VORBE DIN DUH
Fără îndoială
Când nu ai nicio îndoială despre Iubirea Tatălui, este doar liniște.
Singurul rost și unicul folos este să ajungi să cunoști această Iubire, trecând cu vederea iluziile pe care ți le-ai pus înainte.
Toate.
Și nu este cunoaștere, cât recunoaștere, pentru că Iubirea este cu tine dintotdeauna și nu s-a îndepărtat vreodată.
Nu pe merit, nici ca schimb. Iubirea Tatălui nu cere schimburi, nu se vinde și nu se cumpără.
Dar ca să o recunoști, trebuie să fii ca Ea, atunci când te uiți la fratele tău.
„În aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi în faţa lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre,
Fiindcă, dacă ne osândeşte inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi ştie toate.
Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu.
Şi orice cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui facem.
Şi aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, şi să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă.
Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni L-a dat.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 19-24)
„Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile,
Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.”
(Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, VIII, 38-39)
„Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.”
(Sfânta Evanghelie după Ioan, XVII, 26)
VORBE DIN DUH
Când ești fericit
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Starea de nefericire este rezultatul a ceva învățat greșit. Și este mereu legată de iluziile acestei lumi, atunci când confunzi iluzia cu adevărul.
Adevărata fericire presupune schimbarea direcției: renunțarea la a căuta — și a găsi — motive de fericire în lumea iluziei, a fricii și a aroganței.
Fericirea ta este Voia Tatălui și nu a fost vreo clipă altfel. Trebuie doar să o accepți, pentru că nu este nimic de făcut și nimic de dat la schimb.
Lumea pe care alegi să o vezi este rezultatul unei cereri și al unei credințe, în libertate deplină.
Și vei putea vedea lumea reală atunci când vei vedea, în orice chip, Chipul lui Hristos.
Prin libertatea ta de a alege.
Chipul Iubirii.
„Neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice.”
(Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, IV, 18)
„Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt.”
(Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, XIV, 17)
„Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea.
Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui.
Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.”
(Sfânta Evanghelie după Ioan, XV, 9-11)
(Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, IV, 18)
VORBE DIN DUH
Când suferi, nu este voia Tatălui
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Iubirea nu îți poate aduce durere de vreun fel. Nu este Voia Tatălui să cunoști suferința și nu Tatăl a creat-o pentru tine. Nici fratele tău.
Când ai crezut că vezi în fratele tău un păcat, pentru care merită să plătească, ai creat pentru tine o durere.
Când crezi că rănești pe cineva, de fapt crezi într-o iluzie — nu rănești pe nimeni altcineva în afara ta.
Să nu te încânte nicio greșeală ce pare s-o vezi la fratele tău.
Cu adevărat, ea nu este. Doar tu crezi în ea.
De aceea Însuși Dumnezeu îți cere să ierți, adică să renunți la toate iluziile.
Și atunci Pacea, Iubirea și Viața se vor odihni cu tine. În brațele lui Dumnezeu.
„Nu vă grăbiţi moartea prin rătăcirile vieţii voastre şi nu vă atrageţi pieirea prin fapta mâinilor voastre.
Căci Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii.
El a zidit toate lucrurile spre viaţă şi făpturile lumii sunt izbăvitoare; întru ele nu este sămânţă de pieire şi moartea n-are putere asupra pământului.”
(Cartea înţelepciunii lui Solomon, I, 12-14)
„…dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.”
(Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, XIII, 4–6)
„Şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării.
Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării.”
(Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, V, 18-19)























