Social Media

SOCIAL

Activități suplimentare pentru venituri în plus. Tot mai mulți români caută soluții din cauza scumpirilor

Publicat

în

Activități suplimentare pentru venituri în plus. Tot mai mulți români caută soluții din cauza scumpirilor

Activități suplimentare pentru venituri în plus sunt tot mai des luate în calcul de angajații români, în contextul în care 75% dintre aceștia spun că resimt o presiune financiară crescută din cauza scumpirilor. Potrivit unui sondaj recent, peste o treime dintre salariați sunt deja dispuși să își caute un al doilea job sau o sursă alternativă de câștig.

Scumpirile îi împing pe români la limită

Aproape jumătate dintre respondenți afirmă că sunt copleșiți de cheltuieli și abia reușesc să își acopere necesitățile de bază. Alți 19,3% spun că se descurcă, dar au fost nevoiți să renunțe la economii sau la cheltuieli neesențiale.

În schimb, doar 5,3% declară că nu resimt o diferență semnificativă în urma creșterilor de prețuri și că situația lor financiară rămâne stabilă.

Un singur venit nu mai asigură un trai decent

Tot mai mulți angajați consideră că un singur salariu nu mai este suficient în 2026. Astfel, 42,5% dintre participanți spun că nu pot face față cheltuielilor doar dintr-o singură sursă de venit.

Alți 48,1% cred că acest lucru este posibil doar dacă veniturile depășesc 7.000 de lei net lunar. La polul opus, doar 1,2% spun că un singur salariu este suficient, iar 8,2% susțin că se pot descurca doar printr-o gestionare foarte atentă a bugetului.

Tot mai mulți români caută activități suplimentare pentru venituri în plus

Aproape 35% dintre respondenți caută activ activități suplimentare pentru venituri în plus, în timp ce pentru 18,9% acest obiectiv a devenit o prioritate imediată.

De asemenea, 29,5% spun că ar lua în calcul un al doilea job dacă ar găsi ceva potrivit, iar 5% au deja o activitate suplimentară pe lângă locul de muncă principal.

Cele mai căutate sunt activitățile flexibile, precum livrările rapide sau ridesharing-ul, care permit alegerea programului. Doar 27% ar prefera un al doilea job stabil, în timp ce majoritatea (52%) optează pentru o combinație între un venit fix și unul flexibil.

Câți bani în plus ar avea nevoie angajații

Pentru a reduce presiunea financiară, jumătate dintre respondenți spun că ar avea nevoie de încă 2.000 – 3.000 de lei pe lună.

Alți 28% ar considera suficient un venit suplimentar între 1.000 și 1.500 de lei, în timp ce 16% afirmă că ar avea nevoie de dublarea veniturilor actuale. Există și un procent de 7% pentru care un plus de 500 – 800 de lei ar fi suficient.

Economiile lipsesc pentru majoritatea românilor

Doar 6,7% dintre respondenți spun că au un fond de urgență solid. Aproximativ 34% au economii, dar insuficiente pentru situații neprevăzute.

În schimb, peste jumătate dintre participanți nu sunt pregătiți pentru cheltuieli majore: 26% ar apela la împrumuturi, iar 33,3% nu au niciun fond de rezervă și nu știu la ce soluții ar putea recurge.

Sondajul a fost realizat în luna februarie, pe un eșantion de 3.156 de respondenți, candidați și angajați activi pe piața muncii din România.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile