Social Media

LOCAL

Victoria Traian joacă astăzi cu Team Săgeata Buzău

Publicat

în

* ultimul meci din cadrul grupei 1, Regiunea a 7-a a Cupei României, are ca miză doar locul al 2-lea * partida începe la ora 18.00
 
 
 
 
Astăzi, de la ora 18.00, la Traian, se dispută ultimul meci din cadrul grupei 1, Regiunea a 7-a a Cupei României, Victoria Traian – Team Săgeata Buzău.
O partidă care va decide doar ocupanta locului al doilea, deoarece câștigătoarea grupei 1 este Axiopolis Crnavodă care are deja două victorii. Axiopolis a trecut în prima etapă cu 6-1 de Victoria Traian, iar sâmbăta trecută a învins-o cu 4-2, în deplasare, pe Team Săgeata Buzău.
Meciul de astăzi se anunță a fi unul frumos, pentru că niciuna dintre cele două combatante nu mai are nimic de pierdut, așa că va fi o dispută deschisă oricărui rezultat.
Deși a pierdut cu 6-1 la Cernavodă, Victoria Traian a avut o prestație destul de bună și doar câteva greșeli personale au făcut ca scorul să ia asemenea proporții. Dar și jucătorii coordonați de Bogdan Grigore au mai avut câteva mari ocazii de gol.
Pentru meciul de astăzi, Preda și Cireașă nu vor face parte din lotul echipei Victoria Traian aceștia absentând motivat, iar în locul lor titulari vor fi probabil Neluțu Zăgan și Păduraru.
 
 
 
 
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile