Social Media

CULTURĂ

Se deschide Salonul Internaţional de Caricatură

Timp de citire: 2 minute

• vernisajul celei de a XII-a ediţii are loc vineri, la Galeria de Artă
 
Vineri, 22 septembrie 2017, de la ora 17.13, la Galeria de Artă are loc vernisajul celei de a XII-a ediţii a Salonului  Internaţional de Caricatură, manifestare organizată de Consiliul Judeţean Brăila, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. În acest an, când tema concursului a fost Umor negru, la salonul internaţional au  participat 376 caricaturişti, din 58 ţări, cu 1182 lucrări înscrise în concurs. Dintre acestea au fost selectate pentru jurizare 489 lucrări, provenind din 48 de ţări: Afganistan, Anglia, Australia, Azerbaijan, Bosnia&Herţegovina, Brazilia, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Cipru, Columbia, Croaţia, Cuba, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Franţa, Germania, Grecia, India, Indonezia, Iran, Irlanda, Israel, Italia, Kazahstan, Macedonia, Mexic, Muntenegru, Myanmar, Olanda, Peru, Polonia, R. Moldova, România, Rusia, Salvador, Serbia, Siria, Slovacia, Spania, SUA, Tailanda, Turcia, Ucraina, Ungaria, Uruguay, Uzbekistan etc.
În finală au fost selectate 22 de lucrări dintre care, în urma jurizării, au fost acordate 7 premii. Expoziţia cuprinde 170 de caricaturi dintre cele primite.
Juriul acestei competiţii internaţionale, format din:Tudor Octavian – preşedinte juriu şi caricaturiştii: Pavel Constantin, Doru Axinte, Leonte Năstase şi Costel Pătrăşcan a decis decernarea următoarelor premii: Marele Premiu-Silviu Turculeţ-România; Premiul l -Trayko Popov din Bulgaria, iar premiile ll şi lll  au revenit lui Liviu Stănilă-România, respectiv lui  Andrei Popov din Rusia.
Evenimentul continuă şi sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 10.13, când va avea loc o întâlnire la Galeria din Pod cu lucrările membrilor juriului după care, la spaţiul expoziţional din strada  Ana Aslan nr. 27-29 la sediul Centrului multicultural “Poarta cetăţii Brăila” expoziţia de caricatură Aurel Ştefan Alexandrescu.
 

CULTURĂ

„Una dintre întâmplările fericite din viața mea”. Chirurgul Dragoș Voicu, dublă lansare de carte

* evenimentul a avut loc miercuri, 28 octombrie, la Casa Goangă* reputatul chirurg brăilean, autor de literatură și membru al Cenaclului „Alter Ego”, și-a lansat volumele „În derivă” și „Arderi” * „Dincolo de bucuria de a-mi vedea textele prinse între coperți, adevăratul privilegiu a fost publicul”, a spus autorul, imediat după eveniment

Publicat

în

Casa Memorială „Petre Ștefănescu-Goangă”, din Centrul Istoric al Municipiului Brăila, a găzduit, miercuri, 28 octombrie, la ceas de seară, dubla lansare de carte a scriitorului brăilean, chirurg și cadru didactic universitar, conf. dr. Dragoș F. Voicu, membru al Cenaclului literar „Alter Ego” Brăila.

Dr. Voicu și-a lansat volumele „În derivă” și „Arderi”, iar evenimentul cultural a fost moderat de prof. Mariana Marțian. Cele două volume au fost prezentate publicului de prof. Cristina Chifane, prof. Adriana Bogatu și psih. Veronica Teodoru, iar lansarea de carte a fost una interactivă, cu intervenții salutare ale celor care i-au fost elevi sau studenți distinsului chirurg brăilean, ori îi sunt astăzi colegi de cenaclu la „Alter Ego”.

„Avem nevoie de oameni care să învețe să dea din nou sens și coerență lumii, asemenea celui care a învățat să dirijeze haosul din povestirea cu același nume. Povești de dragoste suspendate, momente ratate, decizii greșite, probleme nerezolvate sau accidente inexplicabile – toate adaugă nuanțe universului creator al lui Dragoș Voicu, care amintește, cumva, de frumusețea imperfectă a culturii japoneze”, a spus, printre altele, una dintre dintre distinsele scriitoare care au prezentat volumele.

De cealaltă parte, autorul cărților, vădit emoționat, avea să numească evenimentul de miercuri seară „una dintre întâmplările fericite din viața mea”.

„O lansare dublă de carte este, prin definiție, un pariu cultural ambițios, însă seara trecută mi-a demonstrat că, atunci când aduci împreună idei puternice și oameni de o înaltă ținută spirituală, rezultatul este pură armonie.

Dincolo de bucuria de a-mi vedea textele prinse între coperți, adevăratul privilegiu a fost publicul. Am fost onorat să privesc o sală în care s-au întâlnit erudiția, finețea critică și, mai ales, o prezență caldă, empatică.

Luările de cuvânt din cadrul lansării nu au fost simple formalități, ci niște recenzii autentice, profunde, care au transformat un act cultural într-o sărbătoare a spiritului. Totul moderat cu o eleganță desavârșită, care a creat o atmosferă plăcută și vibrantă, în care ideile cărților au prins pur și simplu viață.

Le mulțumesc tuturor celor prezenți (scriitori, profesori, prieteni, colegi, colaboratori, iubitori de carte) – elita care oferă sens muncii mele – pentru că au transformat un moment personal într-o amintire colectivă prețioasă. A fost o seară a calității, în cel mai deplin sens al cuvântului”, a spus dr. Dragoș Voicu, imediat după eveniment.

Redăm mai jos două fragmente din volumele recent lansate de dr. Dragoș F. Voicu, cărți pe care ar fi păcat să le ratați.

„Trăim într-o vreme în care zgomotul a început să țină loc de adevăr, aparența – de caracter, iar viteza – de înțelegere. O societate în derivă nu se prăbușește brusc; ea se fisurează lent, prin compromisuri mici, prin uitări succesive și prin oboseala oamenilor de a mai distinge esențialul de spectacol”. (Dragoș Voicu, „În derivă”).

„Există oameni care își poartă viața ca pe o rană ascunsă sub haine elegante și oameni care ard pe dinăuntru fără să scoată un sunet. Povestirile din acest volum s-au născut din întâlnirea acestor tăceri. Din priviri care au rămas suspendate între două gări, din camere în care dragostea a murit încet fără martori, din orașe traversate de suflete care nu mai știau dacă fug sau caută ceva”. (Dragoș Voicu, „Arderi”).

Citește articolul complet

CULTURĂ

ETEROGEN7. Vernisaj la Galeria de Artă din Piața Traian

* evenimentul va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 12:00 * expun artiștii plastici: Bogdan Mosorescu, Daniel-Mihai Nistor, Ciprian Petre, Cristian Radu, Dennis Teodorescu, Traian Tsamuris, Raluca Iancu Spătaru * intrarea este liberă

Publicat

în

Galeria de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) – Centrul de Creație Brăila găzduiește sâmbătă, 31 octombrie 2026, de la ora 12:00, vernisajul Expoziției ETEROGEN7.

Lucrările expuse aparțin membrilor grupului „Eterogen”, aflați acum, iată, la al șaptelea vernisaj. Vor expune artiștii plastici: Bogdan Mosorescu, Daniel-Mihai Nistor, Ciprian Petre, Cristian Radu, Dennis Teodorescu și Traian Tsamuris, împreună cu un artist invitat, Raluca Iancu Spătaru. Evenimentul cultural-artistic va fi prezentat de criticul de artă Ana Amelia Dincă.

Vernisajul de sâmbătă este susținut de Filiala Brăila a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR), condusă de Florentina Giol (președinte al filialei, artist plastic) și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila, reprezentat de Alina Sulicu, manager. Cele două distinse doamne vor fi prezente la vernisajul Expoziției ETEROGEN7 și vor susține scurte alocuțiuni.

Participarea la evenimentul cultural este liberă, publicul fiind invitat, ca de fiecare dată, să interacționeze cu autorii lucrărilor. Elementul central al expoziției ETEROGEN7 este diversitatea, fiecare lucrare expusă având o identitate artistică distinctă, de la explozii cromatice și texturi dense și până la minimalism și introspecție. Un adevărat „labirint al creației contemporane” așteaptă să fie explorat de către iubitorii de artă din Brăila.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧