Decizia Primăriei de a desfiinţa gardurile metalice, şoproanele, magaziile şi tot felul de acareturi amenajate printre blocuri de aşa-zişii gospodari, mi se pare de bun-simţ. Puţine sunt zonele din oraş în care locatarii sau asociaţiile de locatari reuşesc să amenajeze o oază de verdeaţă sau un loc de relaxare la parterul blocurilor. În rest, blocurile gri, construite în secolul trecut în cartierele Brăilei sunt împrejmuite cu tot felul de bare metalice, de sârme sau de zăbrele, care, dincolo de aspectul inestetic, dau senzaţia de îngrădire şi de sufocare. Chiar şi acolo unde există garduri vii, îmbătrânite şi neîngrijite, locatarii au grijă să le mascheze cu grilaje sau...cu sârmă ghimpată, pentru a nu fi deranjaţi de boschetari, de şoferii care parchează la întâmplare sau de câinii maidanezi.
Nu am înţeles niciodată de ce, în această zonă a ţării, simţim nevoia acută să ne baricadăm blocul în care locuim cu sârme, cu garduri, cu ziduri, în loc să plantăm o floare sau un copac. De ce aşteptăm să vină cineva de la Primărie care să scoată fierătaniile din faţa blocului, iar locatarii, să spargă seminţe şi să prindă rădăcini sprijinind gardurile metalice de dimineaţa până seara târziu ...
La noi, simţul de buni gosodari a pălit sau, poate că nici nu a existat.
Ne-am obişnuit să spunem că Brăila este un oraş gri, lipsit de vlagă şi fără viitor, dar nu mişcăm un deget pentru a schimba câte ceva. Mă aşteptam ca acum, în pragul sărbătorilor pascale, să întâmpinăm Invierea printr-o adevărată trezire la viaţă, să dăm culoare şi prospeţime oraşului în care trăim. Dar noi, nu reuşim să ieşim din zona de confort şi să ne implicăm în desfăşurarea unor activităţi cetăţeneşti, menite să ne asigure traiul şi confortul într-un oraş civilizat. Nu putem să ne debarasăm de obiceiul de a face grătar în faţa blocului, pe spaţiile verzi, care ar trebui să ne ofere o gură de oxigen, nu putem să renunţăm la depozitarea unor obiecte în diverse coşmelii ridicate între blocurile vechi, noi nu putem să ne adaptăm unui mod de viaţă firesc într-un oraş european.
Primarul Marian Dragomir spune că deja s-a făcut ordine în unele zone, unde s-au plantat garduri vii şi pomi, care vor delimita într-o manieră civilizată spaţiile verzi din preajma blocurilor. Pe ici pe colo se mai schimbă câte ceva. Dar, pentru ca faţa oraşului să capete o nouă înfăţişare, depinde şi de noi. Nu putem să cerem fără să oferim, nu putem să aşteptăm la nesfârşit să vină altcineva să ne ridice mizeria de sub preş. Şi, când spun acest lucru, nu mă refer doar la spaţiile din jurul blocurilor, care ar trebui să fie şi să rămână verzi, la locurile de parcare moderne, ci şi la locurile de joacă pentru copii. Zi de zi, privesc de la fereastra blocului în care locuiesc un spaţiu de joacă destinat copiilor, dat în folosinţă de câţiva ani, cu mult fast şi cu panglici tăiate. Între timp, totul a fost lăsat de izbelişte, băncile rupte, iar locul de joacă a devenit un parc în care proprietarii de câini îşi plimbă patrupedele dimineaţa, la prânz şi seara, iar copiii bat mingea între blocuri. Despre asta spuneam: pentru ca faţa oraşului să capete o nouă înfăţişare, depinde şi de noi!
