Social Media

ECONOMIC

Societate amendată cu 60.000 lei pentru activități neautorizate de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz și de colectare a uleiurilor uzate

Publicat

în

• ⏱ 2 minute citire
Societate amendată cu 60.000 lei pentru activități neautorizate de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz și de colectare a uleiurilor uzate

Sancțiunea a fost aplicată de Garda de Mediu Brăila unui agent economic din Vădeni pentru activități neautorizate de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz și de colectare a uleiurilor uzate.

Urmare unui control efectuat de comisari din cadrul Comisariatului Județean Brăila al Gărzii Naționale de Mediu, pe raza comunei Vădeni, ca urmare a unei reclamații, s-a constatat că un operator economic desfășoară activități de demontare vehicule scoase din uz, fără să dețină autorizație de mediu, încălcând astfel prevederile art. 13, alin. (2) din Legea nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz.

Totodată, comisarii Gărzii de Mediu au constatat că respectiva societate comercială deținea pe amplasamentul verificat, în diverse recipiente din plastic și metal, cantitatea de 740 litri uleiuri uzate, pe care nu au predat-o operatorilor economici autorizați să desfășoare activități de colectare, contrar art. 31, alin (3) din OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.

”Pentru faptele săvârșite, agentul economic a fost sancționat contravențional cu două amenzi în valoare totală de 60.000 lei și i s-au stabilit măsuri în vederea respectării legislației incidente”, a precizat Garda de Mediu Brăila.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile