Local
Pietonii indisciplinați, «clienți» ai polițiștilor din Brăila
• marți, polițiștii Serviciului și Biroului Rutier Brăila, cărora li s-au alăturat cei din Ianca, Făurei și Însurăței, au desfășurat o acțiune amplă pe raza municipiului Brăila • 30 de polițiști au acționat în teren, utilizând 15 autospeciale, iar pentru neregulile constatate s-au dat amenzi de peste 17.000 lei • au fost 130 de sancțiuni pentru abateri săvârșite de pietoni, nouă pentru bicicliști și 12 pentru conducătorii auto
Pietoni, bicicliști și conducători auto, care nu au ținut cont de legislația rutieră, au încasat amenzi de la polițiștii aflați într-o acțiune de amploare în municipiu. Peste 100 de pietoni au călcat greșit și au dat explicații polițiștilor, dar nu au scăpat de amenzi.
Astfel, la data de 17 martie, în intervalul orar 12:00 – 15:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brăila, Biroului Rutier Brăila și Polițiilor Orașelor Ianca, Făurei și Însurăței au desfășurat o acțiune amplă pe raza municipiului Brăila, având ca scop principal reducerea riscului rutier și prevenirea victimizării pietonilor.
Activitatea a fost organizată în conformitate cu Planul Național de Măsuri privind siguranța rutieră pentru pietoni și bicicliști în anul 2026, precum și cu direcțiile stabilite în cadrul Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră 2026.
În cele trei ore, 30 de polițiști au acționat în teren, utilizând 15 autospeciale.
Pe parcursul acțiunii, au fost aplicate 159 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 17.000 lei, toate conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. ”Au fost aplicate 130 de sancțiuni pentru abateri săvârșite de pietoni; 2 pentru circulație pe sens opus; 9 pentru bicicliști; 3 pentru nerespectarea regulilor privind oprirea; 4 pentru depășirea limitei legale de viteză; 5 pentru nepurtarea centurii de siguranță; 6 pentru alte abateri. De asemenea, pentru menținerea siguranței rutiere, doi șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic”, au spus polițiștii.
Polițiștii rutieri reamintesc tuturor participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație, în special a celor privind traversarea regulamentară a pietonilor, pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Local
Deținuții din Penitenciarul Brăila, ajutați de jandarmi să se reintegreze în societate
• la sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii au fost prezenți la activitatea desfășurată la Penitenciarul Brăila -«Punți spre comunitate – soluții integrate și idei inovatoare», organizată în scopul prevenirii recidivei în rândul deținuților • în cadrul evenimentului și discuțiilor cu persoane private de libertate a fost promovată responsabilitatea, respectarea legii și conviețuirea socială • la sfârșitul lunii octombrie, în cadrul unui alt eveniment dedicat prevenirii recidivei, șase deținuți au gătit pizza alături de copiii lor
Importanța colaborării instituționale în sprijinirea reintegrării sociale a persoanelor private de libertate. Jandarmii au fost printre deținuți, cu recomandări care să îi ajute să revină la o viață normală și liniștită după eliberare.
Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila a răspuns invitației Penitenciarului Brăila de a participa la activitatea ”Punți spre comunitate – soluții integrate și idei inovatoare”, dedicată consolidării parteneriatelor dintre instituțiile publice, angajatori și organizațiile comunității.
Evenimentul a fost organizat în cadrul Strategiei Naționale de Prevenire a Recidivei 2025–2029.
”Jandarmeria are un rol important în acest demers, prin activitățile de prevenire, menținerea ordinii și siguranței publice, dar și prin implicarea în proiecte și inițiative care promovează responsabilitatea, respectarea legii și conviețuirea socială.
Credem că o comunitate mai sigură se construiește nu doar prin intervenție, ci și prin prevenție, educație, colaborare și responsabilitate comună”, arată reprezentanții Jandarmeriei Brăila.
Oamenii legii consideră că prin implicarea în astfel de acțiuni preventive, cu participarea tuturor partenerilor instituționali, se poate construi o comunitate mai sigură!
Reintegrarea socială se construiește pas cu pas
Un alt eveniment care face parte din cadrul Strategiei de prevenire a recidivei 2025-2029, coordonat de către specialiștii Serviciului Educație al Penitenciarului Brăila, a avut loc la sfârșitul lunii octombrie.
După cum arată lucrătorii unității de detenție, reintegrarea se constuiește pas cu pas, prin implicare, învățare și oportunități reale de a exersa comportamente pozitive în contexte apropiate de viața din comunitate.
Deprinderea unor abilități practice și consolidarea relațiilor familiale sunt pași importanți în procesul de reintegrare socială.” În acest context, 6 persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila, au participat la o activitate educativă desfășurată la Trattoria Ibrail, unde au pregătit pizza alături de copiii lor, sub îndrumarea personalului. Dincolo de experiența culinară, activitatea a reprezentat o oportunitate de a exersa abilități practice, de a-și dezvolta capacitatea de cooperare, comunicarea și lucrul în echipă, dar și de a-și consolida relația cu familia. Educația înseamnă mai mult decât transmiterea unor cunoștințe. Înseamnă experiențe care formează deprinderi, responsabilitate și încredere în propriile capacități”, se arată în comunicatul Penitenciaruui Brăila, postat pe adresa de Facebook.
Local
Tineri puși pe scandal, liniștiți de jandarmi
• de la începutul lunii noiembrie, jandarmii au desfășurat misiuni pentru asigurarea și menținerea ordinii publice, fiind aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 22.500 de lei • sancțiunile au fost aplicate în urma sesizărilor privind tulburarea liniștii și ordinii publice, în special în situații în care grupuri de tineri au provocat deranj sau au fost implicate în scandaluri în spațiul public
În perioada 1–9 noiembrie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au desfășurat misiuni pentru asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice, atât în municipiu, cât și în județ.
În acest interval, au fost legitimate, prin intermediul aplicației EDAC, 195 de persoane și au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, dintre care 13 avertismente și 38 de amenzi, în valoare totală de 22.500 de lei.
”Sancțiunile au fost aplicate în urma sesizărilor privind tulburarea liniștii și ordinii publice, în special în situații în care grupuri de tineri au provocat deranj sau au fost implicate în scandaluri în spațiul public. De asemenea, au fost desfășurate 17 activități informativ-preventive în unitățile de învățământ și în spațiul public, atât independent, de către cadrele unității, cât și în cooperare cu partenerii instituționali”, arată reprezentanții Jandarmeriei Brăila.
În ceea ce privește misiunile de ordine publică, au fost executate opt misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice, precum și 100 de misiuni de menținere a ordinii publice, desfășurate atât independent, cât și în cooperare cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în cadrul patrulelor mixte.
Prin aceste activități, jandarmii au urmărit prevenirea faptelor antisociale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.






















