SPORT
Victorie la scor, 47-12, pentru junioarele HC Dunărea în deplasare la CS Județean Prahova
• formația pregătită de Daniela Goldic este lider în Seria B a Campionatului Național de handbal rezervat junioarelor II
Echipa de junioare II a clubului HC Dunărea, pregătită de antenoarea Daniela Goldic, a repurtat un succes categoric, 47-12, în deplasare la CS Județean Prahova, locul al 8-lea, penultimul din grupă și se menține pe primul loc în Seria B a Campionatului Național.
Partida a fost controlată de echipa brăileană din primul și până în ultimul minut de joc.
Formația brăileană a deschis scorul prin Sara Curcan în minutul 3 și și-a continuat seria reușitelor până în minutul 24, moment al jocului în care conducea cu 17-0. La faza imediat următoare, CS Județean Prahova a înscris pentru prima dată în meci, prin Popescu, iar la pauză a fost 23-4 pentru HC Dunărea. Repriza a doua a fost de asemenea la discreția echipei brăilene care s-a impus în final cu un scor, 47-12, care reflectă diferența valorică dintre cele două formații.
Cu 10 și respectiv 8 reușite, Larisa Tufă și Crina Rezeanu au fost principalele marcatoare ale echipei HC Dunărea.
Cu 22 de puncte, din 12 meciuri disputate, HC Dunărea este liderul Seriei B, pe locul al 2-lea se află CSM Ploiești, cu 20 de puncte din 12 partide, iar poziția a 3-a este ocupată de SCM Gloria Buzău, cu 18 puncte din 11 meciuri. LPS Brăila are 9 puncte și ocupă poziția a 6-a.
Pentru HC Dunărea au marcat; Larisa Tufă 10 goluri, Crina Rezeanu 8, Ilinca Bălan 5, Ana Maria Stan 5, Elena Spânu 5, Catrina Zăbavă 5, Sara Curcan 4, Daria Gheorghe 3, Stefania Budur 2.
Adriana Ardeleanu a avut 18 intervenții, Maria Baniță 6 intervenții, Maria Manole o intervenție.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR































