Social Media

ÎNVĂȚĂMÂNT

Profesorii spun STOP păcănelelor. Elevii trebuie protejați

• profesorii trag un semnal de alarmă și susțin ferm inițiativa lansată de primarul Marian Dragomir: eliminarea ”păcănelelor” ar putea însemna un pas important în protejarea elevilor de un fenomen care le poate distruge viața • reamintim că mâine, 20 martie, ora 12, Teatrul Maria Filotti vă găzdui în Sala Mare dezbaterea publică pe această temă

Publicat

în

Profesorii spun STOP păcănelelor. Elevii trebuie protejați

Propunerea primarului municipiului Marian Dragomir privind eliminarea aparatelor de tip ”păcănele” din oraș a generat dezbateri în spațiul public, dar și reacții din partea mediului educațional brăilean.

Pentru cadrele didactice, prezența sălilor de jocuri de noroc în apropierea unităților de învățământ reprezintă o problemă reală, care poate influența negativ comportamentul și valorile elevilor. Aceștia susțin că simpla lor vizibilitate în zonele frecventate de tineri poate crea o curiozitate periculoasă și poate transmite mesaje contrare celor promovate în școală.

Inspectoratul Școlar: ”Un pas important pentru protejarea tinerilor”

Inspectorul școlar general profesor Dan-Mihai Gheorghiță explică faptul că simpla vizibilitate a sălilor de jocuri de noroc în apropierea școlilor poate influența negativ comportamentele elevilor.

”Existența și vizibilitatea spațiilor destinate jocurilor de noroc în apropierea unităților de învățământ sau în zone frecventate de elevi poate avea efecte negative asupra formării tinerilor. Expunerea constantă la astfel de activități poate duce la normalizarea comportamentelor asociate jocurilor de noroc, contrar valorilor promovate în mediul educațional, precum responsabilitatea, perseverența, munca și gestionarea echilibrată a resurselor personale”, a explicat inspectorul școlar general.

Acesta subliniază că școala are un rol esențial în dezvoltarea armonioasă a elevilor și în formarea unor comportamente responsabile. ”Școala contribuie la dezvoltarea valorilor morale, a responsabilității, a autocontrolului și a capacității de a lua decizii corecte și sănătoase pentru viața personală și socială. În acest sens, mediul social în care elevii își desfășoară activitățile zilnice influențează semnificativ procesul educațional și formarea comportamentală”, a mai precizat acesta.

Chiar dacă legislația interzice, teoretic, accesul minorilor în sălile de jocuri de noroc, reprezentanții sistemului de educație consideră că simpla prezență a acestor spații în zonele frecventate de tineri poate stârni interesul pentru astfel de activități.

”Din perspectivă educațională, proliferarea spațiilor destinate jocurilor de noroc și amplasarea acestora în proximitatea unităților școlare sau în zone frecventate de tineri reprezintă un factor de risc pentru dezvoltarea sănătoasă a elevilor, putând duce chiar la normalizarea unor comportamente nedorite. Instituția noastră nu este de acord cu desfășurarea jocurilor de noroc și consideră necesară luarea măsurilor care să protejeze elevii și să susțină demersul educațional, în conformitate cu interesul superior al copilului”, a transmis conducerea Inspectoratului Școlar. Inspectorul școlar general profesor Dan-Mihai Gheorghiță a subliniat că școala promovează valori precum responsabilitatea, autocontrolul și gestionarea echilibrată a resurselor, valori care sunt în contradicție directă cu ideea câștigului rapid promovat de jocurile de noroc.

Directori de licee: ”Reducerea tentației este esențială”

Directorul Liceul cu Program Sportiv Brăila, prof. Gabriel Băceanu, spune că profesorii trebuie să îi ajute pe elevi să înțeleagă riscurile jocurilor de noroc și să le ofere alternative sănătoase: sport, activități culturale sau proiecte educative, iar eliminarea ”păcănelelor” ar reduce semnificativ tentația la care sunt expuși elevii.

”Adolescenții sunt ușor influențabili, iar curiozitatea îi poate împinge spre astfel de experiențe. Limitarea accesului vizual și fizic la aceste spații este o măsură concretă de prevenție. În paralel, noi, profesorii, putem interveni prin educație, sport și consiliere, care să le dezvolte disciplina și responsabilitatea”, a  precizat directorul liceului, prof. Gabriel Băceanu. Un punct de vedere similar vine și din partea directorului Liceul Teoretic ”Panait Cerna” Brăila, prof. Veronica Picuș, care atrage atenția asupra presiunii suplimentare create de existența acestor spații în apropierea școlilor, obligând
 cadrele didactice să fie mai atente la comportamentul elevilor și să discute deschis despre riscurile jocurilor de noroc.

”Faptul că astfel de locații funcționează și în proximitatea unităților de învățământ ne obligă să fim permanent vigilenți. Eliminarea lor ar reduce un factor de risc și ar sprijini eforturile școlii de a forma comportamente sănătoase în rândul elevilor. Elevii trebuie să înțeleagă că succesul vine prin muncă și educație, nu prin câștiguri rapide, iar o măsură cu adevărat eficientă ar fi interzicerea lor la nivel național. Protejarea copiilor și a tinerilor trebuie să fie o prioritate, iar mediul din jurul școlilor trebuie să rămână unul sigur și favorabil educației”, a explicat directorul liceului Cerna.

”O sală de jocuri nu este decât o tentație în plus și o normalizare a anormalului într-o țară europeană, cu drepturi și protecție pentru copil”

”Consider ca  sălile de jocuri de noroc ar trebui interzise în apropierea unităților de învățământ atât în municipiu cât și în judet întrucât reprezintă o tentație pentru elevi, în special pentru categoriile vulnerabile, pentru cei cu venituri reduse, din rural”, a punctat Mihaela Năstăsescu, directorul  Liceului Tehnologic ”Nicolae Titulescu”, Însurăței.

”Spațiile acestea în proximitatea școlii sunt ca o invitație pentru elevii care, nu numai că lipsesc de la ore și înregistrează absențe, cheltuiesc banii primiți de acasă pentru a se hrăni, dar sunt și expuși unor reale pericole în afara spațiilor școlare, de exemplu violență, consumul de substanțe.  O sală de jocuri nu este decât o tentație în plus și o normalizare a anormalului într-o țară europeană, cu drepturi și protecție pentru copil”, a mai declarat sursa citată.

”Ideal ar fi ca aceste păcănele să fie interzise la nivel naţional. Astfel, tinerii nu ar mai suporta consecinţele propriei dependenţe sau mai grav, a dependenţei părinților lor”, a pus punctul pe i, Silvia Zăinescu, directorul Liceului Tehnologic “Gheorghe K. Constantinescu”.

”Într-o societate în care mulţi elevi încă duc grija zilei de mâine, aceste jocuri de noroc prin reclame ţipătoare şi amplasate strategic în apropierea unităților de învățământ şi pe străzile frecvent circulate, ispitesc elevi, creându-le iluzia că banii necesari traiului pot fi câştigaţi cu uşurintă şi fără efort. Aceste aspecte contravin grav valorilor promovate de învățământul românesc. Elevii, prin vârsta fragedă pe care o au nu conştientizează faptul că acestă adicţie schimbă viitorul, afectează sănătatea mintală şi pune în pericol tot ceea ce învată în şcoală”, este de părere directorul Zăinescu.

”În cadrul Liceului Tehnologic “Gheorghe K. Constantinescu” elevii dobândesc cunoştinte, abilităţi, atitudini, necesare pe piaţa muncii şi dobândesc o calificare profesională. În acest context, calificarea de “jucător la păcănele” nu există în Codul Ocupaţiilor din România”, a încheiat, cu o ironie amară, Silvia Zăinescu.

”Consider criminală prezența acestor “stabilimente” în proximitatea unităților de învățâmânt”

”Păcănelele nu sunt decât locul în care viitorul se amanetează în schimbul unor speranțe de câștig. Atât timp cât există afecțiunea psihică numită “gambling”, consider criminală prezența acestor “stabilimente” în proximitatea unităților de învățâmânt, ca și promovarea agresivă din mediile de presă audio-vizuale”, a punctat prof. Florin Slabu, directorul Centrului Regional European pentru Intervenție Socială (CREIS). ”Consider existența acestor “butique”-uri de iluzii, total inoportună într-un oraș cu demnitatea și istoria Brăilei! Inițiativa și intenția de acțiune, ale edilului municipiului Brăila readuc normalitatea și justețea în politicile sociale ale urbei noastre…”, a mai declarat directorul CREIS.

Educația are nevoie de sprijinul comunității

Pentru cadrele didactice, protecția elevilor merge dincolo de sălile de clasă: mediul social și comunitatea contează la fel de mult ca și lecțiile predate, iar școala, de una singură, nu poate combate acest fenomen. De aceea, măsurile administrative, precum cea propusă de primarul Marian Dragomir, sunt considerate esențiale. Profesorii susțin că eliminarea ”păcănelelor”, este un pas concret pentru crearea unui mediu sigur și sănătos, care contribuie semnificativ la prevenirea unor comportamente de risc și la formarea unor tineri echilibrați.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile