POLITIC
Înlăturarea lui Daniel Constantin nu produce prea mult stres la ALDE Brăila
• senatorul Mihai Ruse s-a abţinut, duminică, la votul legat de retragerea sprijinului politic pentru copreşedintele ALDE, Daniel Constantin şi eliminarea acestuia din Guvern • chiar şi aşa, Ruse susţine în continuare că nu are de gând să părăsească “barca” ALDE şi nici nu crede că vor exista colegi care să facă acest lucru • un scenariu asemănător a estimat şi preşedintele ALDE Brăila, Daniela Rădulescu
Nici senatorul ALDE Brăila Mihai Ruse, nici liderul organizaţiei judeţene Daniela Rădulescu nu consideră că eliminarea din Guvern a copreşedintelui Daniel Constantin va conduce în cele din urmă la divizarea partidului. Deşi recunoaşte că s-a abţinut de la votul de duminică, din Delegaţia Permanentă, când s-a stabilit retragerea sprijinului politic în privinţa lui Constantin, parlamentarul Ruse susţine că lucrurile nu vor degenera, cel puţin în ceea ce-l priveşte.
“Eu am sprijinit ideea ca alegerile din partid să se desfăşoare democratic, de jos în sus, cum e normal. Asta a fost singura chestie pe care aş fi dorit-o. Dacă Delegaţia Permanentă a votat ca pe 21 aprilie să fie Congres, ţinând cont că votul a fost zdrobitor «pentru»… aşa se organizează. Hotărârile care s-au luat ieri (n.r. – duminică), de asemenea au fost luate cu majoritate. Eu m-am abţinut de la vot. E dreptul meu. M-am abţinut în ideea că domnul Daniel Constantin a fost Ministrul Agriculturii pe perioada cât eu eram director executiv la Camera Agricolă Brăila. Eu îl consider un specialist şi poate că mai avea multe lucruri de spus. Dar asta este. Îi respect pe cei doi copreşedinţi la fel. Sunt nişte oameni deosebiţi. Sigur că maturitatea politică a domnului Călin Popescu Tăriceanu e de necontestat. Să vedem cum se vor mai desfăşura lucrurile în continuare”, a declarat Ruse.
Întrebat dacă ia în calcul o eventuală plecare din partid după acest episod, având în vedere că Ruse a făcut parte din grupul de parlamentari care au susţinut ideile promovate de Constantin, acesta a negat cu vehemenţă. Mai mult, senatorul a subliniat că nici colegii săi nu vor proceda astfel.
“Nu pleacă nimeni din partid! ALDE rămâne închegat! Sprijină în continuare Guvernul Grindeanu, nu pleacă nimeni. Nici la şedinţă nu s-a ridicat nimeni să spună că părăseşte partidul. Să vedem ce se va mai întâmpla zilele astea, dar nu cred că va pleca cineva. Cu atât mai puţin eu, care am spus că am candidat din partea ALDE şi nu a conservatorilor sau liberalilor reformatori. Când am venit în acest partid era ALDE şi celelalte partide pentru mine erau istorie”, a conchis sursa citată.
Rădulescu: «Nu mi se pare firesc să te opui congresului»
La rândul său, Daniela Rădulescu, liderul ALDE Brăila, a precizat că a votat pentru retragerea sprijinului politic acordat lui Daniel Constantin, deoarece consideră că acesta nu a procedat corect. Potrivit lui Rădulescu, nu e normal ca unul dintre copreşedinţi să se opună organizării congresului, în contextul în care decizia a fost adoptată de majoritate, atât timp cât se pune problema unui partid şi nu a unui grup de tehnocraţi.
“Având în vedere că am votat «pentru» retragerea sprijinului politic, recunosc, mi se pare o decizie corectă. Chiar şi din postura de copreşedinte, în momentul în care majoritatea filialelor au solicitat congresul, nu te poţi opune. Nu mi se pare firesc să te opui congresului. Iar discursul domnului Daniel Constantin în ultimul timp a fost divergent de cel al partidului. Decizia a fost una corectă!”, a afirmat Rădulescu.
La fel ca Ruse, preşedintele ALDE Brăila a subliniat că nu se aşteaptă la plecări din partid după acest episod.
Potrivit Danielei Rădulescu, data alegerilor la nivelul judeţului nostru se va stabili abia după Congresul Naţional.
POLITIC
AGENDA EUROPEANĂ | Mihai Tudose: ”Negocierea viitorului buget european trebuie să țină cont și de poziția partenerilor sociali”
• ”E necesar să fie ascultate punctele de vedere exprimate, în ultimele zile, atât de patronate, cât și de sindicatele europene”, a punctat europarlamentarul român • ”Toți cei implicați în acest proces de negociere trebuie să țină cont de beneficiarii finali majori ai bugetului european: întreprinderile, esențiale pentru creșterea economică, și lucrătorii, afectați grav de scumpirile în lanț și care, tot mai frecvent, își văd locurile de muncă puse sub semnul întrebării”, a avertizat vicepreședintele Comisiei pentru Apărare și Securitate din Parlamentul European
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că negocierile, în curs, privind cadrul financiar multianual al UE pentru perioada 2028-2034 trebuie să aibă în vedere atât pozițiile statelor membre, cât și ale partenerilor sociali europeni.
”Trebuie găsit un echilibru între preocuparea pentru competitivitate, pe de o parte, și grija pentru locuri de muncă și puterea de cumpărare a cetățenilor, pe de altă parte. De aceea, e necesar să fie ascultate punctele de vedere exprimate, în ultimele zile, atât de patronate, cât și de sindicatele europene.
Se face mare caz de finalizarea negocierii viitorului buget până la sfârșitul acestui an. Sigur că e important calendarul de adoptare, care să permită implementarea în timp util a unui buget cu multe elemente de noutate. Dar mai important e să avem ca rezultat final un buget realist, consistent și orientat spre nevoile statelor membre și ale cetățenilor.
Prim-planul discuțiilor este ținut, în această perioadă, de disputa dintre cele două tabere în care s-au împărțit țările Uniunii: Prietenii Coeziunii – cele 17 state coordonate de Italia și România, apărătoare ale unui buget solid, în special pentru agricultură și dezvoltare regională, respectiv Frugalii – Germania și nordicii, care vor reduceri masive ale cheltuielilor europene.
Va fi greu de armonizat diferența mare de poziții, iar propunerea de compromis a președinției irlandeze a Consiliului UE a reușit să nemulțumească pe toată lumea. Inclusiv pe cele patru grupuri europarlamentare pro-europene, care au adoptat o declarație comună, foarte critică.
Dar toți cei implicați în acest proces de negociere trebuie să țină cont de beneficiarii finali majori ai bugetului european: întreprinderile, esențiale pentru creșterea economică, și lucrătorii, afectați grav de scumpirile în lanț și care, tot mai frecvent, își văd locurile de muncă puse sub semnul întrebării.
De aceea, trebuie luate în considerare propunerile privind protejarea modelului social european, reducerea sarcinilor birocratice, stimularea investițiilor și impozitarea giganților digitali, ca nouă resursă bugetară”, a declarat europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare și Securitate din Parlamentul European.
POLITIC
Deputatul PNL Alexandru Popa vrea să instaureze dinastia ”Abăseacă” la Traian
Cum scriam recent, liderul PNL Alexandru Popa s-a pus pe recoltat primari de la PSD. Încă de atunci punctam că următoarea pe lista lui Popa va fi familia Abăseacă – tatăl Nicușor, primar al comunei Traian, iar fiul, Mihai Gabriel, consilier județean PSD.
Scriam atunci că Popa a dat ordin consilierilor locali liberali să voteze tot ce vrea primarul Abăseacă. Acum e momentul, cât este încă prefect omul lui Popa, ”liberalul” Florin Dobrescu, ca să nu atace nimeni hotărârile consiliului local.
Vă reamintim că Alexandru Popa este nepotul primarului de la Traian și văr bun cu juniorul Abăseacă, încă consilier județean PSD.
Ei bine, azi, în cadrul unei ședințe fulger, cică se va petrece tranziția vărului de la PSD la PNL și preluarea de către același văr a organizației liberalilor din Traian, urmând, nu-i așa, să devină succesorul lui ta-su la primărie.
Concluzionând, Alexandru Popa și-ar dori să transforme și Traian și, dacă se poate, întregul județ într-o mare fami(g)lie. Exact ca-n Cireșu, unde nu mai are nimeni curajul să candideze, așa bune-s ”metodele de convingere” în zona aia.
























