Social Media

Infracțiuni

Acuzat că și-a lovit colegul cu maceta, elevul de la LPS a mai primit o lună de arest

• pe 19 februarie, Curtea de Apel Galați a dispus menținerea arestului față de I. Alexandru, fiind respinsă contestația împotriva soluției Tribunalului Brăila • pe 10 februarie, la Tribunalul Brăila s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 zile, începând cu 18 februarie şi până pe 19 martie

Timp de citire: 3 minute
Acuzat că și-a lovit colegul cu maceta, elevul de la LPS a mai primit o lună de arest

Încă o lună de arest preventiv față de elevul de la Liceul cu Program Sportiv acuzat că și-a lovit un coleg cu maceta, în plină stradă. Prima instanță a dispus prelungirea măsurii pentru o lună de zile, dar inculpatul Alexandru I. a formulat contestație și a sperat că scapă. Pe 19 februarie, instanța superioară a respins cererea inculpatului, care rămâne în spatele gratiilor.

La ședința din 10 februarie, judecătorii Tribunalului Brăila au admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și au dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului I. Alexandru pe o durată de 30 zile, începând cu 18.02.2026 şi până pe 19.03.2026 inclusiv. După ce s-a formulat contestație, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galați.

După cum se arată pe site-ul instanței, joi, 19 februarie, magistrații Curții de Apel Galați au respins, ca nefondată, contestația formulată de inculpat împotriva încheierii de la Tribunalul Brăila. Soluția este Definitivă.

Reamintim că elevul de la Liceul cu Program Sportiv l-a lovit cu maceta pe un coleg, după ce acesta i-ar fi pulverizat spray lacrimogen în față. Inițial, acesta a scăpat de arestul preventive, iar la data de 20 ianuarie, judecătorii Tribunalului Brăila au dispus masura arestului la domiciliu față de inculpatul Alexandru I., dar procurorul a formulat contestație și la instanța superioară s-a dispus arestarea preventivă. Pe 14 ianuarie, inculpatul l-a lovit cu maceta în zona capului pe minorul C.M.E., cu intenția de a-i suprima viaţa, iar acesta a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 20-25 zile de îngrijiri medicale. Tănărul de la LPS este acuzat de tentativă la omor asupra unui coleg, fapta fiind comisă în dreptul magazinului ”La doi paşi” de pe strada Pietăţii, vis-a-vis de Spitalul 3.

 ”În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în ziua de 14 ianuarie, după ce i-a fost pulverizat spray cu substanţă iritant-lacrimogenă în zona feţei, de către persoana vătămată C.M.-E., inculpatul a lovit-o pe aceasta cu o macetă în zona capului, cu intenția de a-i suprima viaţa. I-a provocat leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 20-25 zile de îngrijiri medicale, iar prin faptele sale a tulburat ordinea şi liniștea publică a persoanelor prezente. Prin ordonanța din data de 19 ianuarie, a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, s-a dispus reţinerea inculpatului și s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul I.A., pe o perioadă de 30 de zile” se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

Agresorul a scăpat în primă fază cu o măsură preventive mai ușoară, dar procurorii au scos în evidență gravitatea faptei comise și tânărul a fost trimis în arest preventiv.

Infracțiuni

Cinci bărbați, reținuți după ce au agresat doi localnici în apropiere de Oprișenești. Au fost plasați sub control judiciar

Publicat

în

Cinci bărbați, reținuți după ce au agresat doi localnici în apropiere de Oprișenești. Au fost plasați sub control judiciar

Cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 39 de ani, au fost reținuți de polițiști după ce ar fi agresat fizic doi bărbați, în apropierea unei societăți comerciale din zona localității Oprișenești. Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 31 octombrie.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, conflictul a avut loc în jurul orei 21:00, când cei cinci bărbați i-ar fi lovit pe doi bărbați, în vârstă de 32 și 38 de ani, în zona capului și a corpului. Agresiunea ar fi tulburat totodată ordinea și liniștea publică.

În urma cercetărilor și a probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei, au dispus, pe 10 noiembrie, reținerea celor cinci suspecți pentru 24 de ore.

Ulterior, pe 11 noiembrie, procurorul a dispus față de aceștia măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cei cinci sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Meta descriere: Cinci bărbați au fost reținuți după ce ar fi agresat doi localnici în apropiere de Oprișenești. Aceștia au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.

Citește articolul complet

Infracțiuni

Bătăușii de la țară. Trei bărbați din Vișani și Jirlău au ajuns la arest

• doi bărbați de 48 și 25 de ani, din comuna Vișani, și un bărbat de 41 de ani, din comuna Jirlău, au fost reținuți de polițiști după ce au lovit în zona capului și a corpului alți doi bărbați • agresorii au fost arestați preventiv, prin decizia instanței

Publicat

în

Bătăușii de la țară. Trei bărbați din Vișani și Jirlău au ajuns la arest

Localnici din comunele Vișani și Jirlău au decis să facă legea cu pumnul și i-au agresat pe alți doi bărbați, pe fondul unor neînțelegeri. Agresorii au fost reținuți de polițiști și apoi arestați preventiv prin decizia instanței.

Infracțiunile cu violență au fost comise pe o stradă din Vișani și la locuința unui bărbat din Jirlău, iar prin faptele comise a fost tulburată liniștea publică.  

Astfel, la data de 9 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției 3 de Poliție Rurală Făurei, sub supravegherea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, doi bărbați de 48 și 25 de ani, din comuna Vișani. Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

”În urma probatoriului administrat, a rezultat faptul că la data de 30 octombrie a.c., în timp ce se aflau pe o stradă din comuna de domiciliu, cei doi bărbați ar fi agresat fizic un bărbat de 27 de ani, din comuna Vișani, lovindu-l în zona capului și a corpului, tulburând astfel ordinea și liniștea publică”, au transmis polițiștii.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Făurei a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei și a dispus măsura arestării preventive față de cei doi bărbați, pentru o perioadă de 30 de zile, fiind introduși de polițiști în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Tot pe 9 noiembrie, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Făurei, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, au reținut pe bază de ordonanță un bărbat de 41 de ani, din comuna Jirlău, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și violare de domiciliu.

”La data de 3 noiembrie, persoana în cauză ar fi pătruns fără drept în curtea imobilului unui bărbat de 58 de ani, din comuna Jirlău, unde l-ar fi agresat fizic, lovindu-l în zona capului și a corpului. Judecătorul din cadrul Judecătoriei Făurei a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei și a dispus măsura arestării preventive față de bărbatul în cauză, pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, au mai transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧