Social Media

ADMINISTRAȚIE

Semaforizarea din intersecția Griviței cu Gării, încă nefuncțională după accidentul din 2 martie

• la mai bine de o săptămână de la tragicul incident, semafoarele încă nu fuseseră pornite, situație semnalată, ieri, de un șofer care se plângea de haosul din trafic, în special la orele de vârf • am încercat să obținem o explicație de la reprezentanții SUPAGL, dar fără succes…

Publicat

în

Semaforizarea din intersecția Griviței cu Gării, încă nefuncțională după accidentul din 2 martie

Ieri, la mai mult de o săptămână de la cumplitul accident de la intersecția străzii Griviței cu strada G-ral Eremia Grigorescu (fosta Gării) – în care două persoane au fost grav rănite din cauza unui șofer tupeist care circula deși avea permisul suspendat pentru abateri repetate în trafic – semafoarele încă nu funcționau, spre exasperarea șoferilor care circulă zilnic pe acolo și care se plângeau de ambuteiajele apărute în trafic la orele de vârf.

”Câte zile trebuie să mai treacă până la repunerea în funcțiune a semaforizării de la intersecția străzilor Grivița și G-ral E.Grigorescu?! Probabil că e necesar să se mai întâmple vreun eveniment nefericit acolo, pentru ca Poliția să se hotărască să trimită măcar un agent pentru dirijarea circulației la orele de vârf, dacă nu este posibilă repararea rapidă a semafoarelor afectate de accidentul binecunoscut. Recunosc, sunt un pic iritat de lipsa asta de reacție din partea Poliției, poate chiar și a Primăriei, deoarece trec zilnic pe acolo și constat de fiecare dată ce haos se produce.Și poate nu ar fi rău să se instaleze chiar niște videocamere în acea intersecție!”, ne-a transmis, marți dimineață, un cititor pe adresa redacției.

Într-adevăr, la fața locului, toate semafoarele din intersecție încă erau scoase din funcțiune, problema fiind cauzată, din câte se putea observa, de lipsa semaforului de pe stâlpul de beton lovit de mașina care, luni, 2 martie, a intrat pe roșu în intersecție și a lovit în plin un alt autoturism, oprindu-se în respectivul stâlp.

Cel mai probabil, instalația de semaforizare de pe stâlpul lovit a fost avariată și trebuie fie reparată, fie înlocuită. La fața locului au rămas doar conectorii electrici, în așteparea noii instalații.

Cotidianul nostru a încercat să obțină o explicație de la Serviciul de Utilitate Publică, Administrare și Gospodărire Locală (SUPAGL) din cadrul Primăriei Brăila, instituția care administrează semafoarele din municipiu. Am încercat să aflăm cu exactitate în ce fel a fost afectată instalația de semaforizare după accidentul din urmă cu o săptămână, ce măsuri se iau pentru remedierea situației și când se va reveni la normal.

Din păcate, până la închiderea ediției, nu am reușit să obținem un răspuns de la reprezentanții SUPAGL.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile