Nu, nu este un text despre Crăciun şi magia acestuia. Poate ar fi trebuit, dat fiind faptul că s-ar putea să fie vorba despre ultimul Crăciun autentic pe care îl vor mai avea românii. Pentru că, după instalarea, de către PSD şi ALDE, a unui premier de religie musulmană la conducerea României, Crăciunul – aşa cum îl ştim cu toţii - va dispărea. Pentru a nu jigni minorităţile necreştine, noul prim-ministru va decreta ca sărbătoarea Crăciunului să fie denumită Sărbătoarea Iernii. Evident, asocierea dintre această sărbătoare şi carnea de porc va fi cu totul interzisă. Iar odată cu premierul musulman, căsătorită cu un sirian care îl susţine pe dictatorul Bashar al-Assad, migranţii arabi vor fi primiţi cu braţele deschise în România. Musulmanii care fug acum din ţările lor vor fi atraşi automat de singura ţară europeană condusă de un musulman. Şi doar v-am mai spus că fostul premier PSD Victor Ponta e musulman! Acum se explică, în sfârşit, de ce Ponta a semnat acel protocol cu Turcia, prin care la Bucureşti se va construi cea mai mare moschee din lumea creştină. Aşa cum se explică şi prietenia dintre Ponta şi semidictatorul turc Erdogan, operaţiile făcute de fostul premier la Istanbul. România va deveni, practic, o anexă a Turciei şi a lumii arabe, un centru al islamismului şi, evident, o pepinieră de fundamentalişti jihadişti.
Dacă ai citit până aici şi ai votat cu PSD ori ALDE pe 11 decembrie, poate ar trebui să începi să realizezi manipularea la care ai fost supus. Dacă auzeai teoria asta la Antena 3, ţi s-ar fi părut credibilă, este?
Evident, ceea ce scrie mai sus este o minciună, o mizerie, o manipulare ordinară - dar fix la fel precum cea la care ai fost supus de PSD-ul lui Dragnea şi ALDE-ul lui Tăriceanu, cu sprijinul televiziunilor lui Voiculescu şi Ghiţă, legată de sorosiştii care îţi vând ţara străinilor. Simţi ironia? Două partide conduse de un condamnat şi un penal, prin două televiziuni - una a unui alt condamnat, iar celaltă a unui fugar dat în urmărire generală – care te-au bombardat cu lozinci de genul „Redăm România românilor” şi „Îndrăzneşte să crezi în România” şi care ţi-au indus faptul că premierul şi preşedintele nu sunt români, pentru că îi mai cheamă şi Julien ori Werner (iar preşedintele e rău, pentru că nu e ortodox), pun premier pe Sevil Shhaideh, o femeie de etnie turco-tătară şi religie musulmană. Eu, dacă aş fi fost votant PSD-ALDE, m-aş fi simţit trădat, minţit. Aş fi fost revoltat. Aş fi considerat că Dragnea şi-a bătut joc de votul meu. Aş fi îndrăznit să cred că am fost batjocorit. Poate nu recunoşti, dar nu ţi-a picat bine numirea asta. Şi nici măcar alianţa cu UDMR. Şi e de înţeles, după toată propaganda aia cu mândri că suntem români. Ştiu, în faţa lumii, vei poza acum într-un tolerant desăvârşit, într-o persoană care nu e deranjată nicidecum de această propunere a PSD şi ALDE. Dar ştiu sigur că nu-ţi convine. Că te îngrijorează şi că te revoltă.
Dar nu numirea musulmancei Sevil Shhaideh în funcţia de premier ar trebui cu adevărat să te îngrijoreze şi să te revolte. Dar poate ar trebui să te pună pe gânduri că a fost mâna dreaptă a baronului-infractor Nicuşor Constantinescu. Sau poate ar trebui să te revolte aceste declaraţii ale lui Liviu Dragnea: „O condamnare nedreaptă şi o lege profund neconstituţională nu mi-au dat posibilitatea să solicit această demnitate pentru mine. Deocamdată!”. Sau poate ar trebui să te deranjeze că Dragnea şi-a numit „fina” în funcţia de premier. Ar trebui să te îngrijoreze că Sevil Shhaideh va fi doar o marionetă în mâna păpuşarului şef, care are de gând să schimbe legile care nu-i convin pentru a fi el premier, ca un dictator în devenire ce este. Ar trebui, poate, să te supere că în fruntea Camerei Deputaţilor este un condamnat, iar în fruntea Senatului un trimis în judecată. Iar dacă asta chiar nu te supără, la fel cum nu te-a supărat nici pe 11 decembrie, când ai votat, întreabă-te doar atât: crezi că în urmă cu fix 27 de ani, pentru asta au ieşit atunci în stradă zecile de mii de români? Pentru asta au murit şi au fost răniţi atunci mii de oameni? Tu asta ai sperat atunci, când te bucurai că a căzut regimului criminal al dictatorului Ceauşescu? Pentru că eu sigur n-am ieşit atunci în stradă pentru aşa ceva. Şi sigur nici tu. Îndrăzneşte măcar să recunoşti asta.