• pescarii amatori brăileni de toate vârstele au şansa de a se relaxa, sâmbătă, 5 august, la Balta Albina • cei mai norocoşi vor primi premii...
Nu este deloc uşor să faci opoziţie constructivă! La nivel naţional este aproape imposibil ca partidele din Opoziţie să-şi treacă nişte amendamente, iar de legi nici...
• potrivit preşedintelui CJ Brăila, Francisk Chiriac, a fost emisă recent o adresă către Ministerul Dezvoltării şi cel al Agriculturii privind modul în care gălăţenii au...
• consilierul municipal PNL Petrică Popa a anunţat, recent, că a depus la registratura Primăriei Municipiului Brăila un proiect de hotărâre privind reducerea taxei de salubritate...
• «Francisk Chiriac se pregăteşte să îi ia locul lui Ion Rotaru la şefia PSD» • afirmaţia îi aparţine preşedintelui PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, cu precizarea...
• preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă şi deputatul Vasile Varga nu au dorit, ieri, să comenteze prea mult subiectul privind atribuirile celor două loturi de teren...
• este vorba despre reabilitarea fostului hotel “Diana” din Staţiunea Lacu Sărat, ridicarea acestuia la nivel de patru stele şi extinderea imobilului prin realizarea unei baze...
• preşedintele interimar al PSD Brăila, Ion Rotaru, a apreciat recent activitatea managerului Spitalului Judeţean, Delia Râşnoveanu, cu precizarea că aceasta nu poate rezolva toate problemele...
• dr. Delia Râşnoveanu este, printre altele, medic epidemiolog, membru al Partidului Social Democrat, dar şi fost director medical al Spitalului de Psihiatrie Brăila • printre...
Nu îl suspectez pe Alexandru Jantea, de la PSD Brăila, de oareşce ambiţii politicie. Eu cred că Jantea este doar un băiat care mulţumeşte sorţii şi...