Social Media

ADMINISTRAȚIE

Primăria pregătește realizarea unui nou spațiu de parcare pe strada Mioriței

* este vorba despre un fost punct termic (PT4 Călărași) aflat pe Strada Mioriței, lângă Blocul nr. 16 * în prezent acesta se află în proprietatea statului, după ce a fost transmis către Ministerul Justiției de Primăria Brăila la cererea Tribunalului, pentru a deveni arhiva instituției * măsurătorile din teren însă au schimbat planurile * în acest context, construcția ar trebui să revină din nou în proprietatea municipalității, iar planurile Primăriei sunt acelea de a o demola și a realiza acolo un nou spațiu de parcare

Timp de citire: 5 minute

O nouă parcare se creionează la nivelul Municipiului Brăila. Consilierii municipali au aprobat, recent, o cerere având ca obiect trecerea din domeniul public al statului și administrarea Tribunalului Brăila în domeniul public al Municipiului Brăila, Județul Brăila, a imobilului situat în Municipiul Brăila, Strada Mioriței, lângă bloc 16. Este vorba despre un fost punct termic al CET (PT4 Călărași). Pe scurt, recent, Tribunalul Brăila a cerut acest punct termic în proprietate pentru a-l transforma într-o arhivă proprie. Primăria a acceptat, l-a transmis Ministerului Justiției, dar la momentul analizei situației în teren s-a descoperit că acesta nu se pretează, că suprafața este mai mică în teren decât ceea ce figura în documente. Atunci, procesul a fost oprit și s-a cerut Ministerului Justiției să dea înapoi acest teren Primăriei Brăila. Municipalitatea a decis că vrea să-l demoleze după ce îl va prelua din nou și că o să-l transforme într-o parcare publică. Iar în ședința ordinară a Consiliului Local Municipal de la finele lunii trecute, consilierii municipali au aprobat această cerere de trecere din domeniul public al statului și administrarea Tribunalului Brăila, în domeniul public al municipiului Brăila, a imobilului situat pe strada Mioriței, lângă bloc 16.

După cum reiese din documentația aflată la mapa consilierilor, imobilul este înscris în cartea funciară, compus dintr-o construcție cu regim de înălțime parter, suprafață construită de 280 mp și terenul aferent de 280 mp.

”După preluare, construcția va fi demolată, iar terenul va avea destinație de parcare rezidențială, investiția urmând a fi finanțată din bugetul local”, au decis consilierii.

Membrii CLM Brăila au mai hotărât să îl împuternicească pe primarul Municipiului Brăila, ca prin aparatul de specialitate, să întocmească documentația pentru promovarea proiectului de hotărâre de Guvern, prin Instituția Prefectului Județul Brăila și Consiliul Județean Brăila. După emiterea hotărârii de Guvern, imobilul prevăzut în acest proiect va reveni în domeniul public al municipiului Brăila, la capitolul D, ”Sisteme de alimentare cu energie termică cu terenuri aferente”, poziția numărul 165 și se va avea în vedere reactualizarea inventarului domeniul public al Municipiului Brăila.

După cum mai informează documentația anexată la mapa consilierilor, valoarea de inventar a acestui spațiu este de 595.239 lei. Punctul Termic 4 Călărași are ca vecinătăți mai multe proprietăți particulare: la Nord – blocul 16, în Est – blocul 17, în Sud – blocul 18, în Vest – blocul 16.

De ce nu a mai vrut Tribunalul Brăila acest punct termic

După cum se precizează în raportul de specialitate al proiectului, printr-o hotărâre de CLM Brăila din 26 februarie 2025, s-a aprobat trecerea din domeniul public al municipiului Brăila în domeniul public al statului a imobilului denumit generic ”PT4 Călărași”, situat în Brăila, strada Mioriței, lângă blocul 16, compus din construcția C1 cu suprafață construită la sol de 280 mp și terenul aferent tot de 280 mp. Printr-o hotărâre a Guvernului din 25 iulie 2025, a fost aprobată declararea bunului imobil ca bun de ”interes public național”, înscrierea acestuia în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea sa în administrarea Tribunalului Brăila cu destinația de ”Arhivă”, atât pentru tribunal cât și pentru Judecătoria Brăila. Predarea-preluarea bunului imobil s-a stabilit că se va face pe bază de proces verbal încheiat între Tribunalul Brăila și Primăria Municipiului Brăila. Însă la momentul încheierii protocolului de predare-primire a imobilului s-a constatat faptul că suprafața ce poate fi predată efectiv este 190 mp și nu 280 mp, diferența fiind ocupată de un hidrofor aflat în proprietatea publică a Municipiului Brăila și un post de transformare electrică aflat în proprietatea Electrica SA.

În consecință, Comisia de Preluare desemnată de Tribunalul Brăila a decis că imobilul nu poate fi preluat, iar protocolul de predare-primire n-a fost semnat. Mai departe, Tribunalul Brăila a solicitat Ministerului Justiției printr-o adresă, efectuarea demersului privind restituirea către Primăria Municipiului Brăila a imobilului amintit.

Din același document, aflăm că acest imobil denumit generic ”PT4 Călărași”, situat în Municipiul Brăila pe, strada Mioriței, lângă blocul 16, se află într-o stare avansată de degradare, fiind neutilizat și generând un impact negativ asupra aspectului urbanistic al zonei.

”Starea tehnică a construcției poate reprezenta un potențial pericol pentru siguranța cetățenilor și contribuie la degradarea mediului urban. Demolarea construcției existente și amenajarea unei parcări rezidențiale pe amplasamentul respectiv, reprezintă o soluție oportună și eficientă pentru valorificarea terenului, răspunzând unei nevoie reale a comunității locale. Realizarea acestei investiții ar contribui la creșterea gradului de confort al locuitorilor, la îmbunătățirea condițiilor de circulație și la utilizarea rațională a unui teren aflat în prezent într-o stare necorespunzătoare. Prin urmare, se justifică atât necesitatea cât și oportunitatea preluării imobilului în vederea demolării și transformării amplasamentului într-o parcare rezidențială destinată locuitorilor din zonă”, sunt explicațiile reprezentanților municipalității privind transformarea punctului termic într-o viitoare parcare.

Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi în ședința ordinară a CLM Brăila din 25 iunie.

ADMINISTRAȚIE

Au început pregătirile pentru Târgul de Iarnă de la Brăila

• Primăria promite o ediție mai spectaculoasă decât cea de anul trecut care, după cum se știe, a fost foarte apreciată de brăileni • locul de desfășurare rămâne Piața Traian și strada Mihai Eminescu

Publicat

în

Primăria a început pregătirile pentru ediția din acest an a Târgului de Iarnă, care se va desfășura, la fel ca și anul trecut, în Piața Traian și pe strada Mihai Eminescu.

În Piața Traian a fost montată deja cupola luminoasă și se lucrează la instalațiile care vor împodobi cei doi brazi naturali de mari dimensiuni.

Urmează să fie aduse căsuțele din lemn, precum și figurinele cu tematică de Crăciun ce vor crea atmosfera de poveste specifică unui astfel de eveniment. După succesul de anul trecut, Primăria promite că ediția din acest an va fi chiar mai spectaculoasă, cu mai multe căsuțe tematice și lumini feerice.

După modelul ediției precedente, vor fi montate și scene pentru spectacole, în Piața Traian și în parcarea de la intersecția străzilor Mihai Eminescu și Mihail Sebastian.

Tot acolo va fi montat și patinoarul provizoriu care, după cum se știe, anul trecut a fost foarte apreciat și solicitat de brăileni de toate vârstele.

În prezent, încă se mai lucrează la montarea pavajului, în parcarea care se află în plin proces de modernizare.

Surse din administrația locală dau asigurări că totul va fi gata până la inaugurarea Târgului de Iarnă. Acesta ar urma să fie deschis la sfârșitul lunii noiembrie și să rămână la dispoziția brăilenilor și turiștilor până în luna ianuarie.

Citește articolul complet

ADMINISTRAȚIE

Ce nu s-a văzut în spatele șantierului de pe Calea Galați. Investiția de 66 de milioane de lei, prezentată la Primăria Brăila

• un nou proiect de infrastructură urbană a fost dus la bun sfârșit la Brăila • modernizarea Căii Galați, realizată în două etape cu finanțare europeană și o contribuție de aproximativ 17% din partea municipalității, reprezintă încă un pas în procesul de modernizare a orașului și de îmbunătățire a transportului public • investiția și provocările întâmpinate în implementarea sa au fost prezentate joi, 5 noiembrie, la sediul Primăriei

Publicat

în

Ce nu s-a văzut în spatele șantierului de pe Calea Galați. Investiția de 66 de milioane de lei, prezentată la Primăria Brăila

Modernizarea Căii Galați, pe tronsonul cuprins între Bulevardul Dorobanților și Bulevardul Independenței, a fost prezentată joi, 5 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul Primăriei Municipiului Brăila.

Investiția, realizată cu fonduri europene, reprezintă încă un obiectiv de infrastructură urbană dus la bun sfârșit de administrația locală și se înscrie în strategia de modernizare a municipiului.

La întâlnire au participat primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir, viceprimarul Alexandru Jantea Crican, Dragoș Marin, inspector în cadrul Primăriei Brăila și managerul de proiect, Jeni Crăciun, director AM PRSE 2021-2027, precum și Răzvan Popescu, director adjunct al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.

Conferința a fost prilejul unei prezentări detaliate a investiției, de la etapele de implementare și dificultățile întâmpinate până la rezultatele concrete și beneficiile pe care modernizarea acestei artere le aduce brăilenilor.

O arteră importantă a orașului adusă la standarde moderne

Primarul Viorel Marian Dragomir a început prezentarea proiectului printr-o scurtă incursiune în trecut, amintind starea în care se afla Calea Galați înainte de începerea lucrărilor. Edilul a vorbit despre carosabilul deteriorat, asfaltul peticit și problemele repetate ale vechii linii de tramvai, care necesita intervenții frecvente și provoca uneori situații dificile în circulație. ”Era o lucrare absolut necesară pe o arteră foarte importantă din municipiul Brăila”, a subliniat primarul, explicând că vechea infrastructură ajunsese într-o stare care nu mai permitea desfășurarea transportului public în condiții corespunzătoare. Proiectul a fost implementat în două etape. Prima s-a desfășurat în perioada 30 iulie 2020 – 31 decembrie 2023, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, iar cea de-a doua între 1 ianuarie 2024 și 31 ianuarie 2025, prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027. Pentru Etapa I, valoarea totală a fost de 19.854.577,20 lei, din care 16.876.390,62 lei reprezintă contribuția nerambursabilă a Uniunii Europene, 2.581.095,04 lei contribuția nerambursabilă a Guvernului României și 397.091,54 lei contribuția proprie a Primăriei Municipiului Brăila. Etapa a II-a a avut o valoare totală de 46.108.028,33 lei, finanțarea fiind asigurată astfel: 29.563.657,93 lei contribuție nerambursabilă a Uniunii Europene, 4.521.500,63 lei contribuția Guvernului României și 12.022.869,77 lei contribuția proprie a municipalității. Astfel, valoarea cumulată a celor două etape de finanțare este de aproximativ 65,96 milioane de lei.

Primarul Viorel Marian Dragomir a evidențiat faptul că, dincolo de fondurile europene atrase, realizarea unui asemenea proiect presupune și un efort financiar din bugetul local, adică o contribuție directă a comunității la modernizarea orașului.”Contribuția municipiului Brăila a fost asigurată din taxele și impozitele pe care brăilenii le-au plătit, iar noi acum vă prezentăm partea frumoasă a acestui proiect”, a precizat primarul, amintind totodată că implementarea a presupus numeroase provocări tehnice și administrative.

Întârzierile în procesul de evaluare și contractare a finanțării, creșterea prețurilor materialelor de construcții și lipsa ofertelor la primele proceduri de achiziție au făcut necesară reluarea unor etape administrative și actualizarea valorilor proiectului. O altă dificultate majoră a fost reprezentată de rețelele de utilități din subteran. Documentațiile vechi, întocmite în anii ’60-’70, nu corespundeau întotdeauna situației reale din teren, ceea ce a îngreunat intervențiile constructorului.

”Noi acum vă prezentăm partea frumoasă a acestui proiect, dar el a avut foarte multe provocări”, a precizat Viorel Marian Dragomir, mulțumindu-le angajaților Primăriei implicați în implementare, care au fost nevoiți să gestioneze numeroase situații dificile și să fie permanent prezenți pe teren. Edilul a mulțumit și brăilenilor pentru răbdarea și înțelegerea de care au dat dovadă pe perioada lucrărilor, când mai multe artere importante ale orașului au fost afectate de șantiere.

Investiția, parte a unui amplu proces de modernizare a orașului

Viceprimarul Alexandru Jantea Crican a evidențiat faptul că modernizarea Căii Galați nu trebuie privită ca o intervenție izolată, ci ca parte a unui proces mai amplu de dezvoltare și modernizare a infrastructurii urbane.

Acesta a făcut referire la alte investiții realizate sau derulate în municipiu, printre care intervențiile de pe Bulevardul Independenței, Bulevardul Dorobanților, strada Grigore Alexandrescu și zona Parcului Monument.

Potrivit viceprimarului, aceste proiecte contribuie la crearea unor legături funcționale între diferite zone ale orașului, prin modernizarea carosabilului, a liniilor de tramvai, a zonelor pietonale și a infrastructurii conexe. Alexandru Jantea Crican a subliniat că obiectivul administrației locale este continuarea investițiilor în infrastructură, astfel încât deplasarea prin municipiu să fie mai sigură și mai accesibilă, atât pentru utilizatorii transportului public, cât și pentru cei care folosesc autoturismele personale. Totodată, acesta a apreciat colaborarea cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, evidențiind sprijinul oferit în procesul de accesare și implementare a finanțărilor europene.

Soluții tehnice moderne și o infrastructură mai durabilă

Detaliile tehnice ale proiectului au fost prezentate de Dragoș Marin, inspector în cadrul Primăriei Municipiului Brăila și managerul proiectului. Acesta a explicat că etapizarea investiției a fost necesară pentru continuarea lucrărilor și valorificarea finanțărilor europene disponibile prin cele două programe regionale. Intervențiile au vizat nu doar modernizarea liniei de tramvai și refacerea carosabilului, ci și înlocuirea rețelelor de apă și canalizare aflate în zona de lucru, precum și implementarea unui sistem modern de management al traficului în intersecțiile Calea Galați – Bulevardul Independenței și Calea Galați – strada Griviței.

Una dintre cele mai importante modificări a vizat infrastructura liniei de tramvai. Dacă vechea cale de rulare era realizată pe dale de beton care au generat, în timp, probleme și chiar surpări, noua soluție tehnică presupune utilizarea unei dale continue de beton, concepută pentru a asigura o rezistență mai bună și costuri de întreținere reduse pe termen lung.

De asemenea, cele două intersecții semaforizate beneficiază de un sistem coordonat de management al traficului, cu posibilitatea monitorizării circulației și adaptării timpilor de semaforizare în funcție de fluxurile de autovehicule.

Proiectul a inclus și amenajarea unor locuri de parcare acolo unde configurația străzii a permis, modernizarea trotuarelor, plantarea de arbori și amenajarea spațiilor verzi.

Reprezentanții ADR Sud-Est: „În Primăria Brăila există performanță”

Unul dintre momentele importante ale conferinței a fost intervenția reprezentanților Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, care au apreciat efortul administrației locale și al echipei implicate în implementarea investiției. Răzvan Popescu, director adjunct ADR Sud-Est, a felicitat Primăria Municipiului Brăila și întreaga echipă care a contribuit la realizarea proiectului. Acesta a subliniat că implementarea unei investiții de asemenea anvergură presupune coordonare, responsabilitate, capacitate administrativă și, mai ales, o colaborare permanentă între toate instituțiile și persoanele implicate.

Reprezentantul ADR Sud-Est a remarcat faptul că finalizarea proiectului demonstrează că administrația locală dispune de resursele organizatorice necesare pentru gestionarea unor investiții complexe, finanțate din fonduri europene. La rândul său, Jeni Crăciun, director AM PRSE 2021-2027, a apreciat modul în care Primăria Brăila a gestionat etapizarea și implementarea proiectului.

Aceasta a explicat că transferul unei părți a activităților către noul program de finanțare a permis continuarea investiției în condiții corespunzătoare și atingerea obiectivelor asumate prin programele europene. Totodată, Jeni Crăciun a atras atenția asupra unui aspect important: investițiile de acest tip trebuie privite în contextul unei strategii integrate de dezvoltare urbană, nu doar ca proiecte individuale. Modernizarea Căii Galați face parte dintr-un ansamblu mai amplu de intervenții care urmăresc îmbunătățirea mobilității urbane și a calității vieții în municipiul Brăila.

Aprecierile celor doi reprezentanți ai ADR Sud-Est au evidențiat importanța colaborării dintre administrația locală și instituțiile care gestionează fondurile europene, dar și efortul administrativ necesar pentru transformarea finanțărilor în investiții concrete.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧