• luna trecută, polițiștii au desfășurat acțiuni punctuale în trafic împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier • în numai...
• evenimentul a avut loc săptămâna trecută și a fost marcat de o ceremonie militară și religioasă dedicată botezului navei, la care au fost prezenți șeful...
Locuitorii străzii Sportului, situată în spatele fostei IRMEX (TUG), şi mai ales cei aflaţi la intersecţia cu Moldovei şi Comuna din Paris – se confruntă an...
• în anul școlar 2024-2025, la nivelul județului Brăila funcționează un număr de 239 de unități de învățământ preuniversitar, iar în contextul începerii noului an școlar,...
• tinerii au finalizat cu succes cursurile Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna și au fost primiți cu brațele deschise în colectivul...
• procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a dispus clasarea în cazul de omor de la Mircea Vodă, după ce s-a stabilit că...
• ”M-a lovit, am căzut jos… Problema este că am fractură cominutivă de cap humeral stâng și necesită operație… Ce să zic, așa consideră ei să...
• acuzat de omor calificat și arestat preventiv, inculpatul Mihai Maricel are acum noi acuzații, după ce procurorul a stabilit că bărbatul a ucis pentru a...
• doi tineri au fost depistați în stațiunea de pe litoral, în timp ce dețineau în scopul vânzării, aproximativ 50 de grame de 3-CMC (drog de...
* astăzi, Cătălin Chivu, în trecut şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, care acum a intrat în sfera politică, a intrat în conflict cu fermierul...