• consilierii locali din Comuna Chiscani au respins, ieri, pentru a doua oară, proiectul privind asocierea cu municipiul şi judeţul care avea ca scop dezvoltarea Staţiunii...
Citesc în publicaţia „Obiectiv Vocea Brăilei” că doamna Daniela Rădulescu (ALDE) ţine musai să implementeze unul din proiectele cu care dumneaei a defilat în campania electorală....
• zeci de proiecte tentante “aruncate” în faţa brăilenilor la alegerile locale, însă fără nicio concretizare în cele 9 luni care au trecut de atunci •...
• senatorul Mihai Ruse s-a abţinut, duminică, la votul legat de retragerea sprijinului politic pentru copreşedintele ALDE, Daniel Constantin şi eliminarea acestuia din Guvern • chiar...
• senatorul ALDE Brăila Mihai Ruse a declarat, ieri, că situaţia stagnează la nivelul neînţelegerilor dintre cei doi copreşedinţi de la nivel naţional • de cealaltă...
• preşedintele ALDE Brăila, Daniela Rădulescu, a afirmat, ieri, că speră ca scandalul iscat între cei doi copreşedinţi ai partidului la nivel naţional să nu ducă...