NAȚIONAL
Judecătoare din Galați, exclusă din magistratură pentru că a amânat nejustificat pronunțarea în 387 de dosare
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis luni excluderea din magistratură a judecătoarei Daniela Marilena Stoica de la Judecătoria Galați, acuzată că a amânat, în mod repetat și fără motive scuzabile, pronunțarea în 387 de dosare civile pe perioade îndelungate de timp, cuprinse între 16 și 381 de zile.
“Astăzi, 14 septembrie 2026, Completul de 5 judecători în materie civilă a judecat, în dosarul nr. 1058/1/2026, recursul declarat de recurenta Stoica Daniela Marilena împotriva hotărârii nr. 4J din 6 mai 2026, pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. 15/J/2025.
Prin hotărârea atacată, doamna judecător a fost sancţionată disciplinar cu excluderea din magistratură’, în temeiul art. 273 lit. f) din Legea nr. 303/2022.
Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, constatând că sunt întrunite elementele constitutive al abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 271 lit. g) teza I din Legea nr. 303/2022 referitoare la nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor”, anunţă Instanţa supremă într-un comunicat de presă.
ICCJ explică faptul că la luarea acestei decizii s-a avut în vedere conduita judecătoarei Daniela Marilena Stoica care, în mod repetat şi fără motive scuzabile, a amânat pronunţarea într-un număr de 387 de cauze civile pe perioade îndelungate de timp, de până la 381 de zile, în condiţiile în care, anterior, a mai fost sancţionată disciplinar pentru o conduită asemănătoare, precum şi pentru atitudini nedemne în timpul serviciului.
Conform Înaltei Curţi, magistraţii trebuie să îşi îndeplinească cu diligenţă îndatoririle profesionale, iar o justiţie întârziată, în lipsa unor argumente obiective şi rezonabile, creează potenţialul inducerii în societate a sentimentului de injustiţie şi erodează încrederea publică în sistemul judiciar.
NAȚIONAL
Orașul unde minorii nu vor mai putea închiria trotinete electrice
Tinerii cu vârsta sub 18 ani nu vor mai putea închiria trotinete electrice în București, potrivit unui nou regulament aprobat de Consiliul General al Municipiului București.
Măsura îi obligă pe operatorii serviciilor de închiriere să verifice vârsta utilizatorilor și introduce reguli mai stricte privind parcarea acestor vehicule pe domeniul public.
Există însă o excepție: tinerii care au împlinit 16 ani și dețin permis de conducere vor putea închiria trotinete electrice. Regulamentul urmează să fie aplicat după un termen de 60 de zile.
Noile reguli vizează și modul în care sunt parcate trotinetele electrice închiriate prin intermediul aplicațiilor. Acestea vor trebui lăsate în locuri special amenajate sau în zone în care nu blochează circulația pietonilor.
Operatorii vor avea obligația să intervină în cel mult două ore pentru a muta trotinetele lăsate în locuri necorespunzătoare, în caz contrar riscând sancțiuni.
Regulamentul introduce și o taxă de 75 de bani pe zi pentru fiecare trotinetă electrică utilizată în serviciul de închiriere. Această cheltuială suplimentară ar putea influența și costurile serviciului pentru utilizatori.
Reprezentanții companiilor care închiriază trotinete electrice consideră că interdicția nu va rezolva în totalitate problema accidentelor în care sunt implicați minorii.
Potrivit acestora, în numeroasele cazuri de accidente cu minori ar fi fost implicate trotinete personale, nu vehicule închiriate prin aplicații. Prin urmare, restricțiile aplicate serviciilor de închiriere nu ar acoperi toate situațiile care pot pune în pericol siguranța tinerilor.
Noile prevederi urmăresc să reglementeze utilizarea trotinetelor electrice închiriate în București, atât prin verificarea vârstei utilizatorilor, cât și prin stabilirea unor condiții mai stricte de parcare și exploatare a acestora.
NAȚIONAL
Condamnări grele după măcelul de la Urziceni: un bărbat a primit închisoare pe viață, iar alții 29 de ani
Tribunalul Ialomița a pronunțat condamnări grele în dosarul conflictului armat izbucnit în februarie 2025, pe străzile din Urziceni, între două familii rivale. Bărbatul care a împușcat mortal două persoane a primit închisoare pe viață, iar alți inculpați au fost condamnați la pedepse de până la 29 de ani de închisoare.
În total, 39 dintre cele 40 de persoane trimise în judecată au fost condamnate la pedepse cu închisoarea, în timp ce pentru un inculpat care era minor la data faptelor a fost dispusă o măsură educativă. Sentința pronunțată de Tribunalul Ialomița nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Cum a izbucnit conflictul armat de la Urziceni
Incidentul a avut loc pe 8 februarie 2025, în jurul orei 17:00, când aproximativ 40 de persoane din două grupuri rivale s-au confruntat pe străzile municipiului Urziceni, județul Ialomița.
Potrivit procurorilor, conflictul a fost precedat de tensiuni mai vechi între două familii din județele Prahova și Ialomița. După ce o propunere de înțelegere a fost refuzată, membrii uneia dintre familii s-au deplasat cu mai multe autoturisme la Urziceni, pentru a se confrunta cu adversarii.
Ambele grupuri se înarmaseră înainte de întâlnire cu arme de foc letale și neletale, bâte, topoare, răngi, cuțite și macete.
În urma violențelor, două persoane au fost împușcate mortal, iar alte șase au fost rănite. Patru dintre răniți au fost împușcați, iar în cazul a două persoane leziunile au pus viața în pericol, potrivit anchetatorilor.
După confruntare, doi dintre inculpați au ascuns două dintre armele folosite. Instanța a reținut că omorul și tentativele de omor au fost comise cu premeditare.
Ce pedepse au primit persoanele implicate
Bărbatul care a tras focurile de armă mortale a fost condamnat la detenție pe viață. Alți 18 inculpați din grupul său au primit pedepse cuprinse între 19 ani și 4 luni și 29 de ani de închisoare, pentru complicitate la omor calificat și complicitate la tentativă de omor calificat.
Doi dintre aceștia au fost condamnați și pentru tentative de omor calificat: unul a tras cu o armă cu alice asupra a două persoane, rănindu-le, iar celălalt a lovit un bărbat în zona capului cu o macetă.
Din grupul advers, un inculpat care a tras cu pistolul asupra celeilalte tabere a primit 19 ani de închisoare. Alți cinci au fost condamnați la pedepse între 11 ani și 8 luni și 14 ani și 4 luni, pentru complicitate la tentativă de omor calificat.
Alți 14 inculpați majori au primit pedepse cuprinse între 4 ani și 8 luni și 6 ani și 8 luni de închisoare, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare. Pentru inculpatul care era minor la momentul faptelor, instanța a dispus asistarea zilnică timp de cinci luni.
Judecătorii au dispus confiscarea armelor, muniției și obiectelor folosite în conflict și au menținut măsurile asigurătorii pentru recuperarea prejudiciilor. Bunurile autorului omorului și ale celor 18 complici ai săi au fost indisponibilizate până la concurența sumei de 13 milioane de euro. Pentru celălalt bărbat care a tras cu pistolul și cei cinci complici ai acestuia, măsurile asigurătorii vizează suma de un milion de euro.
De asemenea, a fost instituit sechestru asupra a patru autoturisme folosite de inculpați și poprire asupra conturilor bancare ale 18 persoane. Acțiunea civilă urmează să fie soluționată separat.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a precizat că urmărirea penală a fost finalizată în două luni de la comiterea faptelor, iar sentința de primă instanță a fost pronunțată la aproximativ un an și șase luni de la trimiterea în judecată.
























