ADMINISTRAȚIE
«Amintirile» au răscolit Ianca. Zilele Oraşului, cu muzică live şi distracţie «hight»
• artiştii aleşi pentru ediţia din acest an a sărbătorii oraşului brăilean au fost peste aşteptările publicului • dacă sâmbătă, interpretul Paul Surugiu, cunoscut ca “Fuego”, a fost “momentul zero” al serii, duminică, vedete au fost hiturile anilor 2000, interpretate 100% live pe scena din parc de băieţii de la 3 Sud Est • şi ceilalţi artişti au creat atmosferă de petrecere, iar focul de artificii de la miezul nopţii a marcat încheierea celei de-a XX-a ediţii a Zilelor Oraşului
Localitatea brăileană Ianca a fost, pentru două seri la rând, centrul distracţiei în judeţ. În al doilea weekend de septembrie, a devenit deja o tradiţie ca cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică populară şi uşoară să urce pe scenă şi să sărbătorească, alături de publicul numeros, Zilele Oraşului. Aceasta a fost cea de-a douăzecea ediţie şi a fost sărbătorită cum nu se putea mai potrivit: trupa 3 Sud Est a susţinut recitalul final, ce a cuprins piese arhicunoscute ale anilor 2000. Dacă pentru unii, zilele de 7 şi 8 septembrie au reprezentat ultimele clipe de vacanţă şi pregătirea pentru noul an şcolar, pentru comunitatea din Ianca a însemnat muzică bună, terase, grătare şi parc de distracţii pentru copii. După ce anul trecut, printre artiştii invitaţi să concerteze în oraş s-a numărat un nume internaţional, Dr. Alban, anul acesta a urcat pe scenă un ansamblu din Franţa, în contextul înfrăţirii oraşelor Ianca şi La Chapelle Sur Erdre.
Festivităţile au început încă de vineri, 6 septembrie, când au avut loc deschiderea oficială şi Te Deum, iar primarul şi invitaţii au ţinut discursuri pe esplanada din faţa Casei de Cultură. Ulterior, cei prezenţi au fost invitaţi să viziteze expoziţia de pictură “Satul românesc ieri şi azi”, organizată în holul Casei de Cultură. Atenţia s-a mutat către parcul orăşenesc, începând cu ora 14.00. Aici, artiştii locali au urcat pe scenă, încântând publicul cu programul artistic special pregătit pentru sărbătoarea localităţii.
Sâmbătă a fost ziua dedicată iubitorilor de muzică populară. Invitaţii au fost Ansamblul Folcloric “Ţara Vrancei”, Ansamblul francez “Laouen Breudeur”, Surorile Osoianu din Republica Moldova, Paul Surugiu – Fuego şi Ionuţ Fulea. Spectacolul a început în jurul orei 19.30, iar cei care au deschis programul artistic au fost membrii ansamblului “Ţara Vrancei”. Prin paşii lor de dans impecabili şi pasiunea pe care o presărau pe acordurile populare au reuşit să aducă bucuria pe chipurile celor din publicul matur. Şi-au încheiat programul cu cântece patriotice, întinzând dintr-un colţ al scenei în altul tricolorul. După acest moment pur românesc, au urmat francezii de la “Laouen Breudeur”, care au adus pe scenă o mică parte din cultura lor, cântece şi dansuri cunoscute în Ţara Hexagonului. Ulterior, pe scenă au urcat Surorile Osoianu, considerate “voci gemene”, deşi sunt cinci la număr: Ileana, Iulia, Valentina, Romela şi Maria. Acestea, originare din Republica Moldova, au încântat spectatorii cu cântece de dragoste şi balade. Cel mai aşteptat moment al serii s-a dovedit a fi recitalul susţinut de Paul Surugiu, cunoscut ca “Fuego”. Cei prezenţi în jurul scenei, deşi trecuţi de 40 de ani, s-au comportat ca nişte adolescenţi ce ascultă trupa favorită. Au cântat alături de artist cele mai cunoscute piese ale acestuia şi l-au aplaudat puternic. Interpretul de muzică populară Ionuţ Fulea a încheiat seria recitalurilor de sâmbătă. Pe lângă vocea puternică, publicul a remarcat şi carisma artistului.
Seara de duminică a fost dedicată tineretului, în primă parte, deoarece pe scenă au urcat artişti cunoscuţi ai momentului: Theo Rose, Spike, Jo şi What’s Up. Theo Rose a încântat adolescenţii prin voce şi prin frumuseţe, dar şi prin stilul vestimentar ales pentru acest spectacol. What’s Up a cântat, în premieră, o nouă piesă alături de Theo Rose, după care şi-a continuat recitalul cu piese îndrăgite precum “Taxi” şi “K la Meteo”. “Scandal” şi “Au înnebunit salcâmii” sunt două dintre melodiile interpretate de Spike, în timp ce Jo i-a cucerit pe cei din public cu “Răpitor” şi alte hit-uri cunoscute ale sale.
Finalul a fost la superlativ, când membrii trupei 3 Sud Est au susţinut un concert live 100%. Au cântat piese vechi şi noi din propriul repertoriu (“Focul”, “Amintirile”, “De dorul tău”, “Iubire”), dar au surprins publicul în momentul în care au început să fredoneze refrenele hit-urilor aparţinând unor foste trupe din anii 2000: “Cine e cu noi” (BUG Mafia), “Vino la mine” (N&D), “Fată verde” (K1), “Ţi-am promis” (Akcent), “N-am crezut” (Animal X) etc.
În jurul orei 12.15, focul de artificii a marcat încheierea celei de-a douăzecea ediţii a Zilelor Oraşului Ianca.
ADMINISTRAȚIE
Fără impozite pentru balcoanele închise!
• în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR au susținut în Parlament noul Cod al Urbanismului, ale cărui prevederi au stârnit controverse privind impozitarea balcoanelor închise, primarul Brăilei, Viorel Marian Dragomir, anunță că a găsit o soluție legală pentru ca proprietarii să nu plătească în plus • edilul spune că nu este de acord cu măsurile care împovărează populația și transmite că administrația locală trebuie să fie de partea oamenilor
Subiectul a ajuns în atenția publică după ce prevederile noului Cod al Urbanismului, adoptat în luna august, au readus în discuție situația balcoanelor închise la bloc. Mai exact, reglementările referitoare la modificările aduse construcțiilor și la intrarea acestora în legalitate au ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care ar putea fi tratate apartamentele ale căror balcoane au fost închise cu tâmplărie și geamuri.
Controversa are și o componentă politică. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, proiectul noului Cod al Urbanismului a fost asumat la nivelul Ministerului Dezvoltării, inițial în mandatul lui Cseke Attila (UDMR). În Parlament, proiectul a beneficiat de susținerea majorității formate din PSD, PNL, USR și UDMR, formațiuni care au contribuit la adoptarea acestuia.
Astfel, deși prevederile legislative au fost prezentate în contextul reformei urbanismului și al îndeplinirii unor obiective asumate prin PNRR, efectele unor dispoziții au ajuns să provoace îngrijorare în rândul proprietarilor de apartamente.
Una dintre cele mai discutate probleme este cea a balcoanelor închise și a posibilelor obligații fiscale sau administrative care ar putea apărea. Pentru foarte mulți proprietari, închiderea balconului nu a reprezentat un moft sau o investiție de lux, ci o necesitate.
Oamenii au făcut aceste modificări pentru a-și proteja locuințele de frig, zgomot, praf și intemperii, dar și pentru a câștiga un spațiu suplimentar util familiei. În multe blocuri din Brăila, balcoanele închise au devenit o realitate întâlnită de-a lungul anilor în numeroase apartamente.
În acest context, posibilitatea ca proprietarii să ajungă să plătească impozite duble sau să fie obligați să parcurgă proceduri administrative costisitoare pentru intrarea în legalitate a stârnit nemulțumire și numeroase întrebări.
Primarul Brăilei intervine și transmite că locuitorii orașului nu vor fi puși să plătească în plus
În timp ce noul Cod al Urbanismului, susținut în Parlament de PSD, PNL, USR și UDMR, a adus în discuție posibile costuri suplimentare pentru proprietarii de apartamente cu balcoane închise, primarul Brăilei, Viorel Marian Dragomir, anunță că nu este de acord cu aceste prevederi și că a identificat o soluție legală pentru ca brăilenii să nu plătească impozite duble sau taxe suplimentare.
Reacția primarului Viorel Marian Dragomir a venit printr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, în care edilul și-a exprimat dezacordul față de această posibilitate și a anunțat că Primăria Brăila a identificat o soluție legală pentru rezolvarea situației.
”La Brăila, nu vor plăti impozit dublu cei care și-au închis balconul! Nu sunt de acord cu ce s-a decis la București! Am și găsit soluția!”, a transmis acesta. Edilul a criticat ideea unor obligații fiscale suplimentare pentru proprietarii care și-au închis balcoanele, subliniind că o asemenea măsură ar fi nedreaptă pentru familiile care au făcut aceste modificări din motive practice.
”Un balcon închis nu este un lux, ca să fie clar! Este o necesitate pentru confortul și liniștea unei familii”, a punctat Viorel Marian Dragomir. Primarul a explicat și care ar fi fost consecințele financiare pentru proprietari în cazul în care nu s-ar fi găsit o soluție. Pe lângă posibilitatea majorării impozitului pe apartament, oamenii ar fi putut fi nevoiți să suporte cheltuieli importante pentru obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire, taxe către Inspectoratul de Stat în Construcții, expertize tehnice, proiecte și avize.
Mai mult, toate aceste demersuri ar fi presupus timp pierdut și parcurgerea unor proceduri birocratice deloc simple pentru cetățeni. Potrivit primarului, taxele aferente unor astfel de documentații ar fi putut ajunge la valori de zece ori mai mari, ceea ce ar fi însemnat o povară suplimentară pentru proprietari.
”Administrație pentru oameni, nu împotriva lor!”
Într-o perioadă în care fiecare cheltuială contează, primarul Brăilei, Viorel Marian Dragomir, vine în sprijinul locuitorilor care și-au închis balcoanele și anunță că a găsit o soluție legală pentru ca aceștia să nu fie împovărați cu impozite duble și taxe suplimentare. Edilul spune răspicat că nu este de acord cu măsurile care afectează bugetul familiilor și că administrația locală trebuie să lucreze în interesul oamenilor.
Viorel Marian Dragomir a transmis că administrația locală trebuie să fie de partea cetățenilor și să caute soluții atunci când apar probleme care le pot afecta bugetul familiei.
Acesta a afirmat că nu este normal ca oamenii să fie puși în situația de a suporta costuri suplimentare pentru o modificare pe care mulți au făcut-o cu ani în urmă, în scopul îmbunătățirii condițiilor de locuit. ”Cât timp sunt eu primar, la Brăila facem administrație pentru oameni, nu împotriva lor!”, a afirmat edilul. Acesta a ținut să sublinieze că poziția sa nu este una singulară, amintind că și în timpul pandemiei, dar și în alte situații în care deciziile luate la nivel central au afectat comunitatea locală, a ales să se opună măsurilor pe care le-a considerat nedrepte pentru brăileni.
Viorel Marian Dragomir susține că mandatul său este dedicat modernizării orașului, schimbării în bine a Brăilei și găsirii unor soluții în beneficiul comunității, nu introducerii unor noi piedici birocratice sau poveri financiare pentru locuitori.
Viorel Marian Dragomir a insistat asupra faptului că soluția identificată de Primăria Brăila este una legală și sigură, astfel încât proprietarii care și-au închis balcoanele să nu fie obligați să suporte cheltuieli suplimentare.
Reacția brăilenilor: peste 2.400 de aprecieri și mai mult de 600 de distribuiri în doar câteva ore
Interesul pentru acest subiect este confirmat și de reacțiile din mediul online. Postarea primarului a strâns, în numai câteva ore, peste 2.400 de aprecieri și a fost distribuită de peste 600 de ori. Numărul mare de reacții arată cât de importantă era această clarificare pentru locuitorii municipiului.
Brăilenii au urmărit subiectul cu interes, iar distribuirea masivă a mesajului demonstrează că informația era una așteptată și că situația îi preocupa pe numeroși proprietari de apartamente. Într-o perioadă în care cheltuielile gospodăriilor sunt tot mai atent calculate, perspectiva unor noi taxe sau a unor obligații financiare suplimentare nu putea trece neobservată.
Tocmai de aceea, anunțul edilului a reprezentat un răspuns la o preocupare reală a comunității. Dincolo de disputa privind prevederile legislative adoptate la nivel central, mesajul transmis de primarul Brăilei pune în prim-plan o problemă concretă a oamenilor: nevoia de a nu fi împovărați cu noi taxe și proceduri pentru propriile locuințe.
Viorel Marian Dragomir a încheiat mesajul reafirmând că administrația locală își va continua proiectele de modernizare a orașului, dar fără a ignora problemele de zi cu zi ale brăilenilor.
”Continuăm împreună să construim pentru Brăila, nu să demolăm balcoane și să plătim dublu sau de zece ori!”, a transmis primarul.
ADMINISTRAȚIE
Doi noi consilieri județeni PSD Brăila au depus jurământul
• este vorba despre Roxana-Valentina Ichim, profesoară, și medicul Ștefan-Alexandru Luchian • aceștia și-au depus jurământul de credință la începutul ședinței ordinare a CJ Brăila din 29 octombrie • cei doi au preluat locurile devenite vacante după demisiile altor doi PSD-iști, Valentina Turcoeanu și Andrei Ionuț Ichim (soțul Roxanei Ichim)
Consiliul Județean Brăila are doi noi membri, începând de joi, 29 octombrie. Este vorba despre următorii membrii supleanți pe lista cu care PSD Brăila s-a înscris în Alegerile Locale din 2024: Roxana – Valentina Ichim (fostă Sorică, poziția 21 pe listă) și Ștefan – Alexandru Luchian (locul 22). Roxana Ichim este profesoară în învățământul preșcolar, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 39, ”Căsuța Fermecată” din Brăila, iar Luchian este medic primar de chirurgie generală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila.
”Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună-credință tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Brăila. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, au jurat cei doi în fața plenului, în cadrul ședinței ordinare a CJ Brăila din luna octombrie.
Președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila), le-a urat bun venit celor doi noi consilieri după depunerea jurământului.
”Felicitări celor doi consilieri! Și mult spor în ceea ce vreți să faceți! Din momentul de față puteți vota proiectele de hotărâri”, le-a transmis Chiriac noilor colegi.
Reamintim că, în data de 20 octombrie a avut loc o ședință extraordinară a CJ Brăila, în cadrul căreia au fost aprobate două proiecte privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatelor de consilieri județeni ale PSD-iștilor Valentina Turcoeanu și Andrei Ionuț Ichim (soțul Roxanei Ichim), și declararea vacantă a fotoliilor deținute de cei doi până nu demult.
”Demisia este determinată de modificările legislative intervenite în materia incompatibilităților aplicabile funcțiilor și calităților deținute, care generează o situație de incompatibilitate ce nu exista la momentul candidaturii și al dobândirii mandatului în urma alegerilor locale din anul 2024”, au motivat ambii social-democrați în demisiile transmise conducerii CJ Brăila.























