LOCAL
Tânăr de 24 de ani prins cu un briceag asupra sa
• brăileanul în cauză s-a ales cu dosar penal
Sâmbătă, 13 ianuarie, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au identificat un tânăr de 24 de ani, din Brăila, în timp ce efectuau un control la o societate comercială din municipiu. În urma controlului corporal efectuat, polițiștii au descoperit asupra tânărului un cuțit tip briceag cu lama rabatabilă. „Bunul găsit a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, au precizat oamenii legii.
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori.
Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi,
jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare.
Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului
la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele
daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR






































