Nu cred că, la acest moment, e cineva care pune sub semnul îndoielii iminenta criză economică. Oricât de optimist ai fi, sunt domenii întregi în care pandemia a înghețat complet afacerile și la fel de multe în care activitatea s-a diminuat drastic. Cu mici excepții, piața de business e aproape complet blocată, încasările firmelor sunt infime, milioane de români sunt izolați în case, majoritatea în șomaj tehnic. Ce urmează... nimeni nu știe. Însă toți analiștii fac acum calcule nu în sensul în care ne va lovi sau nu criza economică, ci cât de profundă va fi lovitura. Evident nu există o predicție clară, sunt prea multe necunoscute la mijloc, dar un lucru e cert: pericolul este real și inevitabil. Și, mai grav, n-avem nicio strategie viabilă.
Și totuși... în toată această mare de teamă, incertitudine, neliniști și previziuni mai mult sau mai puțin sumbre, putea fi și o rază de speranță. Un domeniu care, dacă ar fi fost gestionat cu chibzuință în ultimii 30 de ani, ar fi reușit nu să elimine, dar măcar să atenueze vizibil efectele shotdown-ului. Da, AGRICULTURA, la ea mă refer. Ea ne-ar fi putut salva. Sunt cifre, sunt studii, sunt bilanțuri, care atestă că, în anii ploioși, agricultura salvează PIB-ul.
Anul acesta însă, parcă și Dumnezeu a fost carantină! Zăpadă puțină, ploaie puțină... Rezultatul, aproape 3 milioane de hectare de culturi însămânțate în toamnă – grâu, orz, orzoaică, rapiță – suferă de sete. Dacă nu plouă, nici de la culturile de la primăvară să nu avem prea mari așteptări – nicio sămânță nu încolțește în praf. Iar la acest moment specialiștii vorbesc deja despre o secetă severă și profundă exact pentru zonele recunoscute a fi grânarul țării.
”Fiecare zi fără apă mărește procentul de calamitate și riscăm să ajungem și la 4 milioane de hectare distruse”, avertizează liderii fermierilor. ”Vă despăgubim!”, li se răspunde din Ministerul Agriculturii. De parcă, din praful în care moare sămânța ar crește miraculos copaci cu bani. A a a... am uitat! Guvernul are la dispoziție banii recuperați din evaziunea fiscală de pe filiera exportului de cereale (sic!), pe care cu o inconștiență crasă l-a retras din ordonanța militară.
Și uite așa, ajungem la vorba din bătrâni: ”o nenorocire nu vine niciodată singură”. Dar știți care e, de fapt, nenorocirea? Că de 30 de ani ne tot lăsăm conduși de niște inconștienți, care ne-au adus în situația mai mult decât penibilă în care, din câteva milioane bune de hectare ce ar putea fi irigate, putem uda doar pe vreo câteva sute de mii.
