Social Media

CULTURĂ

Festivalul “Lină Chiralină” îşi desemnează astăzi câştigătorii

Timp de citire: 5 minute

• timp de trei zile, ansambluri folclorice şi tinere talente din întreaga ţară s-au întrecut pe scena de pe esplanada Dunării în cântece şi dansuri populare • la această ediţie participă 24 ansambluri folclorice şi formaţii de dansuri şi peste 20 solişti vocali, solişti instrumentişti şi grupuri vocale, însumând un număr de peste 800 elevi din 13 judeţe
 
În perioada 10 – 12 august, pe Faleza Dunării se desfăşoară Festivalul Naţional de Folclor “Lină Chiralină”, manifestare organizată de Primăria Municipiului Brăila şi Palatul Copiilor. Proiectul Palatului Copiilor “Lină, Chiralină” a început timid în anul 2000 ca un concurs judeţean care dorea să promoveze tradiţiile şi obiceiurile moştenite din moşi-strămoşi de pe malurile Dunării de Jos, iar ele  să fie preluate şi transmise următoarelor generatii şi, în acelaşi timp să sădească in inimile copiilor dragostea pentru frumos şi autentic, armonie, graţie, ritm. Acest proiect a luat amploare în anul 2011, prin colaborarea cu Primăria municipiului Brăila, care contribuie la reuşita acestei manifestări şi împreună, zilele acestea, într-o adevărată sărbătoare a cântecului, dansului şi portului popular, a adunat laolaltă, adevăraţi artişti din toate zonele ţării. Prin cântec, dans şi reprezentaţii de artă populară, festivalul promovează frumuseţea, unicitatea neamului românesc, în contextul globalizării şi al păstrării identităţii socio-culturale. Tradiţiile, obiceiurile, portul şi folclorul sunt comori inestimabile ce definesc un popor făcându-l unic, statornic şi nemuritor în ciuda scurgerii timpului.
Festivalul a crescut valoric, impunându-se în viaţa cultural-artistică a judeţului Brăila şi a ţării. Paradele  portului popular, spectacolele folclorice susţinute pe scena Esplanada Dunării, întâlnirile dintre mesagerii diferitelor zone ale ţării, spiritul competitiv, de înalt profesionalism, cunoaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor diferitelor colţuri ale ţării se înscriu în această extraordinară atmosferă magică de bucurie a cântecului şi dansului, aflată sub semnul colaborării şi prieteniei.
Evenimentul este o adevărată sărbătoare a cântecului şi dansului popular, o explozie de originalitate şi tradiţii, păstrate din generaţie în generaţie şi transmise mai departe prin intermediul artei spectacolului de minunaţii copii care au venit din mai multe judeţe.        Varietatea dansurilor, a ritmurilor, a costumelor tradiţionale atrage de fiecare dată atenţia şi câştigă admiraţia celor îndrăgostiţi de folclor, reflectând istorie, cultură, atitudini, valori.
După cum am aflat de la profesor Ghiţă Nedelcu, directorul Palatului Copiilor din Brăila, participanţii la această manifestare au ocazia, pe parcursul festivalului, să viziteze Brăila, această cetate istorică de la malul Dunării, dar şi să facă cunoştinţă cu ospitalitatea proverbială a locuitorilor săi. Sub marea umbrelă a folclorului, la Brăila se adună oameni care  îndrăgesc folclorul, acest bun spiritual de preţ, pe care îl receptează bucuroşi, cu exuberanţă, pasiune, patimă, dornici de autenticitate, interpretare adecvată, varietate şi culoare, creaţia populară constituind un inepuizabil izvor de inspiraţie. “Imensul tezaur folcloric al ţării constituie o componentă valoroasă, o moştenire de preţ, ce trebuie dusă mai departe, pentru că un popor trebuie să trăiască prin ceea ce lasă prin fiii săi. Dintr-o astfel de perspectivă şi motivaţi moral faţă de cei ce au trăit şi au muncit înaintea noastră, ne dorim a fi păstrătorii şi continuatorii acestor comori de suflet românesc”, apreciază profesorul Ghiţă Nedelcu.
În serile acestea, pe Esplanada Dunării au evoluat  copii  minunaţi, veniţi din judeţele: Maramureş, Sălaj, Braşov, Olt, Tulcea, Vrancea, Iaşi, Galaţi, Bacău, Prahova, Mureş, Dolj, Vâlcea şi, bineînţeles, Brăila.
La prezenta ediţie participă 24 ansambluri folclorice şi formaţii de dansuri şi peste  20 solişti vocali, solişti instrumentişti şi grupuri vocale, însumând un număr de peste 800 elevi din  13 judeţe. Ei sunt răsplătiţi seară de seară cu aplauzele spectatorilor, dar şi cu premiile acordate de un juriu de specialitate. La această ediţie, juriul este format din: preşedinte: prof.Ilie Brăileanu-director Palatul Copiilor Slatina; preşedinte executiv- director de festival: prof.Ghiţă Nedelcu- director Palatul Copiilor Brăila  şi membrii: prof. Dana Călineţ-Petre-director C.C Moreni-Dâmboviţa; prof. Iuliana Soare-Şcoala Gimnazială.”Sfinţii Voievozi” Bucureşti; prof. Maria Radu Şcoala Gimnazială “I.L.Caragiale” Brăila; prof. Ioan Muntean-C.C Şimleul Silvaniei-Maramureş; prof. Săulescu Cătălin-P.C.Râmnicu Vâlcea- Vâlcea.
După un maraton de două seri de muzică şi dansuri tradiţionale, în această seară, juriul va desemna câştigătorii acestei ediţii a festivalului “Lină Chiralină”, în aplauzele iubitorilor de folclor care se vor afla pe Esplanada Dunării.

CULTURĂ

Teatrul de Păpuși Brăila, prezent la Bienala de Scenografie București

Publicat

în

Teatrul de Păpuși Brăila, prezent la Bienala de Scenografie București 2026

Teatrul de Păpuși Brăila participă la cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București, desfășurată în perioada 16–25 octombrie 2026. Instituția brăileană a fost invitată să ia parte la evenimentul dedicat creației scenografice, alături de organizații și artiști din România și din străinătate.

Bienala este organizată cu implicarea Centrului Român OISTAT, a UNITER și a Festivalului Național de Teatru. Evenimentul a fost reluat în 2024, după o pauză de 32 de ani, iar în 2025 a primit Premiul Special al Senatului UNITER.

În cadrul Bienalei de Scenografie București 2026 este organizată o expoziție dedicată Teatrului de Animație și Teatrului pentru Copii și Tineret. Aceasta își propune să prezinte și să pună în valoare creațiile scenografice din acest domeniu.

Intitulată „Ecosistemul creativ”, expoziția reunește păpuși, marionete, costume, elemente de decor, instalații și schițe provenite din spectacole recente ale instituțiilor de profil din România. Publicul poate descoperi astfel modul în care ideile scenografilor se transformă în personaje, obiecte și universuri care prind viață pe scenă.

Bajko Attila, printre artiștii participanți

La expoziție participă 22 de artiști din patru țări: România, Italia, Marea Britanie și Ungaria. Printre aceștia se numără și Bajko Attila, artistul care a semnat scenografia spectacolului „Povestea pisicilor aristocrate”, montat pe scena Teatrului de Păpuși Brăila.

Participarea la Bienala de Scenografie București oferă teatrului brăilean ocazia de a face parte dintr-un eveniment dedicat diversității și creativității scenografice, în care universul spectacolelor pentru copii și tineri ocupă un loc distinct.

Citește articolul complet

CULTURĂ

Corul „Trison” al Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” – Diploma de Argint la Chișinău, în Republica Moldova

• prestigioasul cor brăilean a fost prezent, în perioada 15-18 octombrie, la cea de-a XIX-a ediție a Festivalului-Conscurs Internațional de Muzică Corală „A ruginit frunza din vii”, care s-a desfășurat la Chișinău • în total, au paticipat 30 de coruri din Republica Moldova, România, Ucraina, Spania, Germania și Letonia

Publicat

în

Corul „Trison” al Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” - Diploma de Argint la Chișinău, în Republica Moldova

Corul Mixt „Trison” al Școlii Populare de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila a făcut, din nou, cinste orașului și țării, după ce a obținut Diploma de Argint, la categoria C (Coruri mixte), în cadrul celei de-a XIX-a ediții a Festivalului-Conscurs Internațional de Muzică Corală „A ruginit frunza din vii”, care s-a desfășurat la Chișinău, Republica Moldova, în perioada 15-18 octombrie 2026.

Astfel, sub îndrumarea profesorilor și dirijorilor Marcica și Ștefan Lupu, coriștii de la „Trison” au reprezentat cu succes municipiul Brăila și instituția unde-și desfășoară activitatea la acest important eveniment muzical internațional, dedicat promovării artei corale și dialogului cultural între popoare. Este pentru prima dată când brăilenii de la „Trison” urcă pe scena festivalului de la Chișinău.

Ediția din acest an a Festivalului-Conscurs Internațional de Muzică Corală „A ruginit frunza din vii” a reunit 30 de formații corale din Republica Moldova, România, Ucraina, Spania, Germania și Letonia. Diversitatea participanților a oferit un cadru valoros pentru schimburi de experiență artistică, promovarea tradițiilor muzicale naționale și consolidarea relațiilor culturale dintre țările participante.

Organizat de Asociația Muzical-Corală din Republica Moldova,  cu sprijinul partenerilor culturali și instituționali, Festivalul „A ruginit frunza din vii”, de la Chișinău promovează excelența interpretativă, diversitatea repertoriului și prietenia prin muzică. Distincția obținută de Corul Mixt „Trison” al Școlii Populare de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila răsplătește munca, pasiunea și dăruirea membrilor corului, precum și profesionalismul dirijorilor în pregătirea repertoriului prezentat în concurs.

„Gândurile noastre de aleasă apreciere și recunoștință se îndreaptă către Teatrul „Maria Filotti” Brăila, precum și către toți cei care, prin deschidere și susținere, au contribuit la această frumoasă experiență artistică a Corului Mixt „Trison”! Generozitatea și implicarea instituțiilor culturale locale sunt esențiale pentru încurajarea inițiativelor artistice și pentru promovarea valorilor culturale brăilene pe scenele din țară și din străinătate. Felicitări profesorilor și dirijorilor Marcica și Ștefan Lupu și tuturor membrilor Corului Mixt „Trison” pentru această frumoasă realizare! Le dorim noi succese artistice, inspirație și cât mai multe aplauze pe scenele viitoare!”, au consemnat reprezentanții Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu”, imediat după întoarcerea acasă a membrilor  corului brăilean.

Aprecieri au venit, de asemenea, din partea reprezentantului Asociației Naționale a Corurilor din România, prof. univ. dr. Emil Badea, și a vicepreședintelui „Catalan Federation of Choral Asociation”, Enric Genesca.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧