Încearcă și cu o femeie! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Încearcă și cu o femeie!

La alegerile din 2008, monotonia campaniei electorale a fost spartă de un slogan care a stârnit valuri de controverse: Încearcă și cu o femeie!

Deși, aparent, părea menit să atragă atenția asupra subreprezentării femeilor în funcțiile de conducere, sloganul și campania candidatei au fost mai degrabă orientate spre bășcălie. Drept urmare, reacțiile publicului au reflectat mai degrabă interpretări superficiale sau chiar misogine, decât o înțelegere profundă a problemei. Iar răspunsul candidatei și al stafului său nu a făcut decât să alimenteze umorul și cinismul, distorsionând mesajul.

Astfel, în loc să promoveze o dezbatere serioasă despre egalitatea de gen, campania a decurs într-un mod care a făcut dificilă luarea ei în serios. Rezultatul? Sloganul a devenit ținta ironiilor, iar mesajul de fond s-a pierdut în umbra unei campanii care, prin tonul său, părea să nu se ridice la înălțimea problemelor pe care pretindea că le adresează.

De câteva zile, de când a escaladat disputa cu numirea comisarilor europeni, mă surprind deseori amintindu-mi acest slogan, cu multă dezamăgire. Au trecut mai bine de 15 ani și degeaba.

Pentru cei care nu știu, în prezent există o dispută la nivel european privind desemnarea comisarilor europeni, pe fondul cererii formulate de Ursula von der Leyen pentru o reprezentare mai mare a femeilor în aceste funcții. Această inițiativă vizează menținerea unui echilibru de gen în cadrul Comisiei Europene, având în vedere că multe state membre au propus predominant candidați bărbați.

Problema este extrem de complexă și, din multe puncte de vedere, ambele părți ale dezbaterii au argumente valide. Nu voi insista asupra lor, pentru că ceea ce se întâmplă direct sub lumina reflectoarelor este evident. Eu vreau să dau cortina la o parte și să privesc totul din cel mai îndepărtat colț al scenei, dintre butaforii. Pentru că este greu de crezut că în atâtea țări europene nu există femei suficient calificate pentru a ocupa funcții de comisar european. Prin urmare, această dispută nu face decât să scoată în evidență grave carențe naționale în promovarea femeilor în poziții importante.

Să fie clar: dacă în atâtea țări nu există suficiente femei considerate apte pentru astfel de funcții, aceasta poate indica fie o lipsă de sprijin pentru dezvoltarea profesională a femeilor, fie un sistem care nu încurajează sau nu recunoaște suficient contribuțiile lor la modul general. Ce ne arată, punctual, discuția actuală? Că, în ciuda declarațiilor pompoase, în Europa vorbim încă de niște țări cu tradiții politice și culturale cu multe probleme sistemice în abordarea egalității de șanse, țări cu structuri de putere dominate de bărbați, unde procesul de selecție a candidaților pentru funcții înalte este influențat de rețelele politice. Rețele care, nu-i așa?!, tot tradițional și cultural, favorizează bărbații.

De aceea am ajuns în situația aceasta absolut incorectă în care discuțiile despre numiri par discuții despre nevoia de a favoriza femeile în mod artificial. Ceea ce este nu doar incorect, ci și absurd. Dacă genul este văzut ca un avantaj sau un dezavantaj pentru obținerea unei funcții de conducere, înseamnă că suntem încă departe de normalitate. Mi se pare complet absurd că numirea unor femei în funcții importante fie este redusă la o chestiune de echilibru de gen, în loc să fie recunoscută ca un act de merit și competență.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro