Zece luni au trecut de când procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie au intrat în forţă în Biroul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Brăila, dezvăluind opiniei publice un caz de corupţie fără precedent în România şi punând sub acuzare 22 de poliţişti. Zece luni de anchetă, în urma căreia încă ies la iveală amănunte care şochează. Astăzi vă prezentăm un nou episod, al treilea, din interceptările din acest dosar. În rolul principal, de această dată, este agentul Marius Bunea, nepotul fostului preşedinte al CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu.
În cazul lui, interceptările arată cum încasa, "băţ" după "băţ", adică milion după milion. Şi cum planul era de milioane, poliţistul avea preferinţe şi oprea, în special, autoturisme "Audi" sau "BMW". Iar "beţele" se adunau. Agentul Bunea avea şi slăbiciuni: dacă era «alintat» cu apelativul «Mariusică», mai ales de şoferii vitezomani care încercau să evite o amendă, se înmuia. Şi chiar erau cazuri în care diminutivul îi scăpa, şi de sancţiune, şi de şpagă. Un lucru bun poate fi scos în faţă cu privire la agentul Marius Bunea: obişnuia să împartă «beţele» cu colegul care îl însoţea. Cel puţin, aşa s-a întâmplat pe 1 aprilie 2015, ziua în care coleg de echipaj i-a fost ofiţerul sub acoperire L.A.
«Filmul» activităţii infracţionale a agentului Bunea
După cum se arată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte, pe 01 aprilie 2015, potrivit colaboratorului, agentul de poliţie Marius Bunea a oprit în trafic pe DN22B (şoseaua dig Brăila- Galaţi), un autoturism condus de O.A., ce rula în localitate cu o viteză de 104km/h. Agentul de poliţie i-a spus persoanei de la volan, fără ocolişuri, că îi va lua permisul. A venit imediat şi "pila". Femeia care conducea a afirmat că este soţia naşului unui ofiţer de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Brăila. "Agentul de poliţie nu a luat nicio măsură împotriva femeii, aşteptând să fie sunat de soţul acesteia pentru a rezolva problema". Fiind audiată, conducătoarea auto a spus că nu îşi aminteşte exact dacă a fost oprită la data respectivă, întrucât este mereu pe drumuri, prin atribuţiile de serviciu pe care le are şi este oprită de poliţişti deseori pentru verificări.
Un alt exemplu, tot de 1 aprilie. Poliţistul Bunea a oprit în trafic şi un auto marca Audi Q5, ce rula în localitate cu o viteză de 86 km/oră. Potrivit anchetatorilor, momentul nu a fost filmat de către agentul de poliţie care, pentru a nu lua măsurile legale împotriva şoferului, a primit de la acesta suma de 100 de lei. Banii i-au fost aduşi lui Marius Bunea, la maşina de poliţie, în poliţa de asigurare a autoturismului oprit.
Convorbirea purtată de colaboratorul sub acoperire, cu agentul de poliţie:
L.A.: Ce ţi-a zis?
Bunea Marius: "Cât mă costă avertismentul?"
LA: Frate, cum, aşa ţi-a zis?
Bunea Marius: Audit, la audit lucrează ...Ia, uite, mă...
În imagine, arată procurorii, se observă cum un bărbat se apropie de portiera din stânga-faţă a autospecialei de poliţie şi discută, prin geamul deschis, cu agentul de poliţie Bunea Marius, care se afla la volan.
Bunea Marius: Şi când vă întoarceţi la Bucureşti? La... de fapt la Dâmboviţa, nu? În Dâmboviţa locuiţi...
Bărbat: Mâine
Bunea Marius: Ok, fiţi mai atent, oricum până la Galaţi nu mai aveţi nimic.
Bărbat: Da?
Bunea Marius: Da, da, sănătate, drum bun!
Procurorii precizează că, în imagine, se observă cum agentul de poliţie Bunea Marius îi înmânează bărbatului actele, prin geamul portierei autospecialei de poliţie. Bărbatul le ia şi face câţiva paşi, însă revine şi discută cu agentul de poliţie.
Bărbat: Deci...
Bunea Marius: Deci nu mai...
Bărbat: Deci, practic din tot ce ia, ia cel mai deştept.
Bunea Marius: Da, nu cel mai deştept, noi luăm pe cel care....mi-l arată că are viteza cea mai mare, vă daţi seama
Bărbat: Focalizează fix pe maşină?
Bunea: Exact, şi mă focalizez eu exact pe maşina respectivă.
Bărbat: Înţeleg.
Agentul Bunea discută apoi cu agenta aflată lângă el:
Bunea Marius: Da, bine şi eu tâmpit, nici nu i-am zis că-i amendă, am zis şi eu că-i mai descuiat aşa.
L.A: Da cât ţi-a dat, mă?
Bunea Marius: Un băţ.
L.A. Numai un băţ? Ce nume avea?
Bunea Marius: Nu vorbi în maşină, aicea, eu nu prea vorbesc în maşină... nu mai vorbi aşa în maşină...
Fiind audiat, şoferul VV a recunoscut faptul că pe 01 aprilie 2015, cu ocazia opririi în trafic, în timp ce se afla la volanul autoturismului "Audi Q5", a oferit agentului de poliţie care l-a oprit suma de 100 lei, pentru a-l determina să nu îi dea amendă deoarece depăşise viteza legală.
Vitezoman cu bani
"Serialele" cu luarea mitei, în care personajul principal este agentul Marius Bunea, au continuat în ziua păcălelilor.. Poliţistul a mai oprit în trafic un auto marca BMW X5, la volan fiind finul lui Zotoi, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere. Acesta rula în localitate cu o viteză de 119 km/oră. Şoferul nu a invocat cunoştinţa de la Rutier, ci a venit la maşina de poliţie, unde i-a dat agentului suma de 100 lei.
Convorbiri purtate în mediul ambiental:
Bărbat: Să trăiţi!
Bunea Marius: Salut, salut!
Bărbat: O, ce faci, Mariusică?
Bunea Marius: Unde fugi aşa, frate?
Bărbat: Mă duc la ţară să iau nişte acte şi mă întorc înapoi.
Bunea Marius: Da? Hai, fie de data asta să nu zici că...Te-am pupat...
Bărbat: Te pup, pa!
În imagine, arată anchetatorii, se observă cum bărbatul pleacă şi agentul de poliţie Bunea Marius porneşte autospeciala de poliţie.
L.A (agent sub acoperire): ?
Bunea Marius: ...câştigă milioane...
L.A: Ce?
Bunea Marius: Da, vrei să zic ceva? Îl ştiu din vedere, dar nu ştiu de unde să-l iau.
L. A.: Da cine-i ăsta?
Bunea Marius: Nu ştiu... îl ştiu, îl ştiu că-i băiat prin oraş de p-aicea, dar nu mai ştiu de unde să-l iau.
L. A: O sută, o sută nouşpe avea (...119km/h...)
Bunea Marius: Da...o, Mariusică! (... este mirat de modul de adresare al bărbatului oprit în trafic...)
Şoferul V.I. a precizat că la data de 01 aprilie 2015, în timp ce se afla în trafic, la ieşire din sat Vărsătura, a fost oprit de un echipaj al Poliţiei Rutiere. În maşina de poliţie se aflau agentul "Marius", a spus şoferul, şi o agentă. "Agentul de poliţie m-a întrebat unde mă grăbesc, fapt care mi-a creat convingerea că am depăşit viteza legal admisă pe drumurile publice. Pentru a nu mi se aplica o sancţiune în acest sens, am scos din buzunarul pantalonilor suma de 100 de lei pe care i-am aşezat-o acestuia pe genunchi. Agentul a luat-o, ne-am salutat şi am plecat".
Marius Bunea a oprit din drum şi un şofer care rula în localitate cu o viteză de 200 km/h şi a primit de la acesta suma de 200 lei, astfel că l-a iertat pe vitezoman.
Convorbire cu agenta sub acoperire:
L.A: Cred că a avut două sute... ăsta este, stai, stai, vai de capu meu, Maarius..
Bunea Marius: la!
LA: Ce? Unde sus să-i pun?
Bunea Marius: Acolo......
LA: Aoleu, bă... tot cu două sute pleacă...Deci, ăsta a dat două milioane, da?
Bunea Marius: Aoleu, ai o gură !!!
LA: Lasă-mă dracu cu beţele tale, cu beţele ...scobitori, beţe, crezi că eu ştiu limbajul vostru? Iarbă, buruiană... Unde-i bag?
A avut două sute la oră, nemernicu...
Bunea Marius: Da, da-i băiat de treabă, "Problema ştii care este? Dau şi de alţii" (redă cuvintele adresate de către conducătorul oprit)
LA: Că ce ?
Bunea Marius: Zic "cum se întâmplă că dai numai de mine?" Dar el cică..."problema este că nu dau numai de tine, dau şi de alţii".
În aceeaşi zi, agentul Bunea Marius a oprit în trafic un alt autoturism, condus de un angajat de la Garda Financiară. Îl ştia, deci nu i-a dat amendă. După cum se arată în rechizitoriu, şoferul a fost oprit tot pentru depăşirea limitei legale de viteză în localitate. "Agentul nu a luat nicio măsură în acest sens, pe motiv că îl cunoaşte pe conducător, respectiv MI".
Bunea Marius: Cred că îl ştiu....Du-te!
LA: Nuuu, du-te tu, eşti bărbat, noapte...Da, cât a avut ăsta?
Bunea Marius: Optzeci şi cinci, cred că...
Bunea Marius: D-ăsta la Garda Financiară, a fost la Brăila acuma-i la Constanţa, exact cum îţi ziceam.
L.A: ?
Bunea Marius: Îl ştiu, după număr mi-am dat seama
Şi... împărţirea şpăgii
Potrivit procurorilor, colaboratorul sub acoperire a declarat că, la sfârşitul programului de lucru, a primit de la Marius Bunea suma de 205 lei, ca o parte din mita primită de către acesta în cursul zilei.
Din convorbirile purtate în mediul ambiental de cei doi, a reieşit cum s-a făcut împărţirea banilor, în seara de 1 aprilie 2015.
În imagine se observă cum agentul Bunea Marius conduce autospeciala de poliţie şi numără mai multe bancnote şi o parte din acestea le înmânează colaboratorului L.A.
Bunea Marius: Ia, ia-i şi pe ăştia!
L.A.: De ce?
Bunea Marius: la-i şi pe ăştia, cum îţi zic eu.
L.A: Nu, mă, nu, ăştia nu-s ai mei...
Bunea Marius: Cum, mă, nu mi-a dat ăla opt sute de mii? Ia-i şi pe ăştia cum îţi zic eu aşa şi taci din gură.
L. A: Aaaa...
Într-o singură zi!
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au arătat că faptele inculpatului Bunea Marius, constând în aceea că, în calitate de agent de poliţie în cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Brăila, pe 01 aprilie 2015, nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, primind diferite sume de bani de la şoferii opriţi, în timp ce pe alţii i-a iertat pentru că îi cunoştea, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită în formă continuată ( trei acte materiale la data de 01.04.2015) şi abuz în serviciu în formă continuată (cinci acte materiale la data de 01.04.2015). Rămâne de văzut ce vor decide judecătorii în cazul lui Marius Bunea, aflat în lista celor 22 de inculpaţi din dosarul "Mită la poliţişti".