În weekend, trecem la ora de iarnă. Dormim mai mult! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

În weekend, trecem la ora de iarnă. Dormim mai mult!

* în noaptea dintre 27 octombrie şi 28 octombrie 2018 (sâmbătă spre dumincă), ora 4:00 a dimineţii devine ora 3:00


 

În acest wekkend, România va trece la ora de iarnă. Astfel, în noaptea dintre 27 octombrie şi 28 octombrie 2018 (sâmbătă spre dumincă), ora 4:00 a dimineţii de 28 octombrie 2018 devine ora 3:00. Asta înseamnă că ne vom putea bucura de o oră în plus de somn iar duminică, 28 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.

Acest mecanism de schimbare a orei este folosit de România din 1932, acesta fiind folosit de peste 100 de ţări din întreaga lume.

Medicii consideră că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de iarnă, deoarece trebuie să se culce cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase, informează realitatea.net.

 

Se renunţă sau nu la schimbarea orei?

 

În jur de 80% dintre respondenţii unei consultări publice lansate de Comisia Europeană au declarat că ar susţine renunţarea la ora de vară.

Comisia a lansat consultarea ca parte a analizei sale asupra directivei UE privind ora de vară. Nu au fost oferite detalii, însă Comisia a precizat că au participat 4,6 milioane de cetăţeni UE.

Comisarul European pentru Transport, Violeta Bulc, va informa comisarii în legătură cu rezultatele şi va redacta un raport oficial înaintea consultărilor cu Parlamentul European şi cu alte părţi relevante, conform unui purtător de cuvânt al Comisiei.

 

CFR Călători trece la ora de vară din mers


 

CFR Călători anunţă că, începând din 28 octombrie, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de iarnă, ora 4.00 devenind ora 3.00. Trenurile surprinse în circulaţie de trecerea la ora de iarnă vor staţiona în gări, dar mersul trenurilor nu se va schimba.

În noaptea 27/28 octombrie 2018, când ora 4.00 devine ora 3.00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare”, informează CFR Călători.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00 vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 28 octombrie 2018, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare”, precizează compania.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro