• 22 de fermieri brăileni au primit atestat pentru a lucra cu substanțele chimice și tehnica de ultimă oră din domeniul legumiculturii, astfel încât produsele obținute...
Asociația Producătorilor Agricoli din județul Brăila s-a reunit, recent, în adunarea generală anuală, la care au fost invitate să participe și instituțiile din domeniul agricol, vitale...
A punctat senatorul, referindu-se la atitudinea AUR vizavi de amendamentele PSD legate de pensionari și copiii cu dizabilități. Tot social-democrații, prin ministerul Energiei și cel al...
Locatarii blocurilor trainice construite în anii ’60, în zona intersecției bulevardului Independenței cu Str. 1 Decembrie 1918, se pot mândri cu câteva inițiative gospodărești care au...
CUP ”Dunărea” explică, printr-un punct de vedere transmis redacției noastre, de ce carosabilul nu a fost încă refăcut nici după aproape două luni de la intervenția...
• fosta reședință a familiei de moșieri Orezeanu, de lângă comuna Traian, se ruinează pe zi ce trece • construit la începutul secolului XX, conacul era...
• profesorii de Educație muzicală și Educație plastică din județ s-au reunit la Școala Gimnazială Siliștea, într-un eveniment care a îmbinat rigoarea didactică cu expresivitatea artistică...
• evenimentul va avea loc miercuri, 25 martie, de la ora 17:00, la sediul central al Muzeului, din Piața Traian nr. 3 • vor fi sărbătorite...
• piesa a fost prezentată sâmbătă, 21 martie, de grupul catehetic al tinerilor de la Centrul Cultural Educațional „Sf. Martiri Brâncoveni” - Parohia „Nașterea Domnului”, din...
• de Balgoveștenie, Parohiile „Buna Vestire” şi „Sf. Cuv. Parascheva”, din municipiu, au oferit unității medicale cinci cărucioare pentru transport persoane, lenjerii pentru paturi, îmbrăcăminte pentru...