri, şi alta din 120.000 de cazuri. Să nu ne mai comparăm aiurea cu Suedia, care nu a impus restricţii – acolo este o cu totul şi cu totul altă lume, care aplică riguros doar nişte simple recomandări. Şi nici să nu ne mai credem buricul Pământului şi să considerăm că este o conspiraţie mondială la adresa României, menită să ne ruineze economic. Ne ruinăm singuri economic şi social, dacă nu înţelegem că restartul mai rapid al ţării ţine strict de comportamentul fiecăruia în a nu fi vectori de transmitere a bolii. Fără ordonanţe militare, ci doar pe bază de responsabilitate personală.
