Local
Înșelăciune prin metoda «Dividendul»
• oamenii trebuie să fie atenți la un nou tip de înșelăciune telefonică, prin metoda «Dividendul», ei fiind sunați și anunțați că au bani de primit, dar li se cer datele personale, inclusiv cele bancare • o femeie din Brăila s-a trezit cu un astfel de telefon, vineri după-amiază, ea fiind anunțată că are dividende de primit în valoare de peste 4.000 lei • cel care a sunat-o i-a spus pe nume și s-a recomandat ca fiind un anumit Daniel Prisăcaru, de la SIF Muntenia, anunțând-o că are bani de primit • numai că, fiind vineri după-amiaza, brăileanca nu avea cum să ajungă la București și i s-au cerut date bancare, întrucât risca să piardă ”dividendele” • doamna a bănuit că ceva nu este în regulă și i-a spus apelantului să îi trimită un formular oficial pe email sau pe WhatsApp, în care să vadă numele ei și suma pe care o are de primit • evident că nu a mai fost trimis vreun act, iar individul nu a mai răspuns la numărul de telefon de pe care sunase
Metoda de înșelăciune «Dividendul» s-a împrăștiat printre cetățenii din Brăila, care sunt contactați telefonic și anunțați că au de luat bani. O brăileancă a avut parte de o astfel de supriză neplăcută dar a reacționat responsabil și i-a cerut apelantului să îi trimită date oficiale pe email sau WhatsApp, pentru a se convinge că are de primit dividende, astfel că l-a liniștit pe individul care nu a mai dat vreun semn.
Apelantul, care se recomandă ca fiind de la SIF Muntenia, explică faptul că totul trebuie rezolvat repede, prin prezentarea la București sau prin contul bancar din telefon. Apelul se dă vinerea după-amiaza, astfel că oamenii nu pot ajunge la București și nici nu este program în week-end, astfel că se propune să se facă plata prin telefon în contul bancar, deci trebuie dat numărul de cont. Oamenii trebuie să aibă mare grijă la apelurile primite și să nu facă greșeala de a da datele personale unor necunoscuți care nu vor decât să facă rost de bani.
Povestea brăilencei care a fost gata să pice în plasa țeparului
Este clar că indivizi puși pe făcut bani au găsit o nouă metodă de a păcăli oamenii pe care îi contactează telefonic și se reprezintă ca fiind reprezentanți ai SIF Muntenia (societatea de investiţii financiare – actualmente Longshield Investment Group) și îi anunță că au de primit false dividende. Numai că, pentru a încasa câștigul, oamenii sunt atenționați să se miște repede, fie să ajungă la București pentru a ridica banii numerar, fie să accepte ca tranzacțiile să fie făcute prin telefon, în contul bancar. Asta înseamnă că persoanele contactate trebuie să pună la dispoziția apelantului, care dă și un nume ca să pară mai credibil, un cont bancar pentru livrarea banilor.
Am fost contactați la redacție de brăileanca Mihaela B., care ne-a cerut ajutor cu un număr de telefon de la fostul SIF Muntenia pentru a putea afla mai multe date, asta după ce ne-a povestit experiența de care a avut parte vineri, după ora14.00, când a fost apelată de cineva care a spus că se numește Daniel Prisăcaru și reprezintă SIF Muntenia., care și-a schimbat însă denumirea în Longshield Investment Group. ”M-a sunat și mi-a spus pe nume, apoi m-a anunțat că am de luat contravaloarea unor dividente care s-au dat gratuit de stat în 2002, cu o valoare de peste 4.000 lei. A mai spus că suma de bani se poate ridica personal de la sediul din București sau se poate face plata bancară de către ei în contul bancar, chiar m-a întrebat dacă am aplicația bancară pe telefon. În plus, a precizat că dacă nu se face plata în două-trei zile, banii se pierd de către beneficiar. Era clar că nu puteam ajunge în București atât de repede, plus că era week-end, dar am avut suspiciuni cu privire la acest apel telefonic. Am cerut să îmi trimită un act oficial pe adresa de email sau pe WhatsApp pentru a vedea acolo numele și suma pe care o am de primit. A spus că o să îmi trimită, dar nu am mai primit vreun semn. Chiar am încercat să sun pe acel număr de pe care am fost apelată și intră un fond muzical, fără a răspunde cineva. Sigur este o înșelăciune, iar oamenii terbuie să fie atenți, să nu dea datele personale”, a povestit d-na Mihaela.
Mai mulți brăileni au sunat la sediul de București
Luni, 28 octombrie, când reclamanta Mihaela B. se afla la redacția noastră, am căutat pe internet pentru a reuși să aflăm un număr de telefon de la fostul SIF Muntenia, pentru a cere date acolo.
Chiar doamna a sunat la numărul găsit și i-a răspuns o angajată care a stat de vorbă cu ea, în prezența redactorilor. După ce doamna Mihaela i-a povestit despre telefonul primit prin care a fost anunțată că are de primit dividende, reprezentanta instituției de la București i-a spus că, luni, mai multe persoane din Brăila au sunat pentru a întreba de dividende, ceea ce li s-a părut și lor suspect.
Am întrebat și la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila dacă s-au primit sesizări privind un astfel de tip de înșelăciune, cu anunțul privind plata unor dividende, în scopul obținerii de date personale și bancare, însă ni s-a comunicat că nu sunt astfel de reclamații deocamdată.
Am decis totuși să prezentăm un articol în acest sens, cu toate datele furnizate de brăileanca menționată anterior, tocmai pentru a vedea dacă în perioada următoare apar și alte persoane care s-au confruntat cu astfel de situații.
Anul trecut, o nouă metodă de fraudă telefonică care a ajuns și în România a fost în atenția polițiștilor și este în continuare urmărită de specialiști. Numită de experți, Vishing, termen provenit de la termenul voice phishing, această metodă prevede obținerea unor date cu caracter personal de la cei apelați prin diferite metode de manipulare. ”Vishingul (voice phishing) este o metodă de înşelăciune prin care autorii apelează şi poartă convorbiri telefonice cu persoanele vătămate şi pretind a fi reprezentanţi ai unor entităţi private. Prin utilizarea unor tactici ingenioase de manipulare, ei obţin date personale sau informaţii financiare de la persoanele vătămate”, anunța Poliția Română.
Fraudele online, un pericol. Creștere a sesizărilor referitoare la infracțiuni de înșelăciune
Zilele trecute, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila – Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii au făcut echipă cu specialiști ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brăila, în cadrul unei activităţi informativ – preventive pe linia prevenirii fraudelor în mediul online dar și pentru prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise. ”În ultima perioadă se constată o creștere a sesizărilor referitoare la săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune în mediul online care au ca bază folosirea în mod nelegitim a imaginii și a numelui unor personalități publice sau celebrități din România, pentru a-i atrage pe oameni să investească în produse sau fonduri de investiții false cu promisiunea că vor câștiga sume de bani de câteva ori mai mari decât investiția inițială. În fapt, infractorii adresează publicului invitația de a accesa anumite link-uri care conduc utilizatorii către o pagină unde li se solicită să completeze datele personale și să constituie un depozit”, arată polițiștii. Pe site sunt postate și testimoniale false ale unor ”câștigători” care se bucură că au investit în acțiunile promovate ca fiind fabulos de rentabile. Pentru a spori încrederea publicului în anunțurile false, mai multe personalități publice, a căror imagine a fost prelucrată folosindu-se programe/aplicații de editare pe bază de inteligență artificială ”recomandă” cumpărarea acestor acțiuni rentabile.
Polițiștii recomandă oamenilor să fie suspicioși la ofertele primite și să nu dea atenție unor necunoscuți care le propun ”afaceri bănoase”.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















