Împreună să îi redăm speranţa! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Împreună să îi redăm speranţa!

Cheltuielile pentru tratamentul cu citostatice şi pentru transportul la Bucureşti, dar şi pentru îngrijirea specială a fetiţei, depăşesc lunar suma de 25 milioane lei, cu mult peste posibilităţile familiei Donose.

Nimănui nu-i place să întindă mâna, dar această mână e întinsă pentru speranţă! Cine doreşte să o ajute pe Amalia în lupta cu boala cumplită de care suferă o poate face donând o sumă cât de mică, la orice sucursală a BRD Societe General, în conturile deschise pe numele Donose Ionica: RON- RO34BRDE090SV18610460900; EURO- RO28606400900.

În plus, echipa cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei" a decis să relanseze campania de strângere de fonduri pentru Carmen Amalia. Aşadar, în afara celor două conturi, puteţi face donaţii, zilnic, de luni până vineri, şi la sediul ziarului nostru, între orele 9.30 şi 16.30. Un redactor va fi la dispoziţia dumneavoastră. Puteţi dona orice sumă, numele şi suma donată fiind publicate în ediţia din ziua următoare.

Vineri, au fost primite donaţii din partea a 5 cititori. Patru dintre ei, care au facut donaţii de: una de 50 lei, una de 300 lei şi două de câte 10 lei, au dorit să-şi păstreze anonimatul. 100 lei am primit din partea cititorului Laurenţiu Vărgatu. Până în prezent, la sediul redacţiei s-au strâns 2.480 lei şi 60 de euro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro