Social Media

LOCAL

Percheziții la Brăila într-un dosar penal privind incidentele violente de la protestul din 15 septembrie din Capitală

Actualizat:
Timp de citire: 3 minute
Percheziții la Brăila într-un dosar penal privind incidentele violente de la protestul din 15 septembrie din Capitală

Astăzi au loc percheziții la Brăila privind incidentele violente de la protestul din 15 septembrie.

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente și Serviciul de Investigații Criminale Central, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pun în aplicare 29 de mandate de percheziție domiciliară și 30 de mandate de aducere, în municipiul București și în județele Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Ialomița, Prahova, Sălaj, Timiș și Vaslui.

Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare publică, ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovirea sau alte violențe, față de 40 de persoane, dintre care, față de 10 inculpați, au fost dispuse anterior măsuri preventive.

Cercetările vizează incidentele produse în contextul protestului desfășurat la data de 15 septembrie 2026, în Piața Victoriei din municipiul București.

În fapt, la data de 15 septembrie 2026, în contextul protestului desfășurat în Piața Victoriei, o parte dintre participanți ar fi exercitat acte de violență și ar fi proferat amenințări la adresa jandarmilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Astfel, mai multe obiecte, respectiv borduri, sticle, garduri metalice și obiecte pirotehnice, ar fi fost aruncate de către participanții violenți în direcția efectivelor de jandarmi.

De asemenea, unii dintre manifestanți ar fi adoptat un comportament fizic agresiv, lovind cu pumnii, picioarele și cu obiecte din lemn, respectiv bâte, mai mulți jandarmi.

De asemenea, unii dintre autori ar fi exercitat acte de violență fizică asupra a două persoane angajate ale unui trust media, aflate la fața locului în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Totodată, în timpul manifestației, mai mulți protestatari ar fi provocat distrugeri unei autospeciale, precum și altor bunuri aparținând Jandarmeriei.

În vederea administrării materialului probator și documentării activității infracționale, astăzi sunt puse în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară și 30 de mandate de aducere.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Cluj, Constanța, Covasna, Gorj, Prahova, Sălaj, Timiș și Vaslui, precum și de sprijinul echipelor de intervenție din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Grupuri Infracționale Violente și Serviciului de Investigații Criminale Central, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și a participației fiecărei persoane în cauză.

Facem precizarea că efectuarea percheziției domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal, reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei și care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LOCAL

Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!

Publicat

în

Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!

Azi dimineață, numitul Chivu Cătălin a făcut un filmuleț cu o ”mare” descoperire pe Faleză: niște pungi cu ”praf” alb aruncate într-un coș de gunoi.

Fost șef al IPJ Brăila care a avut de-a face în viața lui profesională cu ceea ce se cheamă prafuri de mare risc, Chivu a considerat că trebuie să anunțe poliția ca să cerceteze ”enormitatea” întâmplată la Brăila, pe Faleza Dunării.

”Ia uitați ce este aici! Eu în clipa asta sun la poliție”, a zis polițistul pensionar ca și când ar fi descoperit niște kilograme de cocaină care ar valora, vă dați seama, o sumă uriașă.

Atât de uriașă încât nici un copil care s-a mai uitat pe la filme polițiste nu ar fi crezut că a fost aruncată la gunoi. Sigur, numitul Chivu nu a ratat ocazia să critice poliția că se mișcă greu, dar că el îi așteaptă pe cei de la Crimă organizată.

Zis și făcut! S-a mobilizat DIICOT-ul, s-au luat probe, s-au trimis la Constanța, așadar s-au consumat resurse din banii contribuabililor ca să i se dovedească numitului Chivu că la mijloc era doar făină.

De fapt, niște puști au făcut o farsă, iar deșteptul polițist pensionar, care a fost anunțat ”de cineva”, a intervenit prompt. Și-o fi pus întrebarea că poate cineva și-a bătut joc de el?

Până una alta, el a dat-o mai departe și-a aruncat-o în cârca DIICOT că poate polițiștii de la Crimă Organizată nu erau suficient de ocupați.

Cu asta se ocupă numitul Chivu Cătălin când nu merge în pelerinaje cu pensionarii de la Asociația ”Ana Aslan” sau când nu controlează activitatea spitalului din Făurei ca membru în Consiliul de Administrație din partea PNL. E ocupat, ce mai!

Poziția oficială a polițiștilor de la Crimă Organizată: făină alimentară

”Având în vedere sesizarea prin apel 112 a polițiștilor și informațiile apărute în spațiul public (postarea lui Chivu – n.n) cu privire la prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat cercetări cu privire la împrejurările în care a fost depozitată substanța pulverulentă de culoare albă, astfel că a fost identificat un tânăr care ar fi aruncat substanța respectivă în spațiul de depozitare pentru deșeuri, fără a urmări provocarea unei stări de panică în rândul populației sau generarea unor suspiciuni cu privire la natura acesteia, afirmând că este făină alimentară.

Totodată, în urma analizelor de laborator a rezultat că respectiva substanță nu face parte din categoria substanțelor stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare și nici alte substanțe psihoactive”.

Citește articolul complet

LOCAL

Accident la intersecția străzilor Roșiorilor și Apollo. O femeie de 42 de ani, pasageră în unul dintre autoturismele implicate, a fost transportată la spital

Publicat

în

Accidentul s-a produs astăzi, 6 noiembrie, în jurul orei 15:20. Din datele obținute de polițiștii ajunși la fața locului, se pare că, un bărbat de de 54 de ani, din județul Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Roșiorilor, dinspre strada General Eremia Grigorescu către strada Carpați, la intersecția cu strada Apollo, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce era condus de un bărbat 41 de ani, din municipiu și se deplasa pe strada Apollo dinspre Bulevardul Dorobanților către strada Mihai Bravu.

În autoturismul condus de bărbatul de 41 de ani se afla, în calitate de pasager, o femeie de 42 de ani din municipiu, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧