Închisoare pentru medic | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Închisoare pentru medic

Pedepse mai mari la Curtea de Apel Galaţi, în cazul crimei petrecute la Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon", în august 2012.
Judecătorii Curţii au admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila şi ale mamei celui ucis cu cruzime, respingând, totodată, apelurile declarate de inculpatul Cornel Ghica şi de unitatea la care lucra în calitate de supraveghetor. Magistraţii gălăţeni au dispus condamnarea medicului care a fost de gardă în noaptea crimei, Ştefan Bobocescu Kesikis, în vârstă de 57 de ani, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare, cu suspendare condiţionată, pentru favorizarea infractorului şi fals intelectual. Asistenta care l-a secondat, Lenuţa Muşat, de 38 de ani, a primit 6 luni de închisoare cu suspendare condiţionată.
Prin aceeaşi sentinţă penală, Curtea de Apel Galaţi a dispus obligarea inculpatului Cornel Ghica la plata sumei de 200.000 de lei daune morale către familia celui ucis, în solidar cu Spitalul de Psihiatrie Brăila, şi 5.000 de lei despăgubiri materiale.
Reamintim că, pe 24 mai 2013, Tribunalul Brăila l-a condamnat pe Cornel Ghica, de 58 de ani, autorul crimei de la Spitalul "Sf. Pantelimon", la 20 de ani de închisoare, pentru că l-a ucis în bătaie pe un pacient de 30 de ani, pe care-l legase de pat. Instanţa de fond îl obligase la plata sumei de 100.000 de lei cu titlu de daune morale şi la tratament medical de specialitate, pe motiv că suferă de afecţiuni psihice. Acelaşi complet de judecată îl condamnase pe medicul de gardă Bobocescu Kesikis la 5.000 de lei amendă penală, iar pe asistenta Muşat la 3.000 de lei amendă penală.
Părţile implicate au declarat apel, confruntarea fiind câştigată la Curtea de Apel Galaţi de către reprezentanţii acuzării. Pe parcursul derulării procesului, Cornel Ghica solicitase instanţei de apel înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, însă cererea i-a fost respinsă, în octombrie 2013.
Demn de remarcat este faptul că înainte de încheierea procesului, conducerea spitalului a finalizat o anchetă internă ale cărei concluzii precizau că atât medicul de gardă cât şi asistenta şi-au încălcat atribuţiile de serviciu.
Identificat cu "tulburare afectivă organică" şi având discernământul diminuat, supraveghetorul Cornel Ghica a afirmat, printre altele, în legătură cu pacientul pe care l-a lovit cu sălbăticie în cap şi în zona inghinală, mai multe ore la rând: "După ce am început să-l lovesc, a ţipat şi mai tare, la un moment dat rugându-mă să nu-l mai bat şi să-l las să-şi mai vadă fetiţa". Din păcate, Ionel Dragu a murit înainte să-şi mai vadă familia.
Asistenta pusă sub acuzaţie le-a spus anchetatorilor că "majoritatea pacienţilor ţipă când sunt imobilizaţi" (!), motiv pentru care nici nu a ieşit din camera de gardă, ca să vadă ce se întâmplă.

Povestea unei tragedii

Drama lui Ionel Dragu a început în seara zilei de 6 august 2012, (ora 23.30), când a fost transferat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă la Spitalul de Psihiatrie. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, de gardă în acea noapte erau medicul Ştefan Bobocescu Kesikis, specialist neuropsihiatrie pediatrică, asistenta Lenuţa Muşat şi supraveghetorul Cornel Ghica.
Întrucât era agitat, Dragu a fost contenţionat (legat de pat) din dispoziţia dr. Bobocescu şi i s-au administrat o injecţie cu Diazepam şi câteva picături de Haloperidol. La ora 2.00, pacientul (care se eliberase din legături) "a ieşit din salon şi l-a atacat pe supraveghetorul Ghica Cornel, trântindu-l la pământ şi lovindu-l cu un scaun în zona capului". După incident, Ghica, ajutat de paznicul Nicuşor Cărbunaru, l-a imobilizat la pat pe Dragu, legându-l de mâini şi de picioare şi aplicându-i peste piept aşa-numitul "jug" (un cearşaf înfăşurat), iar asistenta Muşat i-a administrat, din nou, tratament medicamentos (două injecţii cu Diazepam şi 15 picături de Haloperidol).
Depăşindu-şi atribuţiile, supraveghetorul s-a hotărât să se răzbune. După ce cadrele medicale s-au retras (în jurul orei 3.00) Cornel Ghica a revenit în salonul pacientului şi l-a luat la bătaie. Profitând de faptul că nu se mai afla nimeni în salon, precizează anchetatorii, supraveghetorul l-a lovit cu bastonul de cauciuc în zona capului şi zona inghinoscrotală, ţipetele de durere, rugăminţile şi gemetele victimei fiind auzite de pacienţii din saloanele învecinate şi de asistenta care era de gardă, dar care nu a făcut nimic pentru a-l ajuta pe Dragu. Procurorul care a coordonat ancheta precizează: "Deşi victima a continuat să ţipe şi să se vaite o lungă perioadă de timp, asistenta Muşat Lenuţa nu s-a alarmat şi nu a ieşit din cabinetul său pentru a vedea ce se întâmplă, întrucât «majoritatea pacienţilor ţipă când sunt imobilizaţi». În plus, asistenta a declarat că ştia că în salon se află Cornel Ghica, considerat de încredere".
În dimineaţa zilei de 7 august 2012, la ora 7.30, asistenta Lenuţa Muşat a fost înlocuită de Carmen Cojocaru. Potrivit anchetatorilor, "la preluarea serviciului de gardă de către asistenta Cojocaru Carmen şi supraveghetorul Roşioru Neculai, aceştia l-au găsit pe Dragu Ionel legat de pat, de mâini şi de picioare. Acesta prezenta logoree şi incontinenţă verbală, iar asistentei medicale i-a atras atenţia capul diform al pacientului, care prezenta în partea dreaptă un mare hematom de culoare cianotică, urmare a acumulării de sânge".
Alarmată, asistenta i-a adus la cunoştinţă medicului Bobocescu Kesikis starea pacientului, iar acesta i-a spus să-i măsoare tensiunea arterială. Cum pacientul nu mai avea puls, a fost solicitat un echipaj al Salvării, pentru resuscitare, însă era prea târziu, decesul fiind consemnat la ora 9.25.
Carmen Cojocaru s-a uitat în Foaia de observaţie a pacientului, observând că la rubrica "Tegumente" era menţionat "Hematom temporal drept". Culmea, în "Biletul de trimitere" de la Spitalul Judeţean, de unde fusese transferat Ionel Dragu, era specificat doar "hepatopatie cronică", nefăcându-se referire la vreun "hematom". Anchetatorii spun că, după declararea decesului, înainte de Raportul de gardă, Cojocaru s-a uitat şi în "Registrul de contenţii" şi a observat că rubrica pacientului nici nu fusese completată. I-a adus la cunoştinţă medicului, iar acesta i-a sugerat să completeze ea în registru orele de contenţie (imobilizare), deşi această activitate ar fi trebuit efectuată de Muşat, în a cărei gardă avusese loc imobilizarea lui Dragu.
La începutul anchetei, nici Cornel Ghica, nici ceilalţi doi inculpaţi nu au recunoscut săvârşirea faptelor. Supraveghetorul le-a spus anchetatorilor că pacientul s-ar fi lovit singur de pereţii salonului, asistenta că ar fi fost adus de la Spitalul Judeţean cu hematom la cap, iar medicul de gardă că "Biletul de trimitere" fusese întocmit sumar, nefiind precizate leziunile constatate de el la internare ("hematom temporal drept cu numeroase echimoze la nivelul feţei şi corpului").
Oamenii legii i-au audiat pe medicul de gardă de la Spitalul Judeţean, Petru Ganciu şi pe celelalte cadre medicale aflate la serviciu, inclusiv asistenta şi brancardierul care l-au transportat pe Ionel Dragu la Spitalul de Psihiatrie. Cu toţii au afirmat că pacientul nu prezenta niciun fel de semne de violenţă în momentul în care a fost transferat la Psihiatrie. Martorii au precizat că Dragu devenise agitat şi că solicitase singur să fie transferat la Spitalul "Sf. Pantelimon".
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, dr. Bobocescu a recunoscut că a completat în Foaia de observaţie menţiunea "agresivitate, la examinare se constată hematom temporal drept şi numeroase echimoze..." după decesul pacientului, "fiindu-i teamă de cercetarea ce urma să fie făcută de poliţie şi aflându-se sub imperiul unei stări de şoc".
Moartea lui Ionel Dragu a fost urmată de o anchetă internă desfăşurată de conducerea Spitalului de Psihiatrie. Aceasta a stabilit că atât medicul Ştefan Bobocescu Kesikis cât şi asistenta Lenuţa Muşat nu şi-au respectat întru totul fişa postului. Potrivit conducerii spitalului, ambii angajaţi au fost sancţionaţi disciplinar cu reducerea salariului cu 10% pe o durată de 3 luni şi, în plus, li s-a interzis să mai lucreze în tura de noapte.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro