Social Media

Internațional

Proteste în SUA împotriva lui Donald Trump. Manifestanții au denunțat „războiul ilegal” început de președinte

Actualizat:
Timp de citire: 3 minute
Proteste în SUA împotriva lui Donald Trump. Manifestanții au denunțat „războiul ilegal” început de președinte

Cel puţin opt milioane de persoane au participat sâmbătă la marşurile „Fără Regi” împotriva administraţiei Donald Trump, potrivit organizatorilor care au comunicat cu presa americană. Mişcarea, care cuprinde zeci de organizaţii şi activişti democraţi, a organizat peste 3.300 de proteste în toate cele 50 de state americane pentru a denunţa ceea ce numeşte „autoritarismul” preşedintelui Trump.

Protestul de sâmbătă reprezintă o creştere estimată de un milion de participanţi şi 600 de marşuri suplimentare faţă de protestul din octombrie anul trecut. Această mişcare s-a impus ca cel mai mare protest unificator de la revenirea miliardarului republican la Casa Albă, relatează duminică EFE şi AFP preluate de Agerpres.

„Război ilegal” şi acuzaţii la adresa ICE

În cadrul manifestaţiilor, protestatarii au denunţat „războiul ilegal” pe care preşedintele Donald Trump l-ar fi lansat împotriva Iranului, despre care spun că a dus la creşterea preţurilor la combustibili şi la inflaţie, şi şi-au reiterat criticile la adresa „abuzurilor” Serviciului de Imigrare şi Control Vamal (ICE).

Principala demonstraţie a avut loc în faţa a zeci de mii de persoane în Minneapolis, cel mai mare oraş din Minnesota, devenit epicentrul indignării naţionale împotriva ICE şi a Patrulei de Frontieră după ce agenţii acestora i-au ucis acolo pe cetăţenii americani Renee Good şi Alex Pretti în luna ianuarie.

Minneapolis, epicentrul ofensivei anti-imigraţie a guvernului american de la începutul acestui an, a fost ales drept punct central al mobilizării de sâmbătă, alături de oraşul său înfrăţit, Saint Paul, unde au manifestat aproximativ 200.000 de persoane, potrivit organizatorilor.

Legenda rock Bruce Springsteen a interpretat piesa sa „Streets of Minneapolis”, scrisă ca un omagiu pentru Renee Good şi Alex Pretti.

Discursuri dure la adresa preşedintelui SUA

Vorbind în acest oraş cu înclinaţii democrate din Midwest, guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, le-a mulţumit locuitorilor pentru că s-au opus unui „războinic în devenire” precum Donald Trump.

„Nu vom accepta niciodată un preşedinte care este un mincinos patologic, un cleptocrat şi un narcisist care subminează Constituţia Statelor Unite şi statul de drept în fiecare zi”, a declarat Bernie Sanders, fost candidat democrat la preşedinţia SUA.

Alte zeci de mii de persoane au mărşăluit pe străzile din New York City, în frunte cu actorul Robert De Niro, un critic acerb al preşedintelui Donald Trump.

„Alţi preşedinţi şi-au testat deja limitele constituţionale ale puterii, dar niciunul nu a reprezentat o asemenea ameninţare existenţială pentru libertăţile şi securitatea noastră. (…) Trebuie oprit”, a îndemnat el.

Proteste şi în Europa. Reacţia Casei Albe

De cealaltă parte a Atlanticului, la Roma, Amsterdam, Madrid şi Atena au avut loc, de asemenea, mitinguri împotriva preşedintelui american.

Casa Albă a respins protestele, numindu-le „şedinţe de terapie” pentru „tulburarea Trump”, un termen folosit de preşedintele Trump şi susţinătorii săi pentru a ironiza opoziţia. Protestele au loc în contextul în care rata de dezaprobare a preşedintelui Trump a ajuns la 59%, cel mai ridicat nivel din cele două mandate ale sale, potrivit unui sondaj publicat miercuri de Fox News.

Internațional

O româncă, judecată în Italia după ce și-ar fi dat copilul unui cuplu în schimbul unor bani

Publicat

în

O româncă, judecată în Italia după ce și-ar fi dat copilul unui cuplu în schimbul unor bani

O româncă este judecată în Italia într-un caz care a pornit de la nașterea unui copil, în urmă cu șase ani. Procurorii susțin că femeia și-ar fi dat fiul nou-născut unui cuplu din Sicilia, existând suspiciunea că la mijloc ar fi fost o înțelegere financiară.

Dosarul este analizat de Tribunalul din Gela, în Sicilia, iar femeia este acuzată de alterarea stării civile, după ce în actele întocmite la nașterea copilului ar fi fost trecut un alt bărbat drept tată.

Un italian ar fi fost trecut în acte drept tatăl copilului

Potrivit anchetatorilor, românca a născut la spitalul Vittorio Emanuele din Gela. În documentele oficiale, copilul a fost înregistrat ca fiind fiul femeii și al unui bărbat italian din localitatea Mazzarino, deși procurorii susțin că acesta nu ar fi fost tatăl biologic.

Explicația oferită oficial ar fi fost aceea că între româncă și bărbatul italian ar fi existat o relație extraconjugală. Anchetatorii susțin însă că adevăratul tată al copilului ar fi fost partenerul româncei, și el cetățean român.

După naștere, nou-născutul ar fi ajuns la locuința cuplului din Mazzarino.

Anchetatorii suspectează o înțelegere pentru primirea copilului

Procurorii și carabinierii italieni susțin că între femeie și cuplul care a primit copilul ar fi existat o înțelegere, prin care nou-născutul urma să fie dat acestora.

În cadrul investigației au fost analizate interceptări telefonice și operațiuni bancare. Ancheta a scos la iveală mai multe retrageri de numerar făcute de cuplul respectiv, însă eventuala plată către mama copilului reprezintă, în acest moment, o ipoteză a acuzării, fără ca o sumă exactă să fi fost indicată.

Anchetatorii au mai stabilit că românca și bărbatul italian trecut în acte drept tată s-ar fi cunoscut cu puțin timp înainte de nașterea copilului.

Alte persoane au fost deja condamnate

În același dosar au fost cercetate și alte persoane, inclusiv cuplul care ar fi primit copilul și o presupusă intermediară. Acestea au fost deja judecate și condamnate în proceduri separate, legate de aceleași fapte.

În procesul româncei au fost audiați până acum doi carabinieri care au participat la investigație. Judecarea cauzei va continua în ianuarie 2027, când urmează să fie audiați și alți martori.

Femeia este acuzată în acest dosar, iar vinovăția sa urmează să fie stabilită de instanța italiană.

Citește articolul complet

Internațional

Un șofer de ambulanță din SUA a abandonat pacienta pe drum, a comandat un Uber și a plecat acasă deoarece terminase programul

Publicat

în

Un șofer de ambulanță din SUA a abandonat pacienta pe drum, a comandat un Uber și a plecat acasă deoarece terminase programul

Un incident revoltător a avut loc în Cleveland, statul american Ohio, unde un șofer de ambulanță privată a abandonat o pacientă pe care trebuia să o transporte la spital, după ce s-a rătăcit pe drum. Bărbatul i-ar fi spus femeii că și-a terminat programul, a comandat un Uber și a plecat acasă.

Incidentul s-a petrecut săptămâna trecută, în timp ce pacienta, care acuza dureri în piept, era transportată către Cleveland Clinic.

Potrivit presei americane, șoferul nu a mai reușit să găsească drumul și a decis să întrerupă transportul. În loc să solicite ajutorul unui alt echipaj, acesta a chemat o mașină prin aplicația Uber și a plecat.

Pacienta a fost preluată de un alt echipaj

Bărbatul lucra pentru Lynx EMS, o companie privată de ambulanțe, și nu pentru serviciul public de urgență Cleveland EMS.

După ce șoferul a părăsit ambulanța, un echipaj al serviciului public de urgență a intervenit la fața locului. Salvatorii i-au acordat pacientei îngrijirile medicale necesare și au continuat transportul acesteia la spital.

Asociația Angajaților din Serviciile de Salvare din Cleveland (CARE Local 1975) a ținut să precizeze că ambulanța implicată aparținea unei companii private, nu serviciului public.

„După ce acesta a plecat, Cleveland EMS a intervenit la fața locului, a acordat îngrijiri medicale pacientei și a transportat-o la spital”, a transmis organizația.

Compania de ambulanță a început o anchetă internă

Reprezentanții Lynx EMS au declarat că au luat măsuri imediat după ce au aflat despre incident și că au început să analizeze circumstanțele în care s-a produs acesta.

„Imediat ce am luat cunoștință de situație, au fost luate măsuri pentru a rezolva problema și pentru a ne asigura că starea de sănătate și nevoile de îngrijire ale pacientei sunt tratate corespunzător”, a transmis un reprezentant al companiei.

Firma a precizat că va lua măsurile necesare în funcție de rezultatele verificărilor, dar nu a oferit alte detalii, invocând caracterul confidențial al informațiilor privind angajații și pacienții.

Incidentul a fost relatat de publicații americane și de cotidianul britanic The Guardian.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧