Social Media

Local

Viscolul a pus județul Brăila la încercare: intervenții în lanț, drumuri închise și  localități fără curent

• drumuri naționale închise, 15 localități fără energie electrică, vehicule răsturnate, oameni salvați din nămeți și cursuri suspendate – acesta este bilanțul provizoriu al viscolului care a lovit județul Brăila în ultimele 24 de ore

Timp de citire: 5 minute
Viscolul a pus județul Brăila la încercare

Sub avertizare de Cod Portocaliu de ninsoare abundentă, viscol și polei, valabilă în intervalul 17 februarie, ora 10.00 – 18 februarie, ora 23.00, județul Brăila a traversat una dintre cele mai dificile perioade ale acestei ierni. Vântul puternic și ninsoarea densă au redus vizibilitatea, au blocat drumuri și au lăsat mii de oameni fără energie electrică. Încă din 17 februarie, ora 14.00, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a activat planurile de intervenție. La nivelul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila a fost activată Grupa Operativă, iar toate primăriile au instituit serviciul de permanență. În teren au fost mobilizate echipele Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU), utilajele de deszăpezire și forțele de ordine.
Pentru suplimentarea capacității de intervenție, au fost dislocate autospeciale și utilaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, inclusiv o autospecială pentru transport victime multiple, o șenilată și un buldoexcavator.

Restricții succesive pe drumurile naționale și județene

Pe fondul viscolului, restricțiile de circulație au fost introduse etapizat.
Începând cu ora 00.45, în corelare cu autoritățile din Buzău, a fost restricționat traficul pe DN 22 Brăila – Râmnicu Sărat pentru autovehiculele de peste 3,5 tone.La ora 07.00 au fost închise temporar DN 2B Brăila – limita județului Buzău și DN 22 Brăila – Movila Miresii – Grădiștea – limita județului Buzău. Ulterior, la ora 08.30, s-au închis DN 21 Brăila – limita județului Ialomița și DN 21A Bărăganu – limita județului Ialomița. La ora 10.40, pe DN 2B restricția a fost menținută doar pentru vehiculele de peste 7,5 tone, însă traficul a fost închis total pe DN 2S – podul peste Dunăre. La ora 13.00, situația drumurilor blocate includea: DN 22, DN 21, DN 2S și mai multe drumuri județene – DJ 202A, DJ 211C, DJ 221, DJ 203A, DJ 203, DJ 255A – lista modificându-se permanent din cauza ninsorii și a vântului puternic. Pe drumurile naționale, în intervalul 06.00–12.00, s-a intervenit cu 36 de utilaje și 39 de tone de sare.
În municipiu, primarul Marian Dragomir a transmis un mesaj public: „Sărărițele sunt pe străzi de la miezul nopții. Se circulă în condiții de iarnă grea. Vă rog să evitați deplasările inutile și să apreciați munca celor care au lucrat toată noaptea”. S-a acționat cu zece sărărițe, 24 de tractoare cu lamă și cinci buldoexcavatoare, prioritate având străzile principale.

Autoturisme și microbuze înzăpezite

Pe raza județului, viscolul a provocat numeroase incidente în trafic. La ora 03.30, un autoturism a fost tractat din șanț pe DJ 203, între Jirlău și Galbenu. La 08.55, două autoturisme cu șase persoane au rămas blocate pe DJ 215C, între Tătaru și Ciocile. La 13.00, patru autoturisme erau înzăpezite pe DJ 203, în zona Zăvoaia. La 13.30, zece autoturisme au fost blocate pe DJ 212, în zona Cuza Vodă. La 14.50, un camion și un buldoexcavator al ISU Suceava au intervenit pentru deblocarea unui autoturism între Zăvoaia și Dudescu. Un microbuz cu șapte persoane a rămas înzăpezit în localitatea Șuțești, pe DN 22, după ce șoferul a rămas fără combustibil.
Tot pe DN 21, între Viziru și Însurăței, un microbuz s-a răsturnat în afara carosabilului. Cele cinci persoane din interior erau conștiente și nu au necesitat îngrijiri medicale. Acestea au fost preluate de autospeciala pentru transport victime multiple și transportate în siguranță la Însurăței. Alte două autoturisme au fost repuse pe carosabil în aceeași zonă.
Pe DN 2B, la Lacu Sărat, un copac a căzut peste un autoturism, iar o persoană a rămas blocată în interior. Pompierii au intervenit cu autospeciala de descarcerare pentru extragerea victimei.

15 localități fără energie electrică

În cursul zilei de 18 februarie, numărul localităților fără energie electrică a crescut progresiv, ajungând la 15: Jirlău, Vișani, Plăsoiu, Câineni-Băi, Zamfirești, Drogu, Șuțești, Râmnicelu, Berteștii de Jos, Galbenu, Bărăganul, Gemenele, Surdila Greci, Zăvoaia și Dudescu. Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Brăila a mobilizat  14 echipe în teren. Pe parcursul intervențiilor, mai multe localități – inclusiv Făurei, Ianca, Plopu și Târlele Filiu – au fost realimentate treptat.

Cursuri suspendate două zile

Prin hotărâre a CJSU Brăila, cursurile cu prezență fizică au fost suspendate în 18 și 19 februarie 2026 în toate unitățile de învățământ din județ, cu excepția celor din municipiul Brăila. Activitatea didactică nu a fost întreruptă ci se desfășoară în format online, astfel încât elevii să poată continua cursurile în condiții de siguranță, fără a fi expuși riscurilor generate de ninsoarea abundentă și viscol.

Trafic fluvial în condiții de iarnă

Pe Dunăre, traficul fluvial s-a desfășurat în condiții de iarnă, însă fără restricții pentru bacuri.

  • Viscolul a pus județul Brăila la încercare

  • Viscolul a pus județul Brăila la încercare

  • Viscolul a pus județul Brăila la încercare

  • Viscolul a pus județul Brăila la încercare

  • Viscolul a pus județul Brăila la încercare

  • Viscolul a pus județul Brăila la încercare

  • Viscolul a pus județul Brăila la încercare
  • Viscolul a pus județul Brăila la încercare
  • Viscolul a pus județul Brăila la încercare
  • Viscolul a pus județul Brăila la încercare
  • Viscolul a pus județul Brăila la încercare
  • Viscolul a pus județul Brăila la încercare

Local

Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele

• polițiștii au discutat cu oamenii din municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura cu privire la obligațiile care le au ca deținători de animale • la nivel național a crescut abandonul de animale și incidentele în care sunt implicați câini și pisici

Publicat

în

Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele

Deținătorii de animale au unele obligații și riscă sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu. În contextul creșterii la nivel național a abandonului de animale și a numărului de incidente în care sunt implicați câini sau pisici, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila desfășoară în mod constant activități preventive și de informare a cetățenilor.

La data de 10 noiembrie, polițiștii IPJ Brăila au desfășurat trei acțiuni preventiv-reactive, în municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura, având ca principal obiectiv informarea proprietarilor și deținătorilor de animale cu privire la obligațiile care le revin.

”Au fost desfășurate activități de informare privind responsabilitățile proprietarilor și deținătorilor de animale, prevenirea situațiilor de risc și consecințele faptelor de cruzime și rele tratamente aplicate animalelor, fiind prelucrate prevederile O.U.G. nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de informare cu privire la regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, fiind aduse în atenția cetățenilor prevederile O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, precum și prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor”, arată reprezentanții IPJ Brăila.

În cadrul activităților desfășurate au fost  purtate discuții cu 78 de cetățeni cu privire la obligațiile legale care le revin în calitate de proprietari sau deținători de câini periculoși ori agresivi, fiindu-le puse la dispoziție și materiale informative.

Polițiștii au urmărit, prin aceste activități, creșterea gradului de responsabilizare a proprietarilor și deținătorilor de animale și prevenirea producerii unor incidente care pot pune în pericol siguranța persoanelor sau bunăstarea animalelor.

Citește articolul complet

Local

Lt. col. Beatrice-Elena Turiac de la Comandamentul Flotilei, speaker la „Women – Reporting for Duty”

• conferința tematică a avut loc pe 4 noiembrie la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul „Bucharest Leaders’ Summit: Empowering the Future” • au participat femei cu funcții de conducere și responsabilități importante în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională

Publicat

în

Lt. col. Beatrice-Elena Turiac de la Comandamentul Flotilei, speaker la „Women - Reporting for Duty”
Femeile în uniformă - leadership și profesionalism

Pe 4 noiembrie 2026, locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac, din cadrul Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila, a participat la Conferința tematică „Women – Reporting for Duty”, desfășurată la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul Bucharest Leaders’ Summit: Empowering the Future.

Potrivit Grupului de Presă MediaUno, evenimentul a reunit femei cu funcții de conducere și responsabilități importante în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, oferind un cadru de dialog și schimb de experiență privind leadershipul feminin, responsabilitatea, curajul și provocările carierei în domenii în care profesionalismul și capacitatea de decizie sunt esențiale.

Printre temele abordate s-au numărat: rolul femeilor în structurile de securitate, depășirea stereotipurilor, egalitatea de șanse și importanța mentoratului în dezvoltarea profesională.

„Participarea la acest eveniment reconfirmă faptul că profesionalismul, competența și vocația de a servi nu au gen, iar femeile în uniformă au o contribuție valoroasă la îndeplinirea misiunilor și la consolidarea capacității instituționale”, a precizat sursa citată.

Locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac își desfășoară activitatea în cadrul Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila începând din anul 2016. ”În această perioadă, a demonstrat dedicare, responsabilitate și profesionalism în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Prin seriozitatea, implicarea și perseverența de care dă dovadă, lt.-col. Beatrice-Elena Turiac contribuie constant la buna desfășurare a activităților instituției, fiind un exemplu de echilibru între exigențele profesionale și vocația de a servi în uniforma militară.

Felicitări doamnei locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac pentru participare și pentru reprezentarea Flotilei Fluviale în cadrul acestui eveniment! O carieră în uniformă înseamnă vocație, responsabilitate și dedicare”, a mai precizat sursa citată.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧