La acest sfârşit de săptămână, mai exact în zilele de 27 şi 28 noiembrie, asociaţia "Dog Rescue Romania", în colaborare cu Primăria Brăila, organizează o nouă campanie de sterilizare a câinilor cu sau fără stăpân. Astfel, proprietarii de animale vor beneficia de sterilizarea, microciparea şi înregistrarea câinilor de rasă comună în registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân. De asemenea, pot fi duşi la operaţie şi câini de pe domeniul public. Aceştia vor fi sterilizaţi şi crotaliaţi, iar în cazul în care au un comportament agresiv pot fi ridicaţi de pe stradă şi cazaţi în adăpostul de la Lacu Sărat aflat în administrarea "Dog Rescue Romania".
Punctul de sterilizare la care sunt aşteptaţi iubitorii de animale în zilele de vineri şi sâmbătă este amenajat în Piaţa Radu Negru, pe Şos. Buzăului colţ cu Str. Chişinău. Programul de lucru va fi între orele 9.00 - 18.00 sau, după caz, până la sterilizarea ultimului câine al cărui stăpân aşteaptă.
Pentru înscriere, doritorii trebuie să se adreseze registraturii Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală, Str. Mărăşeşti, nr. 39, sau la telefon 0239/611.682, mobil 0756/044.400. Persoanele care doresc să se înscrie vor declara numele şi prenumele, adresa, telefonul, numărul câinilor aduşi la sterilizat. Câinii nu trebuie hrăniţi 12 ore înainte de intervenţie, fiind necesară pregătirea şi asigurarea unui spaţiu postoperator.