Social Media

NAȚIONAL

Scumpirea carburanților împinge românii spre mașinile electrice

Publicat

în

Scumpirea carburanților crește vânzările de mașini electrice

Românii se îndreaptă tot mai mult către mașinile electrice, pe fondul incertitudinilor din piața energetică.

Datele recente ale unei platforme de vânzări auto indică o creștere accelerată a cererii pentru vehiculele electrice, în timp ce interesul pentru modelele diesel este în scădere.

Cererea pentru autoturismele full electrice a crescut cu 40% doar în ultima lună. În același timp, interesul pentru mașinile diesel a scăzut cu aproximativ 15%, semn că șoferii caută alternative mai previzibile din punct de vedere al costurilor.

Totuși, creșterea cererii ar putea duce și la majorarea prețurilor, avertizează specialiștii.

Sorin Bălan, director comercial al unei platforme auto: „În cazul mașinilor electrice rulate, observăm deja o ușoară creștere a prețurilor. Dacă tendința continuă, este foarte posibil să asistăm la noi scumpiri. De exemplu, o mașină listată acum o lună la 10.000 de euro poate ajunge acum la 11.000–12.000 de euro.”

Economistul Adrian Negrescu spune că piața se va regla în timp: „Nici comercianții de carburanți nu pot crește prețurile la nesfârșit, pentru că riscă să rămână fără clienți. Criza carburanților va continua cât timp conflictul se extinde și cât timp strâmtoarea Ormuz rămâne blocată. În acest context, prețul petrolului ar putea ajunge la 120–150 de dolari pe baril.” La începutul anului 2025, în România erau înmatriculate aproape 55.000 de autoturisme 100% electrice.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile