«Fondurile nerambursabile se dau pentru susţinerea unei idei de afaceri, nu pentru bunuri» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Fondurile nerambursabile se dau pentru susţinerea unei idei de afaceri, nu pentru bunuri»

Consultant cu experienţă, Marian Ghionu a acceptat invitaţia ziarului nostru de a scrie despre "faţa nevăzută" a proiectelor cu fonduri nerambursabile. Iată al doilea material pe această temă:

Nu există fonduri nerambursabile, afirmă într-un comentariu un cititor al articolului din 25 aprilie, publicat în "Obiectiv - Vocea Brăilei" sub titlul "Fonduri nerambursabile. Capcane". Cred că afirmaţia corectă este "Nu există bani... gratis" şi atunci îi dau dreptate integral. Fonduri nerambursabile există şi asta o pot afirma miile de beneficiari ai acestor fonduri, dar toţi aceştia sunt sigur că sunt de accord că fondurile nerambursabile nu sunt acei "easy money", idee pe care unii o credeau când au plecat în obţinerea banilor.
Prima problemă în accesarea fondurilor nerambursabile este atitudinea potenţialului beneficiar faţă de aceste fonduri. "Dacă se dau bani gratis, de ce să nu îi iau eu?" este atitudinea unora. Dar de ce să nu ne punem următoarea întrebare: Dacă fondurile nerambursabile s-ar obţine de dragul obţinerii lor, de ce o persoană să asigure consultanţă altei persoane ca aceasta să beneficieze de aceşti bani? De ce consultantul nu ia el banii pentru el?
Pentru că fondurile nerambursabile se dau pentru susţinerea unei idei de afaceri, cel puţin în teorie. Din păcate, criteriile de acordare au fost gândite în sesiunea de alocare anterioară, încurajând această gândire. Noua alocare vine cu o altă atitudine, având în vedere că cel puţin, la primă citire, indicatorii de proiect pun accent pe ideea de afacere şi lasă mai puţină libertate în producerea de criterii artificiale.
Fondurile nerambursabile nu se dau pentru "bunuri" (teren, clădire, utilaje etc.). Se dau pentru o idee de afacere sau o afacere existentă. Dacă acea afacere nu este profitabilă în lipsa potenţialei finanţări nerambursabile, atunci ea nu va deveni profitabilă în urma accesării fondurilor nerambursabile. Pentru că deşi în cadrul cererii de finanţare se solicită elaborarea unui plan de afaceri, acel plan de afaceri nu are legătură cu documentul similar cerut, de exemplu, în Arena Leilor sau în faţa oricăror "business angels". Rubricile sunt similare, dar când ai un punctaj de realizat pentru a obţine finanţarea, acolo unde un salariat este suficient apar doi-trei, pentru că se punctează, nu?

Exemplu concret: Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime - POPAM 2014-2020

Pentru o exemplificare aplicată, să luăm în discuţie o finanţare nerambursabilă mult-aşteptată în zona noastră, a Brăilei, atât în municipiu cât şi în judeţ. Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime - POPAM 2014-2020 a fost lansat, în data de 21 aprilie a.c. Nu pot să nu sancţionez faptul că la eveniment a fost anunţat ministrul Agriculturii, care nu a putut ajunge, dar a venit un secretar de stat care şi-a cerut scuze în numele ministrului ocupat dar şi pentru că şi el trebuie să plece după momentul de deschidere şi prezentarea prezidiului. Se pare că oricum e la modă să vii, să îţi transmiţi mulţumirile, speranţele şi încă vreo două banalităţi protocolare şi după aia să te scuzi că te aşteaptă o grămadă de treabă.
Este explicabilă această modă când lansarea acestui Program s-a axat numai pe ştiri bune, care începeau cu "acum nu funcţionează, dar cât de curând..." Aşa am putut afla că cererile de finanţare se vor depune doar electronic, dar nu la primele apeluri. De asemenea, se pare că descentralizarea a început la AMPOP cu centralizarea verificării cererilor de plată, care se va face numai la Bucureşti. Ca orice lansare de program care se respectă, un calendar de programare a disponibilităţii măsurilor încă nu este accesibil. Achiziţiile din cadrul AMPOP se vor face prin sistemul www.fonduri-ue.ro, ceea ce este un aspect pozitiv. Ca o notă personală, nu înţeleg de ce a fost nevoie de crearea sistemului antemenţionat şi nu a fost utilizat şi/sau creat un modul în cadrul SEAP (www.e-licitatie.ro), sistemul naţional de achiziţii publice?
Vestea bună este că se vor lansa în curând primele finanţări în cadrul acestui program:
• Măsura II.2: Investiţii productive în acvacultură - Alocare financiară indicativă: 77,4 milioane euro
• Măsura III.2 : Punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii şi costuri de funcţionare şi animare - Alocare financiară indicativă: 42,3 milioane euro
• Măsura IV.4: Prelucrarea produselor pescăreşti şi de acvacultură - Alocare financiară indicativă: 13,6 milioane euro
• Măsura II.10: Acvacultura care furnizează servicii de mediu - Natura 2000 - Alocare financiară indicativă: 10,4 milioane euro
• Măsura I.23: Porturi de pescuit, locuri de debarcare, centre de licitaţii şi adăposturi - investiţii de îmbunătăţire a infrastructurii porturilor de pescuit şi a centrelor de licitaţii sau a locurilor de debarcare şi a adăposturilor, investiţii pentru îmbunătăţirea siguranţei pescarilor - Alocare financiară indicativă: 8.9 milioane euro
• Măsura I.6: Diversificarea veniturilor şi noi forme de venituri - Alocare financiară indicativă: 3,6 milioane euro
Mai multe detalii puteţi găsi pe pagina oficială a programului - http://www.ampeste.ro iar pentru nelămuriri şi alte detalii mă puteti contacta la adresa de e-mail ghionu@obiectivbr.ro şi nu uitaţi, dacă vreţi ca finanţările nerambursabile să funcţioneze, trebuie să ne implicăm cu toţii în dezbaterile publice propuse de Autorităţile de Management! Ghidurile Solicitantului pot fi modificate şi curăţate de prevederile artificiale, dar asta nu se poate întâmpla decât atunci când şi beneficiarii direcţi ai fondurilor nerambursabile se implică încă din etapele preliminare.

Marian Ghionu
Consultant fonduri nerambursabile

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro