Social Media

ECONOMIC

O meserie tot mai căutată! Cursuri de tractorişti la Direcţia Agricolă Brăila

Publicat

în

O meserie tot mai căutată! Cursuri de tractorişti la Direcţia Agricolă Brăila

Cursuri de tractorişti  la Brăila ! Declarându-şi intenţia de a veni în sprijinul fermierilor agricoli, nu doar cu informaţii din “n” domenii specifice, Direcţia Agricolă Brăila a reluat şi continuă activitatea de de calificare în meseria de tractorist de brazdă.

“Aceste cursuri  se organizează la solicitarea fermierilor, pentru calificarea oamenilor din ferme, dar cererile pot veni şi din partea unor persoane fizice care vor să-şi însuşească această meserie onorabilă şi de mare importanţă în agricultură. Cursul amintit durează 3 luni. Partea teoretică se face câte 4 ore pe zi, la sediul Direcţiei Agricole, lectori fiind specialişti ai direcţiei. Partea practică se face în teren, câte 8 ore pe zi. La sfârşitul cursului, o comisie atestată conform legislaţiei verifică, pe baza unui examen, cunoştinţele cursanţilor şi eliberează actele de calificare”, precizează Mihaela Antonescu, consilier cu o experienţă îndelungată în cadrul Biroului de Consultanţă Agricolă.

Cursanții trebuie să îndeplinească anumite condiții. Pentru tinerii între 16-18 ani este nevoie de acordul scris al părinţilor, şi orice persoană (indiferent de vârstă) trebuie  să fi absolvit minimum 8 clase. În cadrul cursului se predau şi noţiuni de protecţia muncii.

Reprezentanții Direcției Agricole subliniază faptul că în cadrul acestor cursuri nu sunt calificați și   tractorişti rutierişti, care pot circula cu tractorul pe drumurile publice, ci doar tractoriști de brazdă, care lucrează efectiv terenurile agricole. Taxa de înscriere este de 600 lei, plus 20 de lei cât costă diploma de absolvire.

Mihaela Antonescu ne-a mai informat că în prezent se fac înscrieri, iar cursurile vor începe când se vor aduna 28 de persoane interesate, pentru a putea fi constituită o clasă. ”Nu avem un termen limită pentru înscriere, acesta stabilindu-se în funcţie de câte cereri se adună, începând din aceste zile. Biroul de Consultanță Agricolă şi Direcţia Agricolă oferă oricând, la sediu,  informaţii despre cursuri, la telefon 0239.691.880, sau prin anunţurile afişate la fiecare Primărie. Cererile tip de înscriere se pot solicita sau descărca pe site-ul DAJ Brăila : www.dadr-braila.ro, în secţiunea cursuri –  unde sunt prezentate actele necesar a fi ataşate”, a mai precizat sursa citată.

”O iniţiativă folositoare tuturor, atât fermierilor cât și tractoriștilor!”

Aceasta este opinia inginerului Bogdan Cătălin Andrei din Galbenu, având următoarele argumente: “În primul rând, diploma este utilă mecanizatorilor, mai ales că unii au şi alte categorii de permise de conducere. Apoi, utilajele de care dispunem, scumpe şi performante, sunt date pe mâna unor profesionişti. Nu de alta, dar să lucrezi 500 de hectare cu un tractor, cu totul diferit de vechile U 650, necesită un plus de pricepere şi răspundere, fără rabat la calitate, dar şi  acomodarea cu gradul înalt de tehnicitate şi automatizare al maşinii agricole. Plus că altele sunt şi condiţiile de muncă, cum ar fi confortul celui aflat la volanul utilajului: fără praf şi ulei, sau de multe ori lipsa climatizării în cabină”.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile