Elevii Colegiului Naţional "Gheorghe Munteanu Murgoci" au organizat, săptămâna trecută, "Târgoci", un târg caritabil. În cadrul evenimentului, aceştia au reuşit să strângă haine şi jucării pentru familiile defavorizate din judeţ.
Tot de daruri strânse în urma acţiunii de caritate s-au bucurat şi copiii din cartierul Lacu Dulce din municipiu, printr-un proiect coordonat de Marina Orlea şi Cercetaşii României.
O parte din banii donaţi în cadrul evenimentului au mers la un elev din "Murgoci", care are probleme de sănătate, iar restul sumei va ajunge la Cristian Filip, adolescentul premiant al Brăilei.
"În cadrul evenimentului am avut 16 standuri ale claselor, plus un stand al proiectului «Grow» desfăşurat de AISEC Galaţi, în judeţul nostru. Am încercat ca «Târgoci» să aibă şi valenţe educaţionale pentru elevi, nu doar distracţie", ne-a declarat Bianca Gabriela Gheorghe, reprezentanta Consiliului Elevilor "Murgoci".
La final, elevii talentaţi ai colegiului au susţinut un program artistic specific sărbătorilor de iarnă.