Social Media

Infracțiuni

Cinci indivizi vor da socoteală pentru tentativă de omor. Dosarul ”Atacul cu macete și săbii”, începe judecata

• procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus trimiterea în judecată a inculpaților Grama Mario Sorinel, Țapu Alin Gabriel, Matei Dragoș Valentin, Sandu Iulian Daniel, Dănilă Albert Anastasia, numele acestora fiind postate pe site-ul instanței, pentru infracțiunile de tentativă la omor, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice • la data de 5 decembrie, anul trecut, în jurul orei 16.20, în baza unei înțelegeri anterioare, în timp ce se aflau pe strada Transilvaniei din Municipiul Brăila, au atacat cu arme albe (macete, bâtă, sabie) două persoane, cu intenția de a le ucide

Actualizat:
Timp de citire: 4 minute
Atacul cu macete și săbii, de pe Transilvaniei. Cinci indivizi judecați pentru tentativă la omor

Cinci brăileni acuzați de tentativă la omor și lovire sau alte violențe, după un atac dur cu macete și săbii asupra unor persoane, pe strada Transilvaniei, sunt acum la mâna judecătorilor. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus trimiterea în judecată a indivizilor care s-au apucat să se războiască în stradă. Fapta a fost comisă în data de 5 decembrie, iar patru dintre agresori au fost arestați preventiv, unul fiind trimis în arest la domiciliu.

Astfel, prin rechizitoriul din data de 6 martie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a dispus trimiterea în judecată față de cinci inculpaţi acuzați de tentativă la omor. Inculpatul Grama Mario Sorinel aflat în stare de arest preventiv este judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la tentativă la omor calificat (fapta din 05.12.2025), lovire sau alte violenţe (fapta din 04.12.2025), tulburarea ordinii şi liniştii publice.

La rândul său, Țapu Alin Gabriel este tot în stare de arest preventiv și este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat și tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar inculpatul Matei Dragoș Valentin a fost arestat și este judecat pentru aceleași infracțiuni cu violență. În fața instanței au ajuns și inculpații  Sandu Iulian Daniel, aflat în arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat, lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, și Dănilă Albert Anastasia, arestat la domiciliu, pentru  infracțiunile de complicitate la tentativă la omor calificat, complicitate la tulburarea ordinii şi liniştii publice. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila, iar numele inculpaților sunt postate pe site-ul instanței. Nu a început încă procesul.

Deciși să ia viața unor bărbați, pe fondul unor certuri

În urma administrării probatoriului, arată procurorul de caz, a rezultat faptul că, la data de 4 decembrie 2025, în timp ce se aflau la o spălătorie de pe raza municipiului Brăila, împreună cu mai multe persoane, inculpatul Sandu Iulian a pulverizat spray cu substanţă iritant lacrimogenă în faţa persoanei vătămate G.A., provocându-i suferințe fizice. La rândul său, inculpatul Grama Mario l-a lovit cu o macetă în zona spatelui, prin acțiunile acestora fiind tulburată ordinea şi liniștea publică.

A doua zi, pe 5 decembrie 2025, inculpatul Grama Mario i-a determinat pe inculpaţii Țapu Alin, Dănilă Albert, Matei Dragoș (minor) şi Sandu Iulian (minor) să se deplaseze împreună la domiciliul persoanei vătămate G.A. din municipiul Brăila, înarmați cu obiecte contondente, respectiv macete, bâtă, sabie. Planul acestora era să atace victima. ”În jurul orei 16.23, în timp ce se aflau în acel loc, au atacat două persoane vătămate (G.A. şi G.V.-C.), cu intenția de a le suprima viaţa. Acţiunile cu violență au provocat victimelor leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare mai multe zile de îngrijiri medicale, iar prin faptele acestora a fost tulburată ordinea şi liniștea publică”, au arătat anchetatorii.

Agresori trimiși la arest

Se pare că altercația din data de 5 decembrie a fost între membri ai unor grupări rivale, care au decis să își facă dreptate cu macete și săbii. În cadrul cercetărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila, sprijiniţi de poliţişti de la alte structuri, au efectuat 28 de percheziţii domiciliare şi au pus în executare cinci mandate de aducere. În urma activităţilor, au fost descoperite şi ridicate mai multe obiecte contondente şi alte bunuri de interes pentru cauză.

La data de 16 decembrie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila i-a reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, pe cei cinci tineri cu vârstele cuprinse între 16 și 19 ani, pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor calificat și tulburarea ordinii și liniștii publice. Persoanele reținute, respectiv Grama Mario Sorinel, Țapu Alin Gabriel, Matei Dragoș Valentin, Sandu Iulian Daniel și Dănilă Albert Anastasia, au fost prezentate în fața instanței de judecată și s-a dispus arestarea prevenivă față de primii patru inculpați, iar al cincilea a scăpat cu arest la domiciliu.

Măsurile au fost prelungite în lunile următoare. Ultima prelungire a arestării s-a făcut la jumătatea lunii februarie, cand s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Ţapu Alin-Gabriel, Grama Mario-Sorinel, Sandu Iulian-Daniel şi Matei Dragoş-Valentin, pe o durată de 30 zile, și a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Dănilă Albert-Anastasia.

Infracțiuni

Bătăușii de la țară. Trei bărbați din Vișani și Jirlău au ajuns la arest

• doi bărbați de 48 și 25 de ani, din comuna Vișani, și un bărbat de 41 de ani, din comuna Jirlău, au fost reținuți de polițiști după ce au lovit în zona capului și a corpului alți doi bărbați • agresorii au fost arestați preventiv, prin decizia instanței

Publicat

în

Bătăușii de la țară. Trei bărbați din Vișani și Jirlău au ajuns la arest

Localnici din comunele Vișani și Jirlău au decis să facă legea cu pumnul și i-au agresat pe alți doi bărbați, pe fondul unor neînțelegeri. Agresorii au fost reținuți de polițiști și apoi arestați preventiv prin decizia instanței.

Infracțiunile cu violență au fost comise pe o stradă din Vișani și la locuința unui bărbat din Jirlău, iar prin faptele comise a fost tulburată liniștea publică.  

Astfel, la data de 9 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției 3 de Poliție Rurală Făurei, sub supravegherea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, doi bărbați de 48 și 25 de ani, din comuna Vișani. Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

”În urma probatoriului administrat, a rezultat faptul că la data de 30 octombrie a.c., în timp ce se aflau pe o stradă din comuna de domiciliu, cei doi bărbați ar fi agresat fizic un bărbat de 27 de ani, din comuna Vișani, lovindu-l în zona capului și a corpului, tulburând astfel ordinea și liniștea publică”, au transmis polițiștii.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Făurei a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei și a dispus măsura arestării preventive față de cei doi bărbați, pentru o perioadă de 30 de zile, fiind introduși de polițiști în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Tot pe 9 noiembrie, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Făurei, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, au reținut pe bază de ordonanță un bărbat de 41 de ani, din comuna Jirlău, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și violare de domiciliu.

”La data de 3 noiembrie, persoana în cauză ar fi pătruns fără drept în curtea imobilului unui bărbat de 58 de ani, din comuna Jirlău, unde l-ar fi agresat fizic, lovindu-l în zona capului și a corpului. Judecătorul din cadrul Judecătoriei Făurei a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei și a dispus măsura arestării preventive față de bărbatul în cauză, pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, au mai transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Citește articolul complet

Infracțiuni

«Spaima bisericilor», hoțul care a furat inclusiv banii din donații, ajunge la judecată

• inculpatul Leonard M. și-a făcut un obicei din a fura bani și bunuri din lăcașuri de cult din municipiul Brăila, iar procurorii au dispus trimiterea în judecată • cunoscut de ani buni ca «spaima bisericilor», brăileanul pus pe furat a ajuns de multe ori în arest, în penitenciar, dar la ieșire se apucă din nou să fure din biserici • în august, septembrie și octombrie, inculpatul a pătruns în incinta bisericilor Sfânta Cruce, Sf. Dimitrie, Sfânta Treime, a sustras banii din donații și un portofel cu 5.000 de lei

Publicat

în

«Spaima bisericilor», hoțul care a furat inclusiv banii din donații, ajunge la judecată

Inculpatul Leonard M. este cunoscut ca fiind hoţul profesionist din lăcaşurile de cult, iar în anul 2026 a mai dat niște lovituri, dar a ajuns în spatele gratiilor. Nu este pentru prima dată când fură din biserici și ajunge în spatele gratiilor, dar se pare că individul nu se poate stăpâni și când își recapătă libertatea o ia de la capăt.

În acest an, în ultimele trei luni, acesta a escaladat gardurile bisericilor și a pătruns în interior de unde a sustras suma de 5.000 de lei. Acum a ajuns din nou la arest şi este trimis în judecată pentru furt calificat.

Potrivit datelor transmise de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. L. (n.r. – Leonard M. – nume postat pe site-ul instanței) , în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea mai multor  infracțiuni de furt calificat, prevăzută de art. 228 – art. 229 Cod penal.

La data de 29 august 2026, în jurul orei 12.50,  prin escaladarea gardului și forțarea unei ferestre, bărbatul a pătruns în pangarul bisericii Sf. Dimitrie din municipiul Brăila, str. Smârdan nr. 89, cu intenția de a sustrage bunuri.

”La data de 21 septembrie 2026, în jurul orei 8.45, profitând de faptul că ușa de acces în pangarul bisericii ”Sfânta Treime”, situată în municipiul Brăila, pe Șoseaua Buzăului nr. 117, era deschisă și în zonă nu se afla nicio persoană , inculpatul M. L. a pătruns în interior de unde a sustras un portofel ce conținea suma de 5.000 de lei”, arată procurorii.

În noaptea de 3 spre 4 octombrie 2026, în jurul orei 01.30, prin escaladarea  gardului, inculpatul a pătruns, din nou, în curtea Bisericii Sfânta Treime , de pe Șoseaua Buzăului, iar prin forțarea ușii pangarului  a pătruns în interiorul acestuia și a sustras  suma de 150 de lei și o vestă ce aparținea unei persoane.

În baza aceleiași rezoluții infracționale, la data de 9 august 2024, în intervalul orar 12.00- 12.15, inculpatul M.L. a pătruns în incinta Bisericii Sfânta Cruce, lăcaș de cult creștin ortodox situat în municipiul Brăila, str. Satelitului nr.1, iar prin forțarea cutiilor pentru donații a sustras suma de 600 de lei.

Dosarul a fost acum trimis la Judecătoria Brăila pentru soluționare.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧