LOCAL
Militarii Regimentului 307 Infanterie Marină, din cadrul Flotilei Fluviale, se instruiesc la munte
• timp de două săptămâni, infanteriștii marini experimentează traiul în condiții de izolare temporară și se ocupă de pregătirea, organizarea și conducerea instrucției în condițiile zonei de munte, ziua și noaptea
Infanteriștii marini – structură de elită a Armatei Române – se antrenează și își perfecționează deprinderile de luptă pentru a putea acționa rapid și eficient în orice mediu.
Astfel, timp de două săptămâni, militari din cadrul Regimentului 307 Infanterie Marină „Heracleea”, unitate aparținând Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila, execută activități specifice de instruire pentru conducerea taberei. Potrivit unor surse din cadrul Marinei Militare Române, activitatea are ca scop antrenarea și menținerea cunoștințelor învățate în cazarmă privind traiul în condiții de izolare temporară, pregătirea, organizarea și conducerea instrucției specifice în condițiile zonei de munte ziua și noaptea și acomodarea militarilor la condițiile geoclimatice specifice muntelui pe timp de iarnă.
„Antrenarea deprinderilor militarilor privind confecționarea mijloacelor improvizate de transport a militarilor răniți și a celor în folosirea cu pricepere a avantajelor terenului pentru executarea unor acțiuni îndrăznețe au rolul de a perfecționa instrucția infanteriștilor marini”, a precizat sursa citată.
LOCAL
O femeie a căzut în autobuz după ce șoferul a redus viteza. A fost transportată la spital pentru îngrijiri. De ce a frânat șoferul brusc
UPDATE – Conform informațiilor puse la dispoziția redacței de o cititoare care se afla în trafic la momentul incidentului, se pare că șoferul autobuzului a încercat evitarea unei coliziuni cu un alt autovehicul care ”i-a tăiat calea și care i-a pus frână brusc în față”.
ȘTIREA INIȚIALĂ – Un incident a avut loc în urmă cu puțin timp într-un autobuz de pe traseul 2, pe Calea Călărașilor, în stația Piața Concordia. O femeie, în vârstă de 66 de ani, pasageră în mijlcul de transport, a căzut și a suferit vătămări corporale. A fost nevoie de intervenția ambulanței.
La fața locului s-au deplasat și echipaje de poliție pentru a efectua cercetări și a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul.
”Din primele date a reieșit că, o femeie de 66 de ani, din municipiu, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, ce se deplasa pe Calea Călărașilor către Bulevardul Independenței, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut de la propria înălțime, după ce șoferul ar fi redus viteza”, precizează polițiștii.
Polițiștii continuă verificările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
LOCAL
O fată de 17 ani a plecat de la locuința bunicii și nu a mai revenit
Minoră dispărută de la locuința bunicii sale din comuna Jirlău. La data de 20 octombrie, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Făurei au fost sesizați cu privire la faptul că minora BOBI BIANCA NADIA, de 17 de ani, ar fi plecat de la domiciliu, iar bunica a spus că din acel moment nu mai știe nimic despre aceasta.
Ca și semnalmente, fata are înălțime aproximativă 1,70 m, greutate aproximativă 55 kg, ochi căprui, păr lung șaten, constituție atletică.
La momentul plecării, tânăra era îmbrăcată cu un tricou de culoare alb și galben, pantaloni și bluză de trening de culoare albastru, papuci albi cu inscripția literei „B”.
Persoanele care pot furniza orice informații despre persoana în cauză, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.























