Brăilenii care vor să ajungă cu trenul mai repede pe litoral vor avea, începând de luni 4 august, încă o variantă pe lângă tradiţionalul InterRegio care circulă direct spre Constanţa şi pleacă dimineaţă, puţin după ora 8.00. CFR Călători a anunţat că a făcut o serie de modificări în orariile de circulaţie astfel încât cei interesaţi vor putea lua trenul de rang Regio spre Făurei unde vor putea prinde legătura cu InterRegio Satu Mare - Constanţa - Mangalia. Trenul va pleca din Brăila la ora 04.50 (cu 8 minute mai devreme decât până acum) astfel încât să ajungă în Făurei la 05.44 (în loc de 05.51). Astfel călătorii vor avea timp să prindă InterRegio de Satu Mare care pleacă din Făurei la 05.49 şi va ajunge în Constanţa la 08.21, iar la Mangalia la 10.15. Preţul biletului pentru această călătorie este de 52,6 lei pe ruta Brăila-Constanţa şi ajunge la 62,95 dacă destinaţia este Mangalia. Compania oferă şi o serie de reduceri dacă, de exemplu, biletul este cumpărat online de pe site-ul companiei (5%), sau de 10% dacă e vorba de biletul dus-întors, ori între 10 şi 25% pentru cumpărarea cu anticipaţie (6-30 zile) a biletului. Copiii între 5 şi 10 ani, elevii, studenţii şi pensionarii au reducere 50%.
De precizat că, la acest moment, singura legătură directă spre litoral este InterRegio Galaţi-Brăila-Făurei-Constanţa cu plecare din Brăila la ora 8.16 şi sosire la destinaţie la 11.49.