Social Media

ECONOMIC

Recuperatorii de la ANAF

Timp de citire: 7 minute

* ai beneficiat de indemnizație de pandemie și nu ai plătit dările la stat aferente? Atenție: Fiscul va veni să recupereze până la ultimul leuț impozitul și contribuțiile la pensie și sănătate * persoanele fizice și profesioniștii aveau obligația să declare la Fisc aceste venituri din indemnizații reglementate prin OUG 30/2020 și OUG 132/2020 * cine n-a făcut-o, să se aștepte la notificări din partea ANAF care va trece la impunerea lor din oficiu * pentru o lună de indemnizație prin OUG 30/2020 contribuabilul dă înapoi statului contribuții însumând 1.689 lei, iar pentru OUG 132/2020 – circa 930 lei * în 2020, pentru județul nostru indemnizațiile de pandemie pentru persoanele fizice și profesioniști s-au ridicat la circa 9,9 milioane lei 
 
Agenția de Administrare Fiscală pregătește terenul, din punct de vedere procedural, pentru a colecta contribuțiile cuvenite statului de la beneficiarii a două Ordonanțe de Guvern în baza cărora românii afectați direct de măsurile de lockdown, pe perioada pandemiei COVID, au beneficiat de una sau mai multe forme de sprijin financiar direct. Mai precis, este vorba despre impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale (CAS) și contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) aferente veniturilor obținute din indemnizațiile de pandemie acordate PFA-urilor și altor profesioniști pentru întreruperea sau reducerea activității. Aceste categorii de contribuabili aveau obligativitatea de a se înregistra cu aceste venituri la Fisc, pe baza Declarației Unice (formularul 212), și să plătească CAS, CASS și impozit. Pentru cei care au “uitat” să facă acești pași procedurali, ANAF-ul se pregătește să-i identifice și apoi să treacă la impunerea lor din oficiu. Experții fiscali au calculat că pentru o lună de indemnizație reglementată prin OUG 30/2020 în cuantum de, să zicem, 4.000 lei, contribuabilul datorează statului circa 1.600 lei, în timp ce pentru indemnizația prin OUG 132/2020, de 2.200 lei, datorează aproximativ 900 lei. Potrivit unei statistici la nivel județean, au beneficiat de indemnizația pe OUG 30/2020 aproape 360 de persoane fizice, în timp ce alte 145 au încasat indemnizația pe OUG 132/2020. În total s-au plătit undeva la 9,9 milioane lei. Câți dintre acești contribuabili au și plătit contribuțiile cuvenite statului, rămâne ca Fiscul local să stabilească după ce va accesa baza de date cu beneficiarii de indemnizații.   
 
Sunt vizate PFA-urile, profesioniștii, avocații, notarii și persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe
Potrivit unui proiect de ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) publicat pe site-ul instituției, contribuția de asigurări sociale (CAS) și contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) aferente veniturilor obținute din indemnizațiile de pandemie acordate PFA-urilor și altor profesioniști pentru întreruperea sau reducerea activității se va stabili, din oficiu, de către autorități, dacă beneficiarii acestora nu le-au declarat la timp prin intermediul declarației unice (formularul 212). Potrivit proiectului de ordin al ANAF, în scopul taxării veniturilor obținute din indemnizațiile acordate sub forma unor ajutoare de stat, pe fondul măsurilor de lockdown din cauza pandemiei, ANAF va modifica procedura privind stabilirea din oficiu a CAS și CASS pe veniturile persoanelor fizice în sensul taxării din oficiu inclusiv a veniturilor obținute din indemnizațiile de pandemie. Este vorba despre două indemnizații diferite, obținute de PFA-uri și de către alți profesioniști, avocați, notari și persoane fizice care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe. Mai precis, discutăm aici despre indemnizația pentru întreruperea activității, prevăzută de OUG nr. 30/2020, și despre indemnizația de reducere a activității în baza OUG nr. 132/2020.
Astfel, pentru veniturile din indemnizațiile prevăzute în cele două OUG amintite mai sus, persoanelor care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative în acest sens li se vor stabili CAS și CASS din oficiu, potrivit proiectului ANAF. În 2021, Fiscul va putea stabili din oficiu aceste contribuții numai pentru indemnizațiile de pandemie primite de persoanele fizice în cursul anului 2020. Iar în 2022 se va putea face la fel cu indemnizațiile încasate în 2021. Contribuabilii trebuie să știe că Fiscul are acces la o evidență foarte clară a plăților de care au beneficiat românii pe perioada pandemiei, și e puțin probabil să nu o acceseze pentru a-i găsi pe cei care s-au sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
 
500 de beneficiari locali cu plăți însumând 9,9 milioane lei
Plățile efective către beneficiari s-au făcut pe două canale principale: pentru angajatori, așadar discutăm aici de persoane juridice, plățile s-au făcut prin intermediul Agențiilor de Șomaj, în timp ce pentru persoanele fizice autorizate, profesioniști, întreprinderi individuale, plățile s-au făcut prin intermediul Agențiilor de Plăți Sociale. Dacă în cazul beneficiarilor persoane juridice îndeplinirea îndatoririlor fiscale s-a făcut automat la momentul plăților, în cazul persoanelor fizice, PFA-urilor, II-urilor, celor cu profesii liberale, procedura a prevăzut ca sarcina fiscală să fie îndeplinită individual, prin depunerea acelei Declarații Unice (formularul fiscal 212).
În cazul județului nostru, potrivit datelor puse la dispoziție de către AJOFM Brăila, prin intermediul instituției s-au făcut plăți în cuantum de 52,75 milioane lei pentru câteva mii de angajatori locali care au solicitat sprijin financiar direct întrucât le-au fost afectate afacerile din cauza măsurilor implementate cu scopul prevenirii răspândirii virusului, pe perioada pandemiei Covid.
În ce privește plățile efectuate prin intermediul AJPIS (Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială) Brăila, potrivit raportului de activitate al instituției, aferent anului 2020, au fost circa 500 de beneficiari, pentru ambele ordonanțe (OUG 30/2020 și OUG 132/2020) cu plăți însumând 9,9 milioane lei.  
Obligațiile fiscale aferente indemnizațiilor de pandemie, încasate în 2020, trebuia declarate și plătite, prin declarația unică (formular 212), până la 25 mai 2021. Structura teritorială a ANAF ne-a comunicat că au fost înregistrare 11.242 de astfel de declarații unice, însă, atenție, aici sunt cumulate toate categoriile de venituri pe care contribuabilii brăileni trebuia să le declare la Fisc, inclusiv, așadar, cele reprezentând indemnizații de pandemie. Următoarea etapă constă în confruntarea bazei de date a beneficiarilor acestor indemnizații cu lista celor care au depus la Fisc Declarația Unică. Procedural, cei care nu au îndeplinit obligația depunerii formularului fiscal vor fi notificați cu privire la acest aspect și au la dispoziție o perioadă de câteva luni în care o pot face de bună voie, în caz contrar urmând ca Fiscul să facă impunerea din oficiu. Atenție! Proiectul de ordin nu se aplică acum. Acesta are nevoie de semnătura președintelui ANAF și de publicarea în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.
 
Ce și cât datorează statului pentru indemnizațiile de pandemie
Experții fiscali au făcut și un calcul estimativ privind cuantumul obligațiilor fiscale datorate de beneficiarii celor două indemnizații.  
În cazul OUG nr. 30/2020 pentru suspendarea temporară a activității, cuantumul indemnizației este în cotă de 75% din câștigul salarial mediu brut pentru anul 2020 (5.429 de lei), adică 4.071,75 lei. Pentru o lună de indemnizație în acest cuantum contribuabilul dă înapoi statului CASS de 407 lei, CAS de aproape 1.018 lei, precum și impozit de circa 264 de lei – cu aproximație, așadar un total de 1.689 lei.
Pentru indemnizația din OUG 132, 41,5% din câștigul salarial mediu brut, adică circa 2.253 de lei, contribuabilul dă înapoi statului CASS de 225 de lei, CAS de 563 de lei și impozit de 146,5 lei, așadar un total de 934,5 lei.

ECONOMIC

Guvernul a aprobat 1,1 milioane de vaccinuri pentru oi și capre. Când începe campania de imunizare

Publicat

în

Guvernul a aprobat 1,1 milioane de vaccinuri pentru oi și capre. Când începe campania de imunizare

România va beneficia de 1,1 milioane de doze de vaccin oferite de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare și a variolei ovine și caprine. Guvernul a aprobat acceptarea donației, în valoare de peste 1,3 milioane de lei, iar vaccinarea de urgență va începe după recepția tuturor loturilor.

Guvernul României a aprobat, în ședința extraordinară din 23 octombrie, acceptarea unei donații din partea Comisiei Europene, constând în 1,1 milioane de doze de vaccin destinate combaterii unor boli care afectează ovinele și caprinele. Serurile vor fi administrate în cadrul unei campanii naționale de vaccinare de urgență, coordonată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Potrivit informațiilor publicate de Guvern, donația are o valoare de 1.312.135 de lei și cuprinde două tipuri de vaccinuri, destinate combaterii unor boli diferite.

Din totalul dozelor, 300.000 sunt destinate pestei micilor rumegătoare (PMR), iar alte 800.000 sunt destinate variolei ovine și caprine (VOC). Vaccinurile vor fi administrate în cadrul planului oficial de imunizare transmis de autoritățile române Comisiei Europene și statelor membre ale Uniunii Europene.

Când începe vaccinarea oilor și caprelor

Primele doze au ajuns deja în România. Potrivit ANSVSA, o primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a fost recepționată joi, 22 octombrie.

Restul vaccinurilor, respectiv cele 800.000 de doze împotriva variolei ovine și caprine, urmează să ajungă etapizat în țară până duminică, 25 octombrie inclusiv, conform calendarului anunțat de autoritate.

Campania națională de vaccinare de urgență va începe imediat după recepția oficială a tuturor loturilor. Distribuția și administrarea vaccinurilor vor fi coordonate de specialiștii ANSVSA și de structurile teritoriale ale Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA).

Nu este necesară depunerea unei cereri scrise din partea crescătorilor de animale. Potrivit ANSVSA, vaccinarea se va desfășura pe baza datelor din Baza Națională de Date, iar medicii veterinari concesionari și cei de liberă practică împuterniciți vor lua legătura direct cu proprietarii pentru stabilirea zilei și a intervalului orar al intervenției.

Crescătorii trebuie să asigure prezența la exploatație și să grupeze sau să contenționeze animalele, astfel încât procedura să poată fi realizată în condiții de siguranță.

Constanța și Tulcea, printre zonele prioritare

Distribuția vaccinurilor va ține cont de situația epidemiologică și de planul de intervenție stabilit de autoritățile veterinare. O atenție deosebită va fi acordată județelor Constanța și Tulcea, unde echipele de specialiști urmăresc să intervină rapid, în special în focarele active și în zonele aflate sub restricții.

Autoritățile au pregătit deja planurile logistice locale pentru desfășurarea campaniei. Intervențiile vor fi organizate de structurile teritoriale ale ANSVSA, împreună cu medicii veterinari care vor efectua efectiv vaccinarea.

Cele două vaccinuri au destinații diferite. Pesta micilor rumegătoare este o boală virală contagioasă care afectează în principal ovinele și caprinele, în timp ce variola ovină și caprină este o altă afecțiune virală, care poate provoca pierderi importante în efective.

Obținerea dozelor din rezervele europene reprezintă o măsură de urgență pentru limitarea răspândirii bolilor și reducerea riscurilor pentru sectorul zootehnic.

Vaccinurile sunt gratuite pentru crescători

Dozele sunt oferite prin intermediul rezervelor strategice de vaccinuri ale Uniunii Europene, activate de Comisia Europeană la 8 octombrie 2026, în urma solicitării formulate de autoritățile române.

Demersurile oficiale au început pe 21 septembrie, când România a solicitat sprijinul Comisiei Europene. Planurile naționale de vaccinare au fost transmise două zile mai târziu, iar pe 2 octombrie Comisia a cerut clarificări suplimentare. România a furnizat răspunsurile solicitate pe 5 octombrie, iar rezervele de vaccinuri au fost activate la 8 octombrie.

Potrivit informațiilor transmise de ANSVSA, vaccinarea va fi gratuită pentru crescătorii de animale. Costurile aferente organizării campaniei, inclusiv manopera și logistica, vor fi suportate de stat.

Autoritatea precizează că vaccinarea nu afectează exporturile de carcase sau de produse lactate provenite de la ovine și caprine.

Ce se întâmplă cu exporturile de ovine și caprine

Campania de vaccinare are și o miză economică importantă, în condițiile în care restricțiile sanitare veterinare au afectat circulația și comercializarea animalelor vii.

Potrivit informațiilor publicate de Guvern, circulația ovinelor și caprinelor vii către alte state membre ale Uniunii Europene și către țări terțe este restricționată până la 31 decembrie 2026. Măsurile au fost impuse în contextul riscului epidemiologic asociat pestei micilor rumegătoare și variolei ovine și caprine.

Limitarea exporturilor generează pierderi pentru crescători și afectează accesul acestora la piețele externe. Vaccinarea este considerată una dintre măsurile necesare pentru controlul și eradicarea bolilor, stabilizarea situației epidemiologice și crearea condițiilor pentru ridicarea treptată a restricțiilor.

Totuși, sosirea vaccinurilor și începerea campaniei nu înseamnă ridicarea automată a interdicțiilor. Reluarea circulației și a exporturilor de animale vii va depinde de evoluția epidemiologică și de îndeplinirea condițiilor sanitar-veterinare stabilite de autoritățile competente. Pentru crescători, următoarea etapă importantă este începerea efectivă a vaccinării și organizarea intervențiilor în teritoriu, în conformitate cu planul național aprobat.

Citește articolul complet

ECONOMIC

Lucrare la rețeaua de alimentare a municipiului. Unde va fi oprită apa potabilă

Publicat

în

Lucrare la rețeaua de alimentare a municipiului. Unde va fi oprită apa potabilă

Compania de Utilități Publice (CUP) „Dunărea” Brăila SA anunță, prin intermediul unui comunicat, că va întrerupe furnizarea apei potabile în ziua de joi, 22 octombrie 2026, între orele 08:00 și 17:00, pentru executarea unor lucrări de reabilitare în cadrul Contractului CL1 Lot1- Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Brăila (POIM).

Vor fi afectați de oprirea furnizării apei potabile toți utilizatorii casnici, agenții economici și instituțiile publice de pe Strada Oltului, din municipiul Brăila (cartierul Nedelcu P. Chercea).

„Regretăm faptul că vor fi afectați de aceste lucrări mai mulți utilizatori și îi asigurăm că societatea noastră va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt (…) Totodată, rugăm abonații afectați de lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”, precizează reprezentanții companiei. Potrivit CUP „Dunărea” SA, la reluarea alimentării cu apă este posibil ca, la robinete, să curgă apă tulbure din cauza antrenării depunerilor din conducte. „Recomandăm să se folosească apa doar în scopuri menajere, pentru scurt timp, până la limpezirea ei”, a precizat sursa citată.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧