• jandarmii au constatat trei infracțiuni independente, cu trei autori, acestea fiind sancționate conform Legii 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri și Legii...
• în perioada 1 ianuarie – 31 iulie, la nivelul județului Brăila, în principal din cauza vitezei neregulamentare, au avut loc 36 de accidente rutiere grave,...
• procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila l-au trimis în fața instanței pe inculpatul L. Iacob, în vârstă de 50 ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor...
• la data de 5 iunie, un grav accident a avut loc între localităţile Lacu Sărat şi Silistraru, iar un poliţist de numai 22 de ani...
* termenul de înscriere la concursul pentru ocuparea celor 24 de posturi vacante de subofițeri la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila este 9 august ...
* luna trecută, la Judecătoria Brăila s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Mercan Ilie, cercetat în stare de arest preventiv...
• dosarul în care inculpatul M. Andrei Valentin, de 23 de ani, din comuna Roșiori, acuzat de infracțiunea de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul...
Accident rutier cu trei victime, printre care un minor de 10 ani, a avut loc duminică, la intersecția Gării cu b-dul Dorobanților. Un șofer nu a...
* medicii specialişti de la Bucureşti s-au pronunţat pe al doilea ADN găsit după crimă, pentru că prima dată nu aveau sângele victimei pentru a putea...
* în timp ce se afla pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiu, în urma unui conflict, individul ar fi lovit un tânăr de 26 de...