ECONOMIC
Probleme majore cu licitaţia pentru Podul peste Dunăre
• în lipsa indicatorilor tehnico-economici pentru acest proiect investiţional sunt deschise larg porţile unei posibile fraudări, avertizează un consilier juridic al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) • procedura de achiziţie publică a fost deja contestată la CNSC
Nici nu s-a lansat bine procedura de achiziţie publică a proiectantului şi constructorului Podului peste Dunăre Brăila – Tulcea că au şi apărut problemele. Anunţul de licitaţie pentru proiectarea şi construcţia podului suspendat este ilegal pentru că nu are indicatorii tehnico-economici aprobaţi prin Hotărâre de Guvern, susţine Alin Goga, consilier juridic în cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), titrează Cotidianul.ro. Conform sursei citate, CNAIR (instituţie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor) “a introdus în anunţ două condiţii rezolutorii care deschid posibilitatea unei fraude uriaşe de 500 de milioane de euro pentru că societatea beneficiară, CNAIR, poate refuza semnarea contractului pe motiv că nu s-a obţinut HG-ul de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, introducând un arbitrariu uriaş în decizia beneficiarului care poate face deliberat chestiuni formale, astfel încât să nu se obţină aprobarea acelor indicatori”.
De asemenea, adaugă Goga, compania poate să condiţioneze un eventual câştigător să accepte anumiţi subcontractori, eventuale beneficii materiale necuvenite pentru semnarea contractului condiţionat de asigurarea finanţării lucrării, introducând, iarăşi, decizia arbitrară a beneficiarului care poate să nu facă demersurile legale şi la timp pentru obţinerea finanţării. Consilierul de la CNAIR mai avertizează şi asupra faptului că există deja contestaţii contra unei documentaţii “proaste, promovate pe genunchi de directorul general Ştefan Ioniţă (şeful CNAIR, n.r.), secondat de directorul Horia Nicolae (directorul de achiziţii, n.r.)… una are numărul 92/34956/17.05.2017 de înregistrare în CNAIR, iar cealaltă e din 25 mai depusă direct la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Deci, trecând peste ilegalitatea anunţului de licitaţie pentru un obiectiv care nu are indicatorii tehnico-economici aprobaţi, încălcând chiar dispoziţiile recente transmise prin hârtii oficiale de către Ministerul Transporturilor , se prefigurează cea mai mare combinaţie frauduloasă «legală», prin forţarea unui câştigător, care a cheltuit mulţi bani pentru această licitaţie (documentaţie, avocaţi, experţi, studii, eventual proiectare) să accepte nişte condiţii arbitrare, nelegale, pentru a putea semna contractul…”, susţine Goga.
Deja s-a formulat o contestaţie şi la CNSC
Şi problemele cu proiectul investiţional Pod peste Dunăre nu se opresc aici, după cum se arată pe pagina Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), în cazul procedurii în discuţie deja a fost formulată o reclamaţie. Mai precis, un operator economic a contestat o serie de prevederi contractuale menţionate în procedura de licitaţie pe care le consideră abuzive şi ilegale.
Reprezentanţii firmei reclamă, printre altele, că una dintre condiţiile minime impuse este aceea ca şeful echipei de proiectare să facă dovada unei experienţe într-o poziţie similară în cadrul unui proiect tehnic pentru construcţia unui pod rutier de tipul celui gândit acum pentru zona Brăila – Tulcea cu o deschidere de cel puţin 300 de metri şi cu un profil transversal de minimum patru benzi de circulaţie. “Apreciem ca fiind extrem de restrictiv factorul de evaluare, nu raportat la caracteristicile geometrice specifice ale lucrărilor de artă ce urmează a fi proiectate şi executate, ci raportat la proiectele similare care s-au realizat în România în ultimii 50 de ani, respectiv niciunul (…) Or, atâta vreme cât în România nu a fost proiectată şi executată nicio lucrare de artă care ar permite întrunirea cerinţei minime privind deschiderea de minimum 300 de metri este cu atât mai evidentă exacerbarea factorului de evaluare ce prevede ca pentru obţinerea unui punctaj maxim deschiderea podului suspendat/ hobanat să fi fost de 650 de metri sau mai mult”. În linii mari acelaşi reproş îl face contestatarul şi în cazul experienţei solicitate inginerului proiectant de poduri şi managerului de proiect unde se cere experienţă după acelaşi model. În cuprinsul contestaţiei operatorul economic mai semnalează şi o serie de clauze, care, “dincolo de caracterul abuziv, sunt de natură să cauzeze blocaje majore în derularea contractului”.
Reclamantul a cerut CNSC să dispună suspendarea procedurii de achiziţie până la soluţionarea fondului cauzei.
Reamintim că CNAIR a anunţat la finele lunii aprilie, într-un comunicat de presă, demararea procedurii pentru atribuirea contractului privind realizarea podului Brăila – Tulcea, inclusiv partea de proiectare, catalogând această investiţie drept cel mai complex proiect de infrastructură din perioada post-comunistă. Contractul are o valoare estimată de 2,025 de miliarde de lei, fără TVA, echivalentul a aproximativ 500 de milioane de euro. Lungimea totală a proiectului este de 23,413 km şi cuprinde trei secţiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km şi drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km, precum şi podul suspendat, structura principală, cu o lungime de 1.974,30 de metri, din care 1.120 metri reprezintă deschiderea centrală. La aceasta se adaugă două deschideri laterale de 489,65 metri, pe malul dinspre Brăila şi 364,65 metri pe malul dinspre Tulcea.
ECONOMIC
Munca nedeclarată, plătită scump de angajatorii din Brăila
• în urma controalelor ITM efectuate în luna septembrie au fost constatate deficiențe la firme ce activează în construcții, fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor de patiserie, restaurante, comerț și agricultură • cele mai mari amenzi au fost aplicate pentru nereguli constatate în domeniul relaţiilor de muncă
Munca nedeclarată continuă să fie un fenomen nociv pentru economia județului Brăila.
Angajatorii din Brăila au fost vizați de controale ale Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), în luna septembrie 2026, pentru verificarea respectării dispozițiilor legale ce reglementează relațiile de muncă (RM) și securitatea și sănătatea în muncă (SSM).
Obiectivele urmărite
- Identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori
- Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă
Câți angajatori au fost controlați și ce măsuri s-au luat
Potrivit conducerii ITM Brăila, în luna septembrie 2026 au fost efectuate 159 de controale și au fost aplicate 165 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor date de inspectorii de muncă fiind de 292.000 de lei.
Totodată, pentru deficiențele constatate, au fost dispuse 345 măsuri obligatorii de remediere, cu termene de raportare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila.
„În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 78 de controale și s-au aplicat 35 de sancţiuni, dintre care 15 amenzi în valoare totală de 268.500 de lei. În urma controalelor întreprinse, au fost depistate prestând muncă nedeclarată trei persoane, valoarea amenzilor aplicate fiind de 120.000 de lei, iar la un angajator a fost depistată o persoană care presta activitate în perioada în care avea contractul individual de muncă suspendat, valoarea amenzii aplicate în acest caz fiind de 20.000 de lei”, precizează sursa citată.
Alte deficiențe constatate
- Nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru
- Nerespectarea dispoziţiilor privind păstrarea unei copii a contractului individual de muncă (CIM) la locul de muncă
- Nerespectarea obligației legale privind munca de noapte
Zeci de controale și sute de amenzi pentru securitatea muncii
În domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) au fost efectuate 81 de controale și au fost aplicate 130 de sancțiuni, dintre care cinci amenzi în valoare totală de 23.500 lei.
Principalele deficiențe constatate în domeniul SSM
- Neasigurarea condițiilor pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului
- Fișele de instruire individuală însoțite de o copie a ultimei fișe de aptitudini completate de către medicul de medicina muncii nu erau păstrate de către conducătorul locului de muncă la locul de muncă organizat
- Semnalizare necorespunzătoare
- Rrusa de prim ajutor incompletă
Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe pe parcursul controalelor din luna septembrie 2026 au fost:
- Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale
- Fabricarea pâinii
- Fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie
- Restaurante
- Comerț și agricultură
„ITM Brăila urmărește în permanență creșterea gradului de conștientizare: educarea și responsabilizarea atât a angajatorilor, cât și a salariaților cu privire la importanța respectării legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă, pentru prevenirea accidentelor de muncă, a riscurilor majore la care se expun prin acceptarea muncii nedeclarate și subdeclarate”, a mai precizat conducerea ITM Brăila.
ECONOMIC
Trei localități rămân fără apă potabilă timp de șase ore
Locuitorii din trei localități din județ, Salcia Tudor, Ariciu și Cuza-Vodă, vor rămâne fără apă potabilă timp de șase ore, marți, 20 octombrie. Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila anunță că întreruperea este necesară pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță la un rezervor de înmagazinare a apei.
Potrivit anunțului transmis de operatorul de apă, furnizarea va fi întreruptă în intervalul orar 16:00-22:00, pentru lucrări la rezervorul din cadrul Gospodăriei de Apă Gulianca.
Ce localități vor fi afectate de oprirea apei
Întreruperea alimentării cu apă potabilă îi va afecta pe toți utilizatorii casnici, agenții economici și reprezentanții instituțiilor publice din următoarele localități:
- Salcia Tudor;
- Ariciu;
- Cuza-Vodă.
Reprezentanții Companiei de Utilități Publice Dunărea Brăila precizează că intervenția este necesară pentru întreținerea bazinelor de stocare a apei potabile și că vor fi luate măsurile necesare pentru finalizarea lucrărilor și reluarea alimentării în cel mai scurt timp posibil.
Recomandări pentru locuitorii din zonele afectate
Operatorul de apă le recomandă abonaților din cele trei localități să își asigure din timp o rezervă minimă de apă pentru băut, prepararea alimentelor și celelalte nevoi casnice, pe durata întreruperii.
De asemenea, la reluarea furnizării, este posibil ca apa de la robinete să fie temporar tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte.
În această situație, reprezentanții companiei recomandă folosirea apei numai în scopuri menajere, pentru o perioadă scurtă, până când aceasta se limpezește.
Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila își cere scuze pentru disconfortul creat și precizează că lucrările sunt necesare pentru întreținerea infrastructurii de alimentare cu apă.
























