După câteva zile în care am măsurat oraşul la pas, cu abonamentul BRAICAR în buzunar, pentru că susnumita societate de stat, singura de altfel deţinută de autoritatea publică locală, îşi bate joc de un oraş întreg, reuşind să paralizeze circulaţia şi să arunce Brăila în haos, mă pregăteam să derulez clişeul unui film de coşmar, într-un oraş uitat de Dumnezeu şi de cei care îl păstoresc. Să vorbesc despre bătrânii şi bolnavii leşinaţi pe străzi de căldură şi de mers pe jos în drum spre farmacie sau spre spital, sau sprijiniţi de zidurile unor clădiri, cu un pet cu apă în mână; despre salariaţii care au întârziat la serviciu pentru că nu au avut bani să comande un taxi, sau despre elevii care “au liber” de la începutul acestei luni pe mijloacele de transport ale unei societăţi roasă din interior de tot felul de conflicte şi interese şi de o grevă...spontană. O grevă care apare brusc, dar despre care nimeni nu ştie când şi cum se va termina.
Aş fi vrut să vorbesc - pentru a câta oară? - despre un oraş gri, brăzdat de ridurile nepăsării celor de la Putere, un oraş cu faţa zbârcită şi cu oameni trişti, care şi-au pierdut orice speranţă de mai-bine. Un oraş hăituit de interese de grup, scos în stradă ca la demonstraţii, pentru că “mersul pe jos face piciorul frumos”, în timp ce conducerea BRAICAR stă bine proţăpită pe funcţii şi se lăfăie în maşini de lux.
Dar brusc, am realizat că brambureala care a început joi, 24 mai, la BRAICAR reprezintă doar un crâmpei din viaţa cotidiană, un eşantion din România zilelor noastre. O ţară din care copiii noştri caută cu disperare să fugă, pentru că nu mai există nicio luminiţă la capătul tunelului...
Ce se întâmplă la BRAICAR nu este decât o bucată din harababura la nivel central şi nu este departe de confirmarea celor spuse de premierul gafelor, Viorica Dăncilă, care, tot joi, la prezentarea proiectului privind modificarea legislaţiei achiziţiilor publice, anunţa cu aplomb “reducerea democraţiei”, precizând ulterior că era vorba, de fapt, de reducerea birocraţiei. Dar, ştiţi cum se spune, ce mai contează dacă este baba Rada sau Rada baba, pentru premierul douăzeci-douăzeci ?
Ce rost mai are să vorbim despre democraţie, când aceasta este pusă la zid, este îngrădită şi încălcată, iar cei ajunşi la Putere calcă pe cadavre, dar nu lasă ciolanul din mână? Şi, nu în ultimul rând, să nu uităm că... gura păcătosului, adevăr grăieşte: PSD-ul chiar luptă pentru reducerea democraţiei, până la scoaterea acesteia în afara legii, cum bine spunea cineva pe o reţea de socializare.
Când Viorica Dăncilă trebuie susţinută, pesedeii fac sluj la picioarele ei, rod oasele aruncate de tătucul Liviu Dragnea şi sunt gata să se facă încă o dată de râs şi să organizeze un miting de susţinere.
Un miting de susţinere a prostiei şi a incompetenţei unui prim-ministru care reuşeşte să facă gafă după gafă, aruncând România într-un con de umbră cum nu a mai fost niciodată în faţa întregii lumi. Printre puţinii care au făcut un pas în lateral la ideea organizării unui astfel de miting este fostul premier Mihai Tudose, care susţine că ...e ca în căsnicie, dacă te-ai căsătorit o dată, stai acolo, nu o faci în fiecare zi. “Suntem la guvernare! Sunteţi căsătorit? Vă căsătoriţi în fiecare zi? Te-ai căsătorit o dată, stai acolo”, a declarat zilele trecute Mihai Tudose.
Domnule Mihai Tudose, sunteţi conservator! În timp ce dumneavoastră militaţi pentru tradiţie şi familie, Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi mulţi alţii de la guvernare, pot sta într-o singură căsătorie?
Am făcut acest intermezzo despre prostia premierului Viorica Dăncilă şi susţinerea sa de către trepăduşii pesedişti în speranţa că aici, pe plan local, lucrurile se mai limpezesc şi vom scăpa de bătaia de joc a celor înşurubaţi pe funcţii de conducere şi de incompetenţa celor care ar trebui să intervină.
În speranţa că, între timp, BRAICAR-ul îşi va spăla rufele murdare în familie, fără să dea peste cap viaţa întregului oraş, iar noi, plătitorii de abonamente şi de bilete să putem călători în acest oraş în condiţii civilizate. În speranţa că se poate reduce birocraţia, iar democraţia îşi va recăpăta adevăratele valenţe. Între timp, oscilăm. Oscilăm între democraţie şi birocraţie.
