Social Media

SPORT

Mircea Lucescu a leșinat în cantonamentul naționalei. A fost internat la Spitalul Universitar din Capitală

Publicat

în

Mircea Lucescu a leșinat în cantonamentul naționalei

Mircea Lucescu a leșinat duminică în cantonamentul naționalei, în timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, anunță Federația Română de Fotbal (FRF).

Selecționerul a fost internat la Spitalul Universitar de Urgență București pentru monitorizare și tratament de specialitate, precizează Mediafax.

„Pacientul a fost adus la Spitalul Universitar de Urgență București în urma unei tulburări majore de ritm cardiac, survenite în afara mediului spitalicesc. În prezent, pacientul se află sub îngrijirea echipelor medicale, fiind supus investigațiilor diagnostice și intervențiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac. Pacientul va rămâne internat în Spitalul Universitar de Urgență București pentru monitorizare și tratament de specialitate”, anunță unitatea medicală.

Potrivit surselor MEDIAFAX, Mircea Lucescu ar fi suferit o tulburare de ritm cardiac pe teren. Selecționerul nu este în pericol, însă acesta se află la terapie intensivă.

„În timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău. Primele măsuri de asistență au fost luate imediat de către membrii staff-ului medical al echipei naționale, care i-au acordat primul ajutor la fața locului.

În urma apelului la serviciul de urgență 112, două echipaje SMURD s-au deplasat de urgență la baza de pregătire. Intervenția promptă a personalului medical a permis stabilizarea rapidă a tehnicianului”, anunță FRF.

Potrivit sursei citate, starea selecționerului este stabilă, acesta fiind transportat la spital.

„În acest moment, starea selecționerului este stabilă. Cu toate acestea, conform protocoalelor medicale în vigoare și pentru a elimina orice risc, Mircea Lucescu a fost transportat la o unitate spitalicească din Capitală pentru investigații amănunțite și monitorizare de specialitate. Vom reveni cu detalii suplimentare pe măsură ce vor apărea noi informații”, mai precizează FRF.

Întreg episodul s-ar fi petrecut în cantonamentul de la Mogoșoaia.

Mircea Lucescu s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate în ultima perioadă. În luna februarie, acesta  a fost internat la Spitalul Universitar București.

De pe patul de spital, Lucescu transmitea, în februarie, un scurt mesaj.

„Sunt bine, nu sunt motive de îngrijorare. Vă rog frumos să stați liniștiți, s-a exagerat foarte mult. Este pur și simplu un tratament pe care trebuie să îl urmez sub observație”, a transmis selecționerul.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile