INFRACȚIUNI
Minor fără permis, la volanul mașinii sustrase de la părinți
• marți seara, polițiștii au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe o stradă din localitatea Surdila-Găiseanca, iar la volan era un minor de 17 ani • aceasta nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar polițiștii au aflat că mașina a fost sustrasă de tânăr, în scop de folosință, fără ca părinții săi să aibă cunoștință • în plasa polițiștilor a picat și un bărbat din orașul Însurăței care conducea autoturismul având o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un minor care a furat mașina de la părinți, pentru a face o plimbare, chiar dacă nu avea permis, a fost prins de polițiști în localitatea Surdila Găiseanca. Echipajele de la Rutier i-au tăiat calea și unui șofer care conducea băut, în orașul Însurăței.
Activități intense au fost desfășurate de polițiști, marți și miercuri, pentru combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră, iar în cele 48 de ore au fost constatate peste 200 de fapte ilegale, iar 15 șoferi au rămas fără permis.
Ghinionul i-a urmărit pe doi participanți la trafic, un minor de 17 ani și un bărbat de 37 de ani, care nu aveau ce căuta la volan.
Astfel, la data de 8 septembrie, la ora 18:10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făurei, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza de competență, au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe o stradă din localitatea Surdila-Găiseanca.
”A fost stabilită identitatea șoferului, un minor de 17 ani din localitatea Surdila-Găiseanca, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că autoturismul în cauză ar fi fost sustras de către minor, în scop de folosință, fără ca părinții săi să aibă cunoștință despre acest aspect”, au transmis polițiștii.
Minorul a fost testat cu aparatul etilotest și drugtest rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.
Miercuri, 9 septembrie, în jurul orei 01:50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței au oprit în trafic un autoturism care se deplasa pe o stradă din orașul de domiciliu al celui aflat la volan, un bărbat de 37 de ani, din Orașul Însurăței.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar pe numele lui s-a întocmit dosar penal.
Amenzi de peste 84.000 de lei
La mijlocul săptămânii, în zilele de 8 și 9 septembrie, polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ, pentru a preveni faptele antisociale, au organizat 20 de acțiuni și au intervenit la 82 de evenimente.
Polițiștii au constatat 205 fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică.
În toate aceste cazuri, spun oamenii legii, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați.
”În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 84.000 de lei. Pentru menținerea siguranței rutiere, 15 șoferi au rămas fără permise de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic”, se mai arată în comunicatul transmis de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, 11 certificate de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
INFRACȚIUNI
Bătrân de 70 de ani, trimis în judecată după ce a sechestrat o minoră de 11 ani. A scăpat de arestul la domiciliu și stă cu brățara la picior
• inculpatul Constantin D., arestat la domiciliu după comiterea faptei, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal • la data de 15 iulie, bărbatul, în vârstă de 77 de ani, a determinat o minoră de 11 ani, din municipiu, să urmeze un traseu indicat de acesta, împotriva voinței sale • o persoană a intervenit, iar minora a fost preluată de polițiști în siguranță * acesta a fost arestat la domiciliu, dar la data de 21 octombrie a fost pus sub control judiciar și poartă permanent un dispozitiv electronic de supraveghere
O minoră de 11 ani a fost acostată de un pensionar, care a ținut-o de braț și a tras-o după el printre blocuri, ea fiind salvată după intervenția unui martor.
Fapta a fost comisă în luna iulie, iar bărbatul a fost reținut și arestat la domiciliu pentru infracțiunea de lipsire de libertate. S-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria (PJ) Brăila au definitivat cercetările și l-au trimis în fața instanței pe inculpatul D.C. (n.r. – Constantin D. – nume postat pe site-ul instanței), în stare de arest la domiciliu, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută de art. 205 Cod Penal.
”La data de 15 iulie, în intervalul orar 19.18-19.20, inculpatul C.D. a lipsit-o de libertate pe minora P.N.M., în vârstă de 11 ani, în sensul că s-a deplasat împreună cu aceasta din fața patiseriei «Panda», situată pe Calea Călărașilor nr. 252, până în parcarea interioară a blocului C1, în dreptul scării nr. 4, din municipiul Brăila, timp în care a ținut-o pe minoră de braț. Inculpatul a direcționat-o în zona dorită de acesta, profitând de starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate și privând-o astfel de libertatea de mișcare. Această acțiune a inculpatului a fost întreruptă ca urmare a intervenției unei martore”, au stabilit procurorii PJ Brăila.
”Fără ca minora să fie victima altei infracțiuni, a fost observată de un trecător, polițiștii intervenind astfel cu operativitate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
La ședința din 17 Iulie, Judecătoria Brăila a dispus față de bărbatul în cauză măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Magistrații au respins propunerea de arestare preventivă formulată de procuror și au dispus arestarea la domiciliu a inculpatului D. Constantin.

”Impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul de domiciliu fără permisiunea judecătorului, să nu ia legătura cu persoana vătămată P. B. Maria.
Pe durata arestului la domiciliu dispune ca inculpatul D. Constantin să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. Inculpatul va putea părăsi imobilul unde execută măsura arestului la domiciliu pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora.
Supravegherea respectării de către inculpat a obligațiilor care îi revin pe durata arestului la domiciliu va fi realizată de Inspectoratul de Poliție al Județului Brăila- Serviciul de Investigații Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare”, este soluția instanței.
După cum se arată pe site-ul Judecătoriei Brăila, la data de 4 septembrie s-a dispus prelungirea măsurii arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul Constantin D., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lipsirea de libertate în mod ilegal.
Inculpatul a fost pus sub control judiciar, cu brățara la picior
La ședința din 21 octombrie, judecătorii au înlocuit măsura arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul Constantin D., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, cu măsura controlului judiciar, pentru o durată de 60 de zile.
Pe durata controlului judiciar, inculpatul are unele obligații impuse și trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară ori de câte ori este chemat, să informeze organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa.
Pe durata controlului judiciar, bărbatul trebuie să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere și nu are voie să se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri de persoana vătămată.
Instanța desemnează Inspectoratul de Poliție Județean Brăila – Serviciul de Investigații Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare pentru supravegherea respectării obligațiilor impuse inculpatului. ”În cazul încălcării cu rea-credință a obligațiilor care îi revin sau dacă există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive”, arată magistrații.
INFRACȚIUNI
Conflict între vecini ”soluționat” cu toporul. Începe judecata agresorului
• acuzat de infracțiunea de tentativă la omor, inculpatul de 59 de ani, Ioniță G., a încercat să scape de judecată dar fără succes • acesta a invocat unele excepții dar instanța a constatat legalitatea actelor de urmărire penală și au decis că procesul poate începe • în decembrie 2025, pe strada Andrei Cocoș, inculpatul și-a lovit un vecin cu toporul în zona capului și a fost acuzat inițial de lovire sau alte violențe, dar apoi s-a schimbat încadrarea juridică în tentativă la omor
Bărbatul care și-a lovit vecinul cu toporul nu scapă de judecată. Inculpatul de 59 de ani, Ioniță G., acuzat de infracțiunea de tentativă la omor, a invocat unele excepții în cauză, dar instanța a constatat legalitatea actelor de urmărire penală și a decis că procesul poate începe. Mai departe instanța va decide pedeapsa.
În decembrie 2025, pe strada Andrei Cocoș, inculpatul și-a lovit un vecin cu toporul în zona capului și a fost acuzat inițial de lovire sau alte violențe, dar apoi s-a schimbat încadrarea juridică în tentativă la omor.
La data de 19 ianuarie s-a înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul (PT) Brăila ordonanța de declinare a competenței materiale din data de 16 ianuarie a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, motivată de schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în cauză, într-o infracțiune de competența PT Brăila.
S-au efectuat cercetări față de inculpatul G. Ioniță (n.r. – nume postat pe site-ul instanței) și acestea au fost continuate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.
Potrivit anchetatorilor, la data de 28 decembrie, în jurul orei 21.00, inculpatul se afla pe raza municipiului Brăila, pe strada Andrei Cocoș, și a lovit o persoană cu partea netăioasă a unui topor, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale.
S-a stabilit că a fost vorba despre un conflict între vecini, iar inculpatul a fost arestat preventiv. Împotriva sa a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale, iar acum cercetările sunt continuate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor.
După comiterea faptei cu violanță, inculpatul a fost arestat preventiv.
procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a solicita prelungirea măsurii arestării preventive.



















