Social Media

POLITIC

Laurențiu Coman, consilier superior gradul I în Ministerul Economiei

Publicat

în

* Coman a câștigat concursul pentru ocuparea acestui post * drept urmare și-a dat demisia din PNL, implicit din funcția de consilier municipal
 
 
 
 
”Astăzi mi-am înaintat demisia din funcția de consilier municipal și din cea de membru al Partidului Național Liberal. Decizia vine ca urmare a faptului că am ales să mă reîntorc în administrație, intrând în rândul funcționarilor publici. Le urez succes colegilor liberali și partenerilor din administrația publică locală și îmi exprim speranța că Brăila va avea parte, în viitor, de dezvoltarea economică de care are atâta nevoie”, a transmis Laurențiu Coman jurnaliștilor brăileni, cărora le-a mulțumit pentru colaborare. ”Apreciez comunicarea dintre noi și vă asigur de întreaga mea deschidere și pe viitor”, a promis Coman.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile