CULTURĂ
La doar 7 ani, pe scenă alături de “Lăutarii” şi maestrul Botgros
• Giulia Orăşanu, elevă în clasa pregătitoare la Liceul cu Program Sportiv, are mai puţin de un an de când s-a apucat de cântat şi de atunci câştigă premiu după premiu la toate competiţiile la care participă • micuţa are în palmares 7 distincţii, printre care premiul I la ediţia din acest an a Festivalului “Lină Chiralină” • talentul ei este recunoscut de toţi cei care o ascultă, fetiţa ajungând să cânte pe scenă cu maestrul Nicolae Botgros
Are un zâmbet inocent, o energie molipsitoare şi o voce de aur. Giulia Orăşanu, elevă în clasa pregătitoare la Liceul cu Program Sportiv, este o mare speranţă a muzicii populare din Brăila. Nu o spunem noi! O spun profesioniştii în folclor, care rămân uimiţi de vocea ei atunci când o ascultă.
Micuţa, care a împlinit chiar ieri 7 ani, s-a apucat de cântat dintr-o întâmplare, în urmă cu mai puţin de un an. “Ne-am dus să ne înscriem nepoţica la Palatul Copiilor, la dansuri. Acolo ne-am întâlnit cu domnul profesor Gigi Dogărescu, care a întrebat-o cum o cheamă şi, când i-a auzit glasul, i-a zis: “Vino la noi! Lăsaţi-o la mine, că facem treabă”. La a treia întâlnire profesorul ne-a spus că o să câştige toate premiile cu Giulia”, ne-au povestit bunicii micuţei.
7 premii într-un an
“Profeţia” lui Gigi Dogărescu s-a împlinit. După doar câteva luni de cursuri, în primăvara lui 2016, Giulia a început să participe la competiţii de folclor, câştigând premiu după premiu. Astfel a reuşit performanţa ca la doar 6 ani să câştige 7 premii la festivaluri internaţionale, naţionale şi interjudeţene. Palmaresul micuţei curpinde următoarele distincţii:
– Premiul I, Concursul Regional de Folclor Tradiţional şi Obiceiuri “Pe-o gură de rai” Focşani;
– Premiul I, Festivalul Interjudeţean de Muzică şi Dans Popular “Florii”, Brăila;
– Premiu special, Concursul Interjudeţean de Folclor “Opincuţa de Aur”, Brăila;
– Premiul special, Festivalul Naţional de Muzică Uşoară şi Muzică Populară “Cununa Petrolului” Moreni, Dâmboviţa;
– Premiul I, Festivalul-Concurs Naţional de Folclor “Lină Chiralină”, Brăila;
– Premiul I, Festivalul Interjudeţean de Folclor “Cânt şi Joc pe Călmăţui”, Brăila;
– Premiul II, Festivalul Internaţional de Muzică Populară şi Dans pentru Copii “Moineşteanca”, Bacău.
Pe lângă muzica populară, Giulia iubeşte şi sportul, ea mergând la cursuri de înot de aproape un an.
Pe scenă, alături de maestrul Nicolae Botgros
Giulia a avut ocazia să întâlnească unul dintre cei mai mari dirijori ai unei orchestre de muzică populară, un nume cu adevărat sonor pentru folclorul românesc de pe ambele maluri ale Prutului: maestrul Nicolae Botgros. În cadrul Festivalului Internaţional de Folclor “Cântec de dragoste de-a lungul Dunării”, micuţa interpretă de muzică populară a fost invitată de artist să cânte alături de orchestra “Lăutarii”.
“În a doua seară a festivalului, fetiţa i-a dus un trandafir maestrului Nicolae Botgros. Acesta a întrebat-o de ce i l-a adus şi Giulia i-a spus că îi place foarte mult cum cântă. «Dar tu ştii să cânţi?», a întrebat-o Botgros. Fetiţa i-a zis că ştie să cânte şi i-a făcut şi o mică demonstraţie. A invitat-o să urce apoi pe scenă, în ultima seară a festivalului, deşi ea nu mai cântase niciodată cu orchestra, doar cu negativul. A doua zi, au făcut o probă şi a rămas uimit că a reuşit să cânte cu orchestra din prima, ba chiar a spus că se întâmplă ca cei mari să nu reuşească din prima. A urcat pe scenă în ultima seară şi a cântat «Sunt o fată frumuşic㻓, ne-au povestit bunicii fetiţei.
Cel mai recent concert al Giuliei a avut loc pe 11 septembrie, la începutul anului şcolar. La festivitatea de deschidere de la Liceul cu Program Sportiv, ea a cântat imnul naţional al României, “Deşteaptă-te, române!” provocând emoţie şi admiraţie colegilor, dar şi profesorilor prezenţi la eveniment.
Încurajată şi susţinută de toţi cei din jurul ei, Giulia vrea ca într-o zi să ajungă o mare solistă de muzică populară. Noi îi urăm succes.
CULTURĂ
Vernisajul Salonului Internațional de Grafică Digitală 2026, ediția a II-a, la Centrul Cultural Nicăpetre
• evenimentul a avut loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, în clădirea-monument istoric de pe Strada Belvedere nr. 1 – fosta Casă Embiricos • expoziția reunește pe simeze o selecție impresionantă de peste 60 de lucrări semnate de artiști din România și din întreaga lume
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, începând cu ora 13:00, la Muzeul Brăilei „Carol I” – Centrul Cultural Nicăpetre (fosta Casă Embiricos, monument istoric) de pe Strada Belvedere nr. 1, a avut loc deschiderea celei de-a doua ediții a Salonului Internațional de Grafică Digitală (SIGD 2026).
Potrivit organizatorilor, evenimentul reunește pe simeze o selecție impresionantă de peste 60 de lucrări semnate de artiști din România și din întreaga lume (Germania, Olanda, Anglia, Franța, Mexic, SUA, Israel, Belgia, Canada), structurat sub îndrumarea atentă a unei echipe dedicate, formată din curatorii Ana Amelia Mădălina Dincă (critic de artă) și Nicoleta Elena Albu (educator muzeal), alături de coordonatorul de proiect Adrian Branea. Expoziția poate fi vizitată până pe 26 noiembrie 2025, de miercuri până duminică, între orele 09:00 – 17:00.
„Într-o epocă a transformărilor tehnologice rapide, acest salon își propune să redefinească percepția publicului asupra noului val de expresie vizuală. Departe de a fi o simplă „artă pe calculator” generată automat sau un produs lipsit de efort creativ, arta digitală prezentă în cadrul salonului demonstrează că ecranul și tableta grafică sunt doar instrumente contemporane, extensii ale minții și sensibilității umane, la fel cum au fost cândva penelul sau dalta. Actul creației rămâne profund autentic și riguros: în spatele fiecărui pixel se ascund legi fundamentale ale compoziției, geometrii complexe, construcții elaborate de perspectivă și armonii cromatice studiate. În ciuda prejudecăților actuale legate de inteligența artificială generativă, lucrările expuse reconfirmă valoarea de neînlocuit a artistului ca vector conceptual”, precizează organizatorii evenimentului de la Centrul Cultural Nicăpetre.
În opinia echipei care a pus la punct evenimentul, tehnologia nu înlocuiește meșteșugul, ci îi extinde limitele, transformând viziunea interioară a creatorului într-o realitate estetică palpabilă, unică și profund umană.
Publicul brăilean este invitat să exploreze un spațiu expozițional unde tehnicile tradiționale de compoziție fuzionează cu inovația digitală, oferind o perspectivă proaspătă asupra modului în care arta contemporană depășește granițele geografice și materiale. Expoziția a fost organizată în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România (UAPR).
CULTURĂ
Atelier de Limbă Greacă pentru începători la Biblioteca Județeană
• cursul se adresează adulților și este susținut de Crina-Monica Stănică-Negrescu, vorbitoare nativă de limbă greacă • atelierul se va întruni în fiecare sâmbătă, de la ora 14:00, începând cu 7 noiembrie 2026, iar înscrierile se fac apelând numărul de telefon: 0757.212.172
Brăilenii interesați de învățarea limbii grecești sunt invitați, de săptămâna viitoare, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, la Atelierul de Limbă Greacă pentru începători, dedicat adulților și susținut de Crina-Monica Stănică-Negrescu, vorbitoare nativă de limba greacă.
„Ce îți vine în minte când auzi de Grecia? Peisaje albastre, mare, vaporașe, voie bună și mâncare delicioasă? Dar și un alfabet care pare imposibil de descifrat? Vino la atelier ca să descoperi cum vorbești, deja, grecește fără să-ți dai seama și la următoarea vacanță în Grecia să nu mai ai nevoie de dicționar! Într-o atmosferă relaxată și prietenoasă, vom explora împreună frumusețea și spiritul limbii grecești!”, este îndemnul organizatorilor Atelierului de Limbă Greacă de la Biblioteca publică.
Înscrieri și informații puteți obține apelând numărul de telefon 0757.212.172. Cursurile se vor ține în fiecare sâmbătă, de la ora 14:00, începând cu data de 7 noiembrie 2026.























