* anunțul a fost făcut în această seară de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care a luat decizia în Biroul Politic de a renunța și la...
* eurodeputatul brăilean Mihai Tudose a postat pe rețelele de socializare un comentariu ironic la adresa ALDE * acesta susține că i se pare “noaptea minții”...
Gestionarea aşa-zisei furtuni care stătea să facă praf ieri ţara şi mai ales Capitala a spulberat orice urmă de logică, de profesionalism şi de bun simţ...
Dacă mai crede cineva că guvernarea PSD-ALDE, în frunte cu Dragnea şi Tăriceanu, nu mai poate de grija familiei tradiţionale româneşti şi de aceea şi-a concentrat...
Nu cred să se mai fi întâmplat vreodată – cel puţin nu în istoria recentă a lumii civilizate – ca un partid aflat la putere să-şi...
• criza politică de la nivel naţional a cam speriat tabăra PSD Brăila, care, ieri, s-a ţinut cât mai departe de reportofoane şi telefoane • de...
• potrivit unui comunicat de presă emis de partid, aceasta este concluzia reliefată de alegerile locale parţiale din 11 iunie Alianţa Liberalilor şi Democraţilor se...
• ex-PNL-istul, Mihai Dănuţ susţine că are încredere în proiectul fostului co-preşedinte ALDE, Daniel Constantin, că sunt prieteni vechi şi că încearcă să îl ajute să...
• este vorba despre Fănel Iacob care va candida din partea ALDE la alegerile parţiale din 11 iunie • potrivit preşedintelui ALDE Brăila, Daniela Rădulescu, acesta...
• decizia privind organizarea scrutinului local parţial a fost aprobată, recent, de Guvernul Sorin Grindeanu şi vizează alegerea primarilor în 49 de localităţi din ţară, printre...